Un Salon pe Sena

30 martie 2007   TÎLC SHOW

Cu ocazia Salonului cărţii de la Paris, am poposit acolo trei zile - dar am prins două anotimpuri. ● Însă mai înainte, în treacăt, o precizare: sper ca un anume mîrlănel cu bretele, cu restaurant şi cu o explicabilă ranchiună pentru oamenii care încă-şi mai pot face freza (de unde şi olteneasca urare Kilmanj fritmon peroké ) să nu aştepte vreo replică. ● În ziua în care am ajuns, aşadar, ploua lung, tomnatec. Metroului parizian ar trebui să i se înalţe ode. L-am văzut mai curat sau mai murdar, cu geamurile mai mult sau mai puţin zgîriate, mai mirositor sau nu. Dar tot rămîne cea mai simplă cale de acces spre oricare colţ al Parisului. ● Ca şi în ultimii ani, aşadar, Salon du livre (23-27 martie a.c.) a fost în parcul expoziţional de la Porte de Versailles. ● Profesorul Andrei Pippidi soseşte în scurt timp la hotel şi are minunata idee să ieşim puţin, să ne mai încălzim. Dînsul ia un grog, eu un pastis; şi îmi spune, printre altele, cum s-a ajuns la ideea rubricii din Dilema veche (cum daţi pagina, pe stînga). ● Coborîm apoi, înconvoiaţi sub umbrele, pe rue Turbigo spre Sena. E deja seară şi, ce să vezi, coadă mare la Louvre, la intrarea dinspre Piramidă. Atracţia: o expoziţie cu numele Armenia Sacra. ● Dl Pippidi propune să intrăm; zis şi făcut (lasă că am prins şi zi cu reducere!). Impresionant. Armenii sînt dovada a ceea ce înseamnă să fii realmente nefericit plasat pe hartă. Au fost primul stat în mod oficial creştin al lumii. Perşi, turci selgiucizi, bizantini, mongoli, iranieni, ruşi - toţi, cum au venit, cum i-au cucerit. ● Printre exponate, Evanghelii scrise de mînă (una din anul 862, prima carte care s-a păstrat a culturii armene) şi multe obiecte filigranate în aur şi argint, vechi şi ele de sute de ani. ● Ce făceau românii prin 862? Se certau şi, între timp, dădeau la peşte. Întrebaţi-l pe băiatul cu bretele şi restaurant, are moravuri de-atunci. ● Abia a doua zi ajung efectiv la Salon. Dacă sînteţi dispuşi să admiraţi ceva la francezi, luaţi în calcul preţuirea lor faţă de carte. Nu am date despre situaţia la beletristică, dar ştiu că, la cartea de istorie, piaţa franceză e prima din Europa în termeni de vînzare-cumpărare. ● Plus că se stătea îndelung la coadă ca să se intre la Salon. ● În după-amiaza celei de-a doua zile, Basarab Nicolesco moderează (cu răbdare şi inspiraţie), în sala Agora a pavilionului, dezbaterea Les relations franco-roumaines face aux défis du monde. Vast program! - cum ar spune De Gaulle. Participă Nicolae Manolescu (ambasadorul român la UNESCO), Philippe de Saint Robert (membru al Înaltului Consiliu al Francofoniei), Michel Deguy (redactorul-şef al revistei franceze Poésie), Petre Răileanu (scriitor şi jurnalist la RFI) şi povestitorul. ● În sală (plină), Andrei Şerban, Irina Mavrodin, jurnalistul Edgar Reichmann (Le Monde), Magda Cârneci, Mihnea Berindei, graficianul-senator Eugen Mihăescu, studenţi români, universitari francezi etc. Radu Portocală, în prag de aniversare, nu era departe. ● Nicolae Manolescu, relaxat, vorbeşte despre porozitatea şi morozitatea culturilor. ● Mai neexperimentat (parce que ultimul intrat în francofonie), amintesc şi eu trei episoade diferite între ele, dar martore ale felului în care un model francez poate fi aclimatizat la Bucureşti. Primul a fost după Marea Unire, cînd marele Ionel Brătianu a adoptat modelul francez al statului centralizat şi unitar, cu o capitală care domină, în dauna modelului german - în care provinciile sînt mai puternice. ● Al doilea episod: la finalul anilor ’40, cînd moderniştii noştri (vezi Gheorghe Dinu alias Ştefan Roll, pour les connaisseurs) s-au dat şi ei în barcă, masiv, cu comuniştii, avînd ca alibi moderniştii de la Paris, care făceau cam tot asta. ● Şi al treilea episod: Ceauşescu, care prinsese în zbor de la De Gaulle (înainte de a-l întîlni, în mai ’68) ideea că o naţie e cu atît mai puternică cu cît e mai dezvoltată demografic - cu rezultatele ştiute ale legislaţiei româneşti anti-avort de după octombrie 1966 (mai ales în anii ’70 şi ’80). ● În cea de-a treia zi a Salonului, sub atenta chiverniseală a dnei Ana Andreescu (de la Ministerul Culturii român), Gabriela Adameşteanu a citit în premieră din romanul său La rencontre (în curs de apariţie la Gallimard), iar Andrei Pippidi şi-a lansat volumul de istorie Byzantins, Ottomans et Roumains (apărut la Editura Honoré Champion, una dintre cele mai bine cotate în domeniu). ● Ce vreau să spun: privită din prisma cărţilor şi a studenţilor pe care-i trimite la Paris, România pare o ţară normală. ● Ghinionul ei: băieţii (unii cu bretele şi restaurante) care poluează acasă. ● Şi ceva tot am uitat: să-l sun pe Radu Cosaşu, să-i spun că sînt la Paris. Atît. Ştie el. Scuza mea: am primit şi eu o vizită. Şi m-am luat cu altele. Va înţelege. ● În a treia zi, cînd am plecat, era soare, cald, primăvară. Aşa e Parisul: mereu se face că e mai frumos exact cînd te desparţi de el.

Mai multe