Un francez la Londra
„Nu este nici o altă țară în lume, în afară de a mea, al cărei mod de viață să-mi placă atît de mult. Iubesc tradițiile engleze, politețea engleză, arhitectura engleză. Iubesc chiar și bucătăria engleză.“ Semnat: Christian Dior.
Lucru mare o asemenea declarație de la un francez despre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. De altfel, greu compară un francez propria patrie cu oricare alta.
Revenind strict la domnul Dior și la englezi, ajungem la Muzeul Victoria și Albert din Londra, unde recent s-a deschis o expoziție istorică: Christian Dior: Designer of Dreams (2 februarie – 14 iulie a.c.). Istoric este nu numai subiectul în sine, ci și faptul că o prezentare atît de cuprinzătoare a Casei Dior la Londra nu a mai avut loc din anul 1947 pînă în prezent. Între timp, multe s-au întîmplat între cele două țări.
Este de remarcat contextul general al expoziției, context în care Regatul Unit se pregătește să iasă din grupul european unde Franța ocupă un loc de membru fondator și, astfel, nu e greu să observi și mai ales să te încrezi că, orice ar rezerva viitorul politic și economic, (măcar) legăturile și valorile culturale europene vor dăinui între țările de pe continent.
Expoziția de la Muzeul Victoria și Albert are la bază o altă expoziție deja pusă în scenă la Muzeul Artelor Decorative din Paris, care redă istoria casei de modă de la începuturi pînă în zilele noastre, istorie făcută, așa cum se face de regulă, de oameni, în cazul acesta unii foarte inspirați (de la Yves Saint Laurent pînă la Maria Grazia Chiuri). Noutatea a venit cu dedicație pentru englezi: o secțiune nouă, montată special pentru a sublinia atracția (chiar fascinația) lui Christian Dior pentru cultura britanică. În 1950, cînd francezul se afla la Londra, a fost invitat la Ambasada Franței pentru o prezentare privată a colecției sale la cererea prințesei Margaret (sora reginei Elisabeta a II-a) și a mamei sale. Împrumutată de la Muzeul Londrei, rochia pe care prințesa Margaret a purtat-o la aniversarea a 21 de ani, realizată de creatorul de modă francez, este una dintre piesele de rezistență ale expoziției care pune în evidență relația culturală anglo-franceză. Și talia, că doar e Dior.
Christian Dior: Designer of Dreams mai cuprinde vreo 500 de piese vestimentare, accesorii, parfumuri (ediția limitată Miss Dior din 1947, în sticluță din cristal albastru de Baccarat, e pură esență de istorie), desene, fotografii, materiale video de arhivă și obiecte personale ale lui Christian Dior.
În altă ordine de idei, una mai puțin artistică și ancorată în actualitatea politică, oare ce părere ar avea astăzi domnul Charles de Gaulle (care în anii ’60 a respins de două ori prin veto intrarea Regatului Unit în Uniunea Europeană) despre Brexit?