Ucraina e o problemă europeană
Separatiştii proruşi din estul Ucrainei primesc ajutor militar şi logistic din partea Moscovei. Tratativele de încetare a focului nu par să depăşească etapa formală: în regiune se duc în continuare lupte grele, iar armata ucraineană pare să fie depăşită de puterea de foc a atacatorilor. Eşecul sancţiunilor economice şi impasul diplomaţiei îi pun în dificultate pe aliaţii Ucrainei. S-a crezut sau, mai bine zis, s-a sperat că Ucraina va rezista atacurilor militare şi că Rusia va ceda presiunilor occidentale. N-a fost aşa.
Numeroase rapoarte publicate în ultima vreme arată că separatiştii sînt mult mai bine înarmaţi şi că beneficiază de sprijin constant din partea Rusiei, în vreme ce armele de care dispun ucrainenii sînt în mare parte depăşite, iar numărul militarilor – insuficient. NATO susţine că Rusia ar fi trimis în estul Ucrainei cel puţin 1000 de militari şi că alţi 20.000 de soldaţi sînt mobilizaţi în apropierea graniţei. Multă vreme, Washington a încercat să medieze conflictul teritorial dintre Federaţia Rusă şi Ucraina, fără a se implica direct şi, mai ales, oferind Ucrainei doar mijloace „nonletale“, adică veste antiglonţ şi echipament medical.
Barack Obama a evitat să ofere Ucrainei sprijin militar pentru a nu-l provoca pe Putin, pentru a nu-i furniza motive suplimentare pentru intervenţii militare. S-a văzut, cu timpul, că Putin intervine militar în Ucraina fără să fie provocat de americani, că n-are nevoie de „motive suplimentare“ pentru a continua campania de la graniţa de est a Ucrainei.
Trei
-uri americane au publicat, fiecare, rapoarte care ajung la concluzii similare: Ucraina trebuie ajutată să se apere. Consilierul pe probleme de securitate naţională Susan Rice ia în discuţie şi propunerea venită de la experţii care au realizat aceste rapoarte: acordarea unui ajutor anual de un miliard de dolari în următorii trei ani. Un înalt reprezentant al armatei americane a declarat recent că nu e exclus ca SUA să livreze Ucrainei arme şi echipament militar. Este pentru prima dată cînd în Statele Unite pare să se ajungă la un consens în ceea ce priveşte abordarea situaţiei din Ucraina. Probabil că nu va trece mult pînă cînd şi Europa va sesiza pericolul de la Est.
Încă de la sfîrşitul anului trecut, George Soros avertiza că e nevoie de mai multă determinare şi mai ales de mijloace financiare europene pentru a ajuta Ucraina. „A sosit timpul ca Uniunea Europeană să se trezească şi să acţioneze ca şi cum ar fi ameninţată de război. E mult mai bine ca statele europene să ajute Ucraina să se apere, decît să se apere singure în cazul unui atac“, scria Soros într-un articol din
Fondator al unei reţele de fundaţii şi organizaţii („pentru o societate deschisă“) în Centrul şi Estul Europei, Soros este unul dintre principalii susţinători ai transformărilor de după 1989. Apariţia democraţiilor mai mult sau mai puţin consolidate în fostul lagăr socialist se datorează în oarecare măsură viziunii sale şi banilor puşi în slujba societăţii civile. Perspectiva sa asupra crizei din Ucraina şi de la periferia Europei e cu atît mai interesantă cu cît, prin intermediul fundaţiilor şi activiştilor „crescuţi“, are o mult mai bună cunoaştere a situaţiei din teren. Sancţiunile economice ar fi doar o soluţie de moment, un rău necesar – scrie el –, dar ele nu constituie nici pe departe metoda adecvată de a opri asaltul lui Putin. În plus, aceste sancţiuni ar avea un efect negativ nu doar asupra economiei Rusiei, ci şi asupra economiei europene. Ele agravează recesiunea. În schimb, consideră Soros, „Europa ar trebui să se mobilizeze pentru a ajuta Ucraina să se apere singură. Un sprijin concertat ar ajuta nu doar Ucraina, ci şi Europa, şi acesta ar trebui să fie principiul pe care se va baza asistenţa Vestului pentru această ţară.“ Pentru Soros, Ucraina e o problemă europeană.
Casa Albă e acum pregătită să ceară susţinere de la aliaţii săi tradiţionali. Conform ziarului
ar exista şi o listă de state pregătite să intervină, alături de SUA, cu sprijin militar şi financiar pentru Ucraina. De pe această listă lipseşte, deocamdată, Germania. Încă prea precaută în privinţa unui eventual sprijin militar, Merkel pledează în continuare pentru înăsprirea sancţiunilor şi pentru soluţiile negociate. E, poate, prea idealistă. Uneori, pentru a obţine un acord de încetare a focului, e nevoie de mai multă putere de foc.