Trifoiul norocos

În momentul în care cei 82 de botaniști autohtoni, specializați în studiul trifoiului, au dat publicității numele nou înființatei lor organizații profesionale – Asociația Națională de Cercetare a Plantelor Leguminoase Mici „Areta Popîndău“ –, lumea universitară s-a arătat profund derutată. Cine era doamna Popîndău, ce descoperise privitor la cele 300 de specii de trifoi și, mai ales, cînd trăise ea oare? Mister total. Nici bietul Google nu se dovedi de ajutor. Un coleg de-al meu de la Biologie a căutat-o pe enigmatica savantă în spațiul virtual. Nu a găsit decît două referințe, în mod evident lipsite de sens în acest context. Prima apărea pe site-ul unei judecătorii și conținea reclamația unei anume Areta Popîndău împotriva soțului care nu-și plătise pensia alimentară timp de vreo optsprezece luni. Fiind afișat, colegul nu s-a putut abține și a citit cîteva fraze din respectivul document: „Șî di și, ma rog frumos, ș-o luăt nivastî tînarî dacî zîci cî nema barabuli în cont la bancî? Nu vi sî pari suspiect? Di așeea, io jîn la dumniavoastrî cu rugamintia sî staț strîmb, da sî judicaț driept colo-șa.“ Etc., etc. O a doua provenea de la un ziar local și fusese intitulată, la fel de amețitor, „Scandal monstru ieri într-o familie de la periferia urbei. Alcool, lovituri, sînge și sex“. Speriat, biologul l-a lecturat și pe acesta (pînă la capăt): „În cartierul mărginaș Rotula lui Macea, evitat adesea, se știe, și de polițiștii călare, a avut loc aseară o confruntare teribilă între soții Areta Popîndău (29 de ani) și Murat Popîndău (31 de ani). S-au împărțit pumni și picioare cu o violență nemaivăzută nici măcar de martorii scenelor, toți din mahalala și obișnuiți deci cu scandalurile. Incidentul s-a petrecut pe fondul consumului de alcool rafinat. Straniu rămîne faptul că, deodată, cei doi bătrîni (cum adică bătrîni, se întrebă colegul meu stupefiat?), plini de sînge, s-au oprit din agresiuni, s au dezbrăcat complet și apoi au întreținut raporturi sexuale în mijlocul uliței. Li s-a întocmit amîndurora dosar penal.“

Ce bizare informații! a gîndit, confuz, biologul. Și totuși, își spuse, chestiunea nu putea fi lăsată în ambiguitate. Va face tot ce-i va sta în putință pentru a lămuri ciudățenia. Ca atare, deși trifoiul nu se afla în zona sa de interes, omul începu o investigație, aproape detectivistă, în universul celor 82 de botaniști inițiați în existența simpaticei plăntuțe. A stabilit contacte, amiciții, colaborări, programe și proiecte comune. A lingușit uneori, alteori s-a pretins expert în arii total străine lui. A dezvoltat abilități pe care nu și le bănuia și, într-un tîrziu, fericit, a aflat ce se întîmplase, în spatele ușilor închise, la ședința de constituire a nobilei asociații – ședință derulată, interesant, cu participanți din toată țara, chiar la Universitatea noastră. Din păcate, școlile autohtone de Trifolium au început să se lupte din prima clipă. Acuzațiile reciproce de diletantism au fost rapid înlocuite cu atacuri la persoană, jigniri și – sugerau unele guri rele – schimburi iuți și răsunătoare de palme. Principala problemă o constituia numele viitoarei organizații academice. Clujenii doreau pe cineva din istoria lor universitară, ieșenii un savant local, iar timișorenii un mare profesor bănățean. Bucureștenii au descoperit, cu surprindere, că veniseră cu două nume, fiind împărțiți, ei înșiși, în tabere opuse (detaliul a complicat enorm situația, întrucît bătăii generale i s-a adăugat astfel, după moda subcapitolelor și sub-subcapitolașelor din studiile științifice, o „sub-bătaie“ entuziastă!). Într-un tîrziu, epuizat, decanul facultății gazdă a strigat: „Opriți-vă! Opriți-vă! Așa n-o scoatem la capăt! Ne trebuie un nume neutru. Și am o soluție!“ A luat telefonul și l-a sunat direct pe șeful personalului igienico-sanitar: „Murat!“, i-a spus. „Da, sî traiț, dom’ dican!“ „Spune-mi cine e azi de serviciu la toalete?“ „Nivastî-mia, sî traiț! Areta!“ „Adu-o, te rog, imediat în sala de consiliu!“ În cîteva minute, înaintea solemnei adunări intelectuale, apărură doi oameni stingheriți și cam împiedicați.

Un bărbat cu șapca pe ochi și o femeie în halat alb, cu un burete ud în mînă. Doamna confuziona privitorul printr-un strabism agresiv, iar domnul amețea, la rîndu-i, interlocutorii cu un tic: își bomba grozav pieptul la fiecare cinci secunde. „Așadar“, a zis decanul sobru, „dumneaei este Areta Popîndău, una dintre femeile remarcabile de serviciu ale facultății. Îi vom folosi numele pentru a boteza tînăra noastră asociație!“ Au urmat aplauze furtunoase. Se pare că, ieșind din sală, Areta l-ar fi întrebat pe Murat: „Auzi, bre, criezi cî-mi dau iștia șî șeva bănișori la salar, dacî tot m-o bagat în iechipa lor?“ „Amu vrai șî bani, fă? Nu țî-i di-agiuns cî ti-o imortalizat?“ „Păi, sîgur cî vreu! Tu nu ni-ai platit pensîi di doi anișori gramadî, înghițîte-ar pamîntu di leprî!“ „Tași din gurî, lighioanî, cî odatî ti-nșfac!“ „Văleu! Vălei! Vălelei!“ 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.