Un personaj legendar – ultima parte
Continui povestea începută săptămîna trecută, despre acel binecunoscut personaj din rîndul comunității schiorilor, pe numele său cel mai probabil – Carp, care a fost văzut prin mai toate stațiunile importante de schi din lume. Un domn care conduce un Audi TT, stăpîn al unui simpatic cățel dintr-o rasă necunoscută, gata să ofere oricînd schiorilor care-l întreabă sfaturi de neprețuit.
Dincolo de gecile sau de clăparii care-i plac cel mai mult, a fost întrebat, bineînțeles, și care sînt mărcile de schiuri cele mai recomandabile. Un răspuns al lui a sunat astfel: „Dragii mei, e ca și cum m‑ați întreba care e cel mai recomandabil automobil. Schiurile sînt de-o varietate enormă și fiecare marcă e potrivită pentru anumite locuri sau condiții. V-aș putea spune, de exemplu, că dacă schiezi în regiunea Vorarlberg, asemenea familiei regale olandeze, cel mai bine e să porți, ca și distinsa familie, marca locală, adică schiuri Kastle. Evident, din acelea handmade, făcute la atelierele din Hohenems, cu inimă din lemn de cireș austriac. Altfel, dacă suferiți de prea mulți bani, există schiuri de peste 50.000 de euro. Firma italiană Foil face asemenea adevărate bijuterii, placate cu aur și cu încrustații de diamante. Aș mai pomeni și marca Zai Spada, elvețiană, care face singurele schiuri din lume cu inimă de granit. Sau poate preferați Lacroix, schiuri cu un mix impresionant de materiale, de la lemn pînă la kevlar și titan, cu grafit pentru alunecarea tălpii. Dar, dacă tot am făcut comparația cu automobilele, să știți că există și schiuri Bentley, lansate pe piață chiar anul trecut, în cinstea aniversării a 100 de ani de la fondarea celebrei mărci de mașini. Schiurile sînt făcute manual în Italia, din nou Italia, dragii mei. Cu numai vreo trei-patru mii de euro, poți deține o asemenea pereche. În fine, sper că nu vă așteptați din partea mea să vă dau referințe despre Atomic, Head, Rossignol, Salomon sau alte asemenea doage.“
Amicii noștri au rămas cu gura căscată, mai ales că lîngă cuierul barului în care se purta discuția zăriseră o pereche pe care o luaseră drept simplu decor, avînd înscris pe ea cu litere aurii: Foil. Și ei care avuseseră intenția să-l întrebe dacă s-a dat vreodată pe placă!
Întrebarea despre ochelari, adresată într-o zi presupusului domn Carp, s-a dovedit la rîndu-i o adevărată incursiune pe tărîmuri halucinante. Privindu-l lung, ca și cum ar fi vrut să se convingă dacă îi poate dezvălui tot ce știe, acesta i-a spus că, în epoca actuală, ochelarii, nu doar cei de schi, pot „augmenta realitatea“, îți pot revela peisajul dorit, pot „face soare într-o zi înnorată“. „Eu nu mai sînt tînăr, a continuat el, nu mă pasionează în mod special gadget-urile, nici măcar acei simpli SmartGlass de la Recon, care afișează doar viteza, altitudinea și alte coordonate GPS. Prefer niște Oakley destul de clasici, care filtrează bine imaginea, prin care poți vedea toate detaliile chiar și pe ceață și care au cîmpul vizual mărit față de alte tipuri, fiindcă le lipsește rama.“
În sfîrșit, din toate informațiile culese de la ilustrul personaj nu puteau lipsi cele legate de stațiuni și pîrtii de schi. Dintre sfaturile lui, care circulă printre schiori precum învățăturile unui mare filozof, le-am reținut pe cele oferite unor tineri care, recunoscîndu-l într-un fotoliu din holul Grand Hotel Kempinski din St. Moritz, unde intraseră ca la muzeu, s-au strîns în jurul lui: „Dragii mei domni, le-a spus el, dacă știți într-adevăr să schiați, alegeți întotdeauna pîrtiile pe care s-au desfășurat competiții olimpice sau de cupă mondială. Asta ca să nu pierdeți vremea pe cine știe ce coclauri. Pîrtiile de competiție au întotdeauna ceva special, o pantă și o planeitate ieșite din comun, și sînt mai bine amenajate decît celelalte. De exemplu, fiindcă tot sîntem la St. Moritz, celor mai curajoși vă recomand pîrtia de la Corviglia. În altă parte a Elveției, la Saas Fee, v-aș încuraja să exersați fabuloasa coborîre de opt kilometri și jumătate de pe muntele Allalin sau cea de la Plattjen. În Italia, dacă mergeți la Cortina D’Ampezzo, nu ratați frumoasa pîrtie olimpică. De asemenea, Saslong-ul de la Valgardena e o coborîre cum rar găsești. Pîrtii lungi și interesante găsiți și la Valdaora: Sylvester și Herrnegg. Acolo puteți trăi multe bucurii și pe pîrtia neagră ce coboară la Piculin. În Austria v‑aș recomanda pîrtia de deschidere a sezonului cupei mondiale, la Sölden. Evident, e vorba de aceea de pe ghețarul Rettenbach, nu cea de pe Tiefenbach, care nu are o pantă la fel de constantă. Și în mica stațiune Kühtai, de lîngă Innsbruck, există o excelentă pîrtie de concurs. Are și nocturnă.“
„Dar Streif-ul de la Kitzbühel?“, a întrebat un tînăr sfios.
„Kitzbühel, a exclamat domnul presupus a se numi Carp, ce stațiune extraordinară, ce shop-uri, ce vile, ce localuri, ce peisaj! Și acea telegondolă, avînd înscrise pe ea marile nume ale schiorilor participanți la The Big Race, marea cursă de pe Streif, la care în fiecare an, nedezmințit, asistă Arnold Schwarzenegger! Pîrtia aceea, însă, nu v-aș recomanda-o. În afara zilelor cînd e concurs, e cam prost amenajată. E o gaură de gheață. Eu o prefer totuși Carpului nostru, care mi se pare și mai sălbatică.“ În acea seară, tinerii au părăsit parcă mai învățați holul marelui hotel.
Trebuie spus că faima respectivului personaj a tot crescut de-a lungul vremii. De curînd, însă, în rîndul comunității schiorilor a început a se înfiripa un zvon. Rumoarea a pornit de la un novice care a întrebat cum schiază presupusul domn Carp. În primul moment, această curiozitate a fost tratată ca o impietate. Apoi schiorii au început să se întrebe dacă, într-adevăr, l-a văzut vreodată cineva schiind. În mod straniu, nimeni n-a putut răspunde pozitiv. A fost întîlnit prin mai toate marile stațiuni, dar niciodată pe vreo pîrtie. La fel de curios, se pare că, în ultimul timp, omul n-a mai fost văzut nicăieri. Unii susțin că ar fi ușor bolnav.
Ffoto: wikimedia commons