Twittereală

17 aprilie 2013   TÎLC SHOW

Într-o recentă conferinţă ţinută în faţa publicului bucureştean, celebrul lingvist David Crystal şi-a prezentat o carte publicată în 2011 – The story of English in 100 words –, explicînd cum a ales cuvintele reprezentative de la care să poată reconstrui o istorie culturală (şi subiectivă) a limbii engleze. Cercetător extrem de sensibil la dinamica limbii, la funcţionarea ei socială şi culturală, autor, în ultimul deceniu, al unor cărţi inteligente şi captivante despre Internet, engleza globală, scurtele mesaje cu abrevieri ludice (Txtng: the gr8 db8), David Crystal e un conferenţiar plin de umor, cu remarcabile performanţe actoriceşti şi o capacitate extraordinară de a transmite lucruri complicate şi controversate într-un mod limpede şi amuzant. Una dintre alegerile cele mai dificile din carte – a povestit el – a fost cea a cuvîntului final, care trebuia să marcheze tendinţele principale de îmbogăţire a limbii engleze din ultimii ani. Era logic ca termenul să aparţină tehnologiei comunicării informatice; a fost ales twittersphere, cuvînt format de la twitter, apt să evoce o formidabilă explozie de derivate, compuse şi contaminări glumeţe. Evident, familia lexicală a lui twitter e şi un exemplu de efemeritate, de posibilă dispariţie a cuvintelor odată cu ieşirea din uz sau din modă a tehnologiei.

Dincolo de asemănările de esenţă în structura şi funcţionarea limbilor naturale, globalizarea produce şi puternice convergenţe culturale: influenţa tehnologiilor moderne şi a Internetului acţionează aproape simultan în toate limbile. Cu atît mai interesante sunt diferenţele, pe care ne putem strădui să le înţelegem şi să le explicăm. Aş spune de la început că twitter nu mi se pare a fi dezvoltat în română o familie la fel de importantă ca alţi termeni recenţi din aceeaşi sferă. Pe de o parte, chiar produsul (sociologii ştiu probabil mai bine de ce) mi se pare mai puţin popular decît blogul, prin care se exprimă ambiţia scriitoricească şi jurnalistică, sau Facebookul, mai apropiat de sporovăiala cu vecinii şi arătarea pozelor din vacanţă. Serviciul de reţea socială Twitter s-a bucurat de o atenţie mai mare în spaţiul românofon în urmă cu patru ani, cînd devenise mijlocul unic de transmitere a informaţiilor despre incidentele din timpul manifestaţiilor de la Chişinău („aşa-numita revoluţie Twitter, cînd tinerii de la Chişinău au apelat la reţelele de socializare pentru a se reuni într-un protest împotriva puterii comuniste“, romania-actualitati.ro). Pe de altă parte, ortografia mai complicată, forma fonetică atipică pentru română (secvenţa ui alcătuită din semivocala u urmată de vocala i), lipsa de transparenţă nu ar părea să încurajeze extinderea folosirii cuvîntului. Aspectele strict lingvistice nu sunt totuşi hotărîtoare, în raport cu cele sociale şi culturale: blog (care a produs serii impresionante de derivate şi contaminări) e perfect integrabil în română, prin ortografie, pronunţie şi disponibilităţi morfologice, dar şi Facebook, care nu are asemenea avantaje formale, îl concurează prin frecvenţă şi capacitate derivativă.   

Acestea fiind zise, recolta de termeni formaţi în română de la twitter nu e chiar săracă. Evident, circulă ca atare twitter (numele reţelei, în engleză „a ciripi“, „a sporovăi“) şi tweet (denumirea mesajului scurt trimis în reţea); acestea au fost chiar înregistrate în cea mai recentă ediţie a Dicţionarului de cuvinte recente al doamnei Florica Dimitrescu (a III-a, în colaborare cu Alexandru Ciolan şi Coman Lupu, 2013). De la twitter s-a format în primul rînd numele de acţiune twittereală (cu un sufix tipic limbii populare şi familiare): „twittereala politică“ (eblog.ro), „Twittereala te costă jobul la Vodafone Ungaria“ (micromoft.ro); „cre’ că mă apuc şi eu de twittereală“ (polimedia.us). Termenul este uneori explicat sau substituit de sinonime: „Marius lansează un apel la twittereală (acţiunea de a twittări)“ (mihaidragan.ro); „«Ciripeala» (twittereala) este un fel de discuţie neîntreruptă despre orice“ (alexconstantinescu.ro). Verbul este adaptat în forma a twitteri („Înalta Curte de Justiţie din Marea Britanie a «twitterit» pentru prima dată“, stirileprotv.ro; „Am mai twittărit un pic“, sport365.ro), rar a twitterui; există totuşi şi alte propuneri: „A twitteri sau a twittera? Cred că nu ar rîde nimeni dacă s-ar opta pentru a twitteriza“ (verticalnews.ro). În conjugare, verbul are sufixul -esc: „Ce twittereşte lumea & alte parascovenii“ (zelist.ro); „Twittereşte moldoveneşte“ (blogosfera.md) şi e uneori reflexiv reciproc: „Schwarzenegger se twittereşte cu Medvedev“ (newz.ro). Am mai întîlnit supinul substantivat – „Primul «twitterit» de pe Lună“ (stirileprotv.ro); „Cam atît pentru moment, probabil voi reveni cu ceva completări, pînă atunci twittărit plăcut“ (needitat.ro) – şi derivatul nume de agent: „Salman Rushdie e un twitterist activ“ (adevarul.ro). Se observă că derivatele româneşti păstrează pentru finala -er ortografia englezească cu e sau transpun prin ă pronunţarea: twittări, twittăreală, twittărist (de obicei, scrise fără diacritice). Nu e rară nici transcrierea glumeaţă integrală a cuvintelor: „O să-ţi scoli tot tuiterul bucureştean în cap“ (makavelis.com); „ce faină era tuităreala“ (isilviu.com) etc. În esenţă, twitter nu e în română la fel de productiv ca în engleză, dar nici nu rezistă tendinţei generale de extindere creativă şi ludică.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).

Mai multe