Tua Valentini

9 februarie 2022   TÎLC SHOW

Există o istorie a Sfîntului Valentin. Învăluită și de legendă, așa cum sînt multe dintre istoriile foarte vechi. Știm cu certitudine că, în anul 496, Papa Gelasius I a declarat 14 februarie ziua în care se sărbătorește Sfîntul Valentin. Cine a fost totuși acest personaj? Au fost vreo trei, se pare. Asta se întîmpla înainte de introducerea sfîntului în calendar, ulterior au apărut și mai mulți Valentini.

Să ne întoarcem la Valentinul nostru. Acesta era un preot din secolul al III-lea, din Imperiul Roman (încă păgîn oficial), aflat sub conducerea lui Claudius al II-lea. Împăratul implicase Roma în multe campanii militare dure și nepopulare, motiv pentru care avea nevoie de o armată puternică și numeroasă. Claudius al II-lea a ajuns la concluzia că bărbații tineri nu doreau să se înroleze în armată din cauza soțiilor și a copiilor, care îi așteptau acasă. Așa că a decis să scoată toate căsătoriile și logodnele în afara legii. Preotul Valentin nu a ținut cont de ordinul împăratului și a continuat să oficieze căsătorii, în secret. Cum era de așteptat, secretul nu a putut fi ascuns prea mult și împăratul a aflat de activitatea preotului. L-a arestat pe Valentin și l-a condamnat la moarte. Prin decapitare, că așa era moda vremurilor. Cît timp a fost arestat, pare-se că preotul Valentin s-a îndrăgostit de fata unui gardian. Înainte de a fi decapitat i-a lăsat acesteia un bilet semnat tua Valentini, altfel spus al tău Valentin.

Celelalte două variante de Sfînt Valentin sînt similare, cu ușoare modificări legate de spațiu și timp, vizînd un preot care continua să slujească în numele iubirii, în ciuda interdicției imperiale. Cînd Papa Gelasius a decis să fie scris Sfîntul Valentin în dreptul datei de 14 februarie, probabil a avut cumva în intenție și să convertească la creștinism sărbătoarea păgînă care se celebra pînă atunci în luna februarie la romani, Lupercalia. Probabil. Relativ recent, în 1969, din cauza incertitudinii datelor, Sfîntul Valentin a fost înlăturat din calendarul romano-catolic (în calendarul ortodox apare la data de 30 iulie, cu o altă semnificație).

Unul sau mai mulți, trei și același, învăluit de legendă sau nu, după surse precise sau mai nesigure, consemnat sau nu în calendar, Sfîntul Valentin sugerează un mesaj simplu prin legenda martiriului său: iubirea nu prea poate fi interzisă. Altfel, istoria continuă. Important este să crezi în ea. În istorie. Și (mai ales) în iubire.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

Foto: wikimedia commons

Mai multe