Un alt <i>galiongiu</i> pe tronul Ţării Româneşti

La 6 aprilie 1786, sultanul numea ca domn al Ţării Româneşti pe Nicolae Mavrogheni. Originar din insula Paros, Mavrogheni a ajuns domn cu ajutorul lui Gazi Hasan paşa, comandantul flotei otomane al cărei dragoman era. Numirea acestui "galiongiu" (galion = corabie mare, galeră) n-a fost deloc bine văzută nici de boieri, nici de norod, şi de aici un şir întreg de pamflete, piese de teatru sau versuri menite a ridiculiza politica şi măsurile acestuia. Care-i era aşadar comportamentul menit a-i atrage antipatia tuturor? Mavrogheni, în afara faptului că este taxat drept "ciracul" căpitanului otoman sau "galiongiu", are obiceiul de a se amesteca mai în toate: măturatul străzilor, mersul la biserică, spovedania, împărtăşania, hoţiile de la drumul mare, furtişagurile, preţurile, pieţele, boieriile, dregătoriile, judecăţile, organizarea militară, certurile casnice etc. În fapt, domnul se află mai peste tot, căci umblă deghizat prin Bucureşti pentru a verifica astfel dacă poruncile îi sînt respectate. Dionisie Eclisiarhul povesteşte: "şi au început a umbla zioa şi noaptea pre uliţe şi prin curţile boereşti, uneori diptil, alteori de faţă, cînd călare, cînd pe jos, cu doi trei arnăuţi după el, şi cercînd care cum să află pe la casele lor" sau "să înbrăca uneori Mavrogheni Vodă în haine popeşti, alteori să îmbrăca cu rasă şi podcapet, călugăreşte, şi mergea pe la beserici de cerca cum slujesc preoţii şi pe ce vreame săvîrşescu slujba". "Mavrogheneştele fapte", cum sînt "lăudate" de pitarul Hristache în versurile sale, se referă mai întîi de toate la "disciplină": "apoi mai dete-un nizam (regulament) / Să nu mai umblăm cum umblam/ În zariflicuri şi-n plimbări / Şi în alte desfrînări / Ci oareşice mai feriţi / C-apoi vom fi pedepsiţi". Românii, care ştiu că nici o minune nu ţine mai mult de trei zile, nu prea se sinchisesc de poruncile domneşti ("Că o socoteam drept glumă") şi pedeapsa nu se lasă prea mult aşteptată: "Vedeai colea şi colea / Cîte-unul atîrnat, / De vreo şandrama legat, / Iar pe afară prin cîmpuri / Stau ţepele-nfipte pîlcuri, / Pe unii în ţepi căznind, / Iar pe alţii spînzurînd". Vodă Mavrogheni este pus pe fapte mari şi încearcă să pună ordine mai în toate, nu numai în "zaiafeturile" boierilor obişnuiţi "să se desfete şi să petreacă". S-a amestecat în actul de justiţie, fără a mai ţine cont de existenţa departamentelor de judecată, de părerile "judecătorilor", de reformele precedesorului său Ipsilanti: "însă el judeca, el hotăra şi însuşi el purunciia de pedepsiia pre cel ce i să părea a fi vinovat". Verifica el însuşi dacă mărfurile se vînd bine prin pieţe şi tîrguri, "făcea cercări şi la cei ce vindea pîine şi alte bucate, şi pe la băcănii", pe cei găsiţi cu "vînzarea rea" "îi rîdica şi-i pedepsiia foarte rău şi le lua gloabă (amendă)"; dacă copiii îşi respectă părinţii, dacă creştinii merg la biserică, dacă sătenii "se gîlcevesc", dacă drumurile sînt sigure sau dacă se ia mită sau dacă se vorbeşte urît. Pedeapsa este atît de aspră, punea "să-i înţape fără nici o judecată", că, "fără de voie", norodul se conformează: "pe atunci nu era a vedea sau a auzi gîlcevindu-se oamenii în sat, sau a să ucide, şi nu să auziia nume de hoţi undeva, şi călătoriia oamenii şi neguţătorii oriunde fără frică". Pînă şi preoţii primesc "straşnică poruncă" de a fi în slujba enoriaşului: "Dete straşnică poruncă / De puse pe popi la muncă, / Ca, cîte biserici sînt / Şi cîte s-or fi aflînd, / Să stea pururea deschise / Şi cu lumînări aprinse / Şi popa să nu lipsească/ De lîngă ea, s-o păzească / Pentru vre-o întîmplare / Ori de moarte sau de boale; / Ca, cînd îl va căuta, / Să-l poată curînd afla". Un autor necunoscut (Vîrtejul nebuniei, 1786) pune pe seama lui vodă următorul discurs: "Boieri, să vă spun, cînd un căpitan comandă o corabie şi galiongiii lui îl ascultă, nu trag unul într-o parte şi altul în alta, ci toţi într-un suflet caută selametul, salvarea corabiei". Opoziţia boierilor n-a întîrziat să apară, unii dintre ei sînt exilaţi, alţii aleg de bunăvoie să părăsească ţara. Iară Vodă "cum văzu aşa / Că-ncepură-a se căra / Cîte unul, cîte unul, / Nu mai lăsă pe niciunul / Şi-i porni-n Ţara Turcească / Ca să nu-l mai necăjească". Undeva, pe drum, Mavrogheni a pierdut direcţia bună a corabiei. Excesele sale, plimbările pe uliţele Bucureştilor într-o sanie trasă de cerbi (vezi litografia), fanatismul religios, sfetnicii din jur, acordarea de boierii oricui plătea bine, autoritarismul au anulat pînă şi faptele bune ale lui Vodă. A rămas doar imaginea "nebunului" ce spunea nişte "bazne de minune", fără simţul măsurii şi total corupt de puterea ce-i luase minţile.