Turcofili, francofili, germanofili şi ce s-o mai putea
La 1813, meşteşugarul Ioan Dobrescu din mahalaua Batiştei observa cum uliţele Bucureştiului încep să se schimbe: "Muerile cu capetele goale şi tunse, dezgolite pînă la brîu. Oamenii îşi lepădaseră portul şi-şi luase portu strein, ca păgînii, unii nemţeşte, alţii sfranţuzeşte, alţii în alte chipuri, cu părul tuns, cu zulufi ca muerile. Apoi ne amestecam cu ei şi cei mai procopsiţi le învăţa cărţile lor, unii sfranţozeşte, alţii nemţeşte, alţii talieneşte. Şi intra învăţătura lui Volter, acel urît de Dumnezeu, pre carele îl aveau păgînii, ca pre un Dumnezeu. Şi sfintele posturi nu le mai băgam în seamă". Aşadar, romÃnii ies de sub ocupaţia rusă (1806-1812) cu noi veşminte, cu noi gusturi şi dorinţe de schimbare. Dar bucuria fu de scurtă durată. Venirea turcilor opreşte acest episod, iar boieroaicele, unii dintre boieri, negustorii, orăşenii dezbracă hainele "sfanţuzeşti" şi "nemţeşti" pentru a reveni la ceacşiri şi meşti, la işlic şi giubea, la taclit şi fermenea. Acelaşi lucru se întîmplă şi după răzmeriţa lui Tudor de la 1821, cînd "moda franceză" este abandonată odată ce armata otomană intră în Principate pentru a restabili ordinea. Cu alte cuvinte, romÃnii se îmbracă şi se dezbracă în funcţie de evenimenele politice din regiune. Momente punctuale care însoţesc invaziile puterii suverane sau suzerane, Imperiul Otoman sau Rusia. Schimbarea hainelor nu este decît semnul unei aparente fidelităţi faţă de un regim de putere la care se renunţă foarte repede în momentul în care această putere se schimbă. Să nu ne închipuim că la 1822, după plecarea turcilor, nu s-a revenit la hainele europene, dovadă ofisul domnesc din 23 iulie 1823 al domnitorului Grigore Ghica. Acesta, la intervenţia Imperiului Otoman, cere abandonarea "veşmintelor franţuzeşti": "Pe 27