Un musai
Moda anglicismelor nu e totdeauna lipsită de o anumită detaşare ironică, manifestată intermitent chiar de cei care o adoptă fără rezerve. În oralitatea colocvială, vorbitorii se arată deopotrivă dispuşi să accepte cu mare uşurinţă influenţa unei alte limbi – şi liberi să acţioneze faţă de aceasta într-o dispoziţie ludică, modificînd şi chiar înlocuind împrumuturile. În ultimii ani, de exemplu, a intrat în registrul vorbit un cuvînt englezesc (verbul modal de necesitate) împreună cu construcţia în care acesta apare substantivizat prin articulare: a must (un „trebuie“), cu sensul „un lucru indispensabil, obligatoriu, care nu poate fi ratat“. Formula (e) un must (un calc parţial, în care cuvîntul e împrumutat ca atare, iar articularea este tradusă) a fost rapid preluată în jurnalism şi în publicitate, apărînd frecvent mai ales în revistele de modă şi în ofertele de muncă. Substantivul e pronunţat ca în engleză, iar forma scrisă apare fie cu semnalarea prin ghilimele ori italice a statutului său de element neasimilat, fie, mai adesea, total nemarcată: „ne-a mărturisit şi că actoria nu e un «must» pentru el, putînd, la o adică, să o înlocuiască chiar şi cu o slujbă în domeniul construcţiilor“ (ziare.com); „stăpînirea de sine e un must în acest joc“ (romaniateiubesc.stirileprotv.ro); „pensarea sprîncenelor, un must pentru bărbatul modern“ (larybeautycenter.ro). De multe ori, formula apare în texte înţesate de anglicisme: „pentru mine, crearea unui brand de sine e un must într-o societate diversă“ (buzzmanagement.wordpress.com); „O sesiune de shopping în Milano e un must pentru o domnişoară pasionată de fashion“ (alinaghenciu.com). Cuvîntul a intrat în multe alte limbi, în ciuda criticilor şi a protestelor; Internetul furnizează foarte multe atestări pentru franceză („est un must“, „c’est un must!“), italiană („è un must“), spaniolă („es un must“) etc.; în textele în germană, „ein Must“ (cu sau fără majusculă) alternează cu „ein Muss“.
Dacă în vorbire împrumutul şi amestecul de limbi nu ridică probleme speciale, în scris omonimia cu substantivul românesc must („suc de struguri“) pare destul de supărătoare. Cum mustul nu e doar un produs de sezon, ci şi o metaforă (a se vedea Octavian Goga, Mustul care fierbe, 1927), unele texte pot produce o impresie stranie: „limba engleză e un must“ (updivision.com), „bluza de dantelă, un must romantic în garderoba noastră“ (newtouchofcolor.com). Cred că riscul confuziei omonimice e principalul motiv pentru care vorbitorii preferă construcţiile englezeşti echivalente cu must, dar specializate pentru tipul de obligaţie (posesie, vizionare, lectură etc.): must-have, must-see, must-read...: „Mai e căsătoria un «must have»?“ (blogspot.com); „Cascada cailor, un «must see» al Maramureşului“ (amfostacolo.ro); „un must-read nu doar pentru pasionaţii de romane grafice“ (yuppy.ro), chiar dacă, uneori, verbele nu se potrivesc prea bine: „Să bei lapte de capră e un «must have»“ (ziardecluj.ro). Oricum, formula din revistele de modă intră şi în discursul politic, trecînd pe nesimţite de la dorinţa de conformare socială la necesitatea obiectivă: „E evident deja că din punct de vedere european, administrativ, regionalizarea e un must have“ (rasunetul.ro).
Evitarea confuziei se obţine însă şi printr-un alt mijloc, care ilustrează detaşarea ironică şi dispoziţia ludică de care vorbeam la început: forma împrumutată din engleză e înlocuită printr-un cuvînt românesc mai vechi, asemănător din multe puncte de vedere: musai. Acesta e un adverb (deci invariabil, ca şi auxiliarul din engleză), cu sensul de bază identic (de necesitate), ba chiar şi cu o formă care evocă, prin primele trei litere, forma scrisă a lui must. Exemplele sînt numeroase: „pauza de cafea este un musai“ (chocolover.ro); „Blugii, un musai pentru fiecare femeie?“ (belva.ro); „Java nu este un musai pentru sistemele utilizatorilor“ (robintel.ro); „social media devine un musai pentru un business“ (platinum-development.ro) etc. În plus, musai (ardelenism preluat de stilul colocvial) provine din maghiarul muszáj, care la rîndul său îşi are originea în construcţia modală germană muss sein („trebuie să fie“). În ultima vreme, musai şi-a extins folosirea pentru a înlocui şi alte construcţii cu must: „Un musai de văzut pentru cei care adoră relaţiile bizare“ (wordpress.com); „Un «musai de citit» (a must read) pentru păstori şi nu numai!“ (wordpress.com); „să-şi pregătească încă de la eveniment un «musai list» al alimentelor care nu trebuie să lipsească din alimentaţia de primăvară“ (kanald.ro). Diferenţa principală dintre englezescul must şi românescul musai e de registru: modalul din engleză e neutru stilistic (chiar dacă substantivizările sale sînt informale), în vreme ce musai e puternic marcat stilistic, prin originea sa regională şi populară. Or, tocmai acest lucru îl face potrivit pentru jocul glumeţ cu interferenţele dintre limbi: un musai evocă deopotrivă moda anglicizantă şi tradiţionalismul neaoş.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010)