Trump. Donald Trump
E foarte interesant că, în Europa, ascensiunea Frontului Național din Franța, condus de Marine Le Pen, dă fiori reci, în vreme ce galopul de sănătate al lui Donald Trump, din Statele Unite, produce un soi de amuzament. Pare că aici, la noi, în Lumea Veche, lucrurile sînt foarte serioase, iar peste Ocean se petrece o comedioară care nu depășește limitele unui serial amuzant. O fi însă numai atît? Doar un bun prilej de bancuri și bășcălie? E drept, Europa are mai multe motive de crispare, cîtă vreme domnul Orbán, în Ungaria, zgîlțîie serios pomul comunitar, pe lîngă care se-nvîrt și unii dintre polonezi, susținători ai noului guvern de la Varșovia, cărora li se adaugă, în marș triumfal, fanii doamnei Le Pen, din Franța. Asta, doar așa, ca să ne facem că nu ne mai amintim ce-a fost prin Grecia, cum s-a zguduit și Austria – nu foarte demult, sub entuziasmul naționalist – sau cum dau în clocot ceaiurile englezești preparate de UKIP.
Totul pare că se prăbușește repejor și destul de sigur. Euroscepticii jubilează, naționaliștii exultă, optimiștii moderați tac, iar privirea albastră și rece de la Moscova transmite un mesaj care merge-n buclă: „V-am spus eu, măi, copii?!“ Președinți, cancelari, prim-miniștri, demnitari de toate rangurile zboară de-a lungul și de-a latul planetei, încercînd să țină lucrurile sub capac. Alianțele occidentale se căznesc să nu pară șubrede, Statul Islamic seamănă teroare și, în pauze, inginerește campanii de comunicare, Turcia și Rusia joacă o leapșă postmodernă, în timp ce planul secund al poveștii, cel cu actori aproape nevăzuți pînă acum, începe să se ghicească printre crăpături.
În Statele Unite, Donald Trump forjează, în manieră de Las Vegas, un mare show. Iar efectul sforțărilor sale e pe măsura bugetului pe care stă acest spectacol. Trump e un om de afaceri care se odihnește activ, pe un munte net de peste patru miliarde de dolari. E o estimare a revistei Forbes, din octombrie, anul ăsta. Are „ctitorii“ prin toată lumea, de la năucitorul Taj Mahal din Vegas (unde nu mai e el prim-solist) pînă la celălalt capăt al planetei, trecînd și prin lumea arabă, unde n-a scăpat ocazia să bage și să scoată bani. Are proprietăți imobiliare colosale, trăiește doar la televizor și joacă într-o ficțiune de dimensiuni amețitoare, pe care se străduiesc s-o descifreze armate întregi de înțelepți cu diplomă. E arhetipul ideii de tip superbogat și guraliv, ăla care salvează lumea de la stricăciune și care vrea să se pună pe condus cea mai puternică țară din lume, cu criteriile pe baza cărora își conduce afacerile. Modelul nu e deloc unic. Avem și noi exemple reduse la scară, cel puțin la fel de amuzante, pe aici, prin țara dinozaurilor pitici și eliberați condiționat.
Dar, așa cum am văzut prin curtea noastră, efectele perverse ale gargarelor televizate obsesiv nu întîrzie să apară. Opinia conform căreia „Bă, nenică, dacă a făcut atîția bani, n-are cum să fie bou!“ nu se cimentează doar pe la noi, ci și aiurea, adică peste tot pe unde există oameni care se-nchină la televizor și cred că se răzbună pe tot ce urăsc prin intermediul unuia care „Le-o zice, vere, cu tupeu!“. Oamenii care-l adoră sau îl apreciază pe Donald Trump, sau cei care vibrează la tembelismele clonelor sale miniaturale din toată lumea, nu sînt doar niște idioți care au uitat să se scoale din fața televizoarelor. Sînt oameni normali, pe care clase întregi de sforari politici aproximativi – impostori, meșteri în alianțe cu alți impostori – i-au momit cu iscusință în fața ecranelor și, odată ce și-au făcut treaba cu ei, mînîndu-i în direcția electorală dorită, i-au uitat acolo unde i-au convins să stea o vreme.
Pe măsură ce elita politică – nu arareori și alte „elite“ – s-a degradat și s-a pierdut în șlefuirea propriului statut, dar și în asigurarea boieriei tuturor urmașilor, în aceeași măsură s-a degradat și tot ce se găsea în jurul ei. Acum, unii se ridică semeț și țin discursuri deștepte, care dau în lacrimi de disperare, că lumea s-a prostit și s-a troglodit într-un hal fără de hal. Dar uită cu desăvîrșire cît de migălos au lucrat la prostirea asta și cît au tras, vreme de generații – neam cu neam, protejat cu protejat – să se cocoațe în locul de unde contemplă acum dezastrul. Un dezastru pe care toți Donalzii din lume umblă triumfător la ora asta, ca pe apă, vestind izbăvirea și începerea glorioasă a adevăratei idiocrații.
Iar peste estul nostru european, și dincolo de el, spre adîncurile de poveste ale Rusiei, plutește aceeași privire rece și albastră. E învăluitoare, hipnotică și moale, ca o zăpadă proaspătă în care îți vine să te lași ca-n norișorii desenați pe pereții din camera copilului. Cînd nu ne pune mantra cu dulcea dojană, că n-am ascultat vorba înțeleaptă, adusă de vîntul care adie dinspre Răsărit, privirea asta devine una părintească. Îndărătul ei se citește clar, ca lumina zilei: „Deh… mă, copii. Ați vrut voi libertate și capitalism. Ia uitați cum arată capitalismul ăsta. Păi, nu era mai bine înainte, cînd avea cine să vă apere de rele?“
Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.