„Trebuie să ne implicăm, restul vine de la sine“ – dialog cu Violeta ANASTASE
Este asistentă de cercetare la Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale „Elie Carafoli“ şi spune că asta şi-a dorit dintotdeauna. Violeta Anastase a terminat un liceu economic, a fost olimpică la Ştiinţele Pămîntului, dar a fost pasionată de spaţiul cosmic. Are idei clare şi e teribil de optimistă.
De ce aţi ales domeniul ştiinţelor aerospaţiale?
Mi-au plăcut de mică ştiinţele exacte şi am considerat că ingineria aerospaţială este un domeniu de viitor. M-a pasionat cucerirea spaţiului cosmic, am citit şi am cercetat cu drag despre misiunile cosmice care au avut loc pînă în prezent. Am văzut filme documentare, am citit articole de specialitate, am urmărit site-urile agenţiilor spaţiale din întreaga lume, am citit cărţi de astrofizică – majoritatea în limba engleză, doar cîteva sînt traduse şi în limba română. Am lăsat la o parte tentaţiile din jurul meu şi m-am axat mai mult pe latura ştiinţifică a pregătirii mele. Ceea ce se învaţă în şcoală la materiile ştiinţifice este un punct de plecare, dar nu este suficient. În momentul în care îţi dai seama că te interesează acest domeniu, trebuie să te pregăteşti şi singur, pentru că în şcoală se face foarte puţin. În şcoală se deprinde doar baza, o anume cultură ştiinţifică generală, importantă în ceea ce priveşte formarea individului. Ştim cu toţii că, în viaţa de zi cu zi, e nevoie de o cultură ştiinţifică.
Care este stadiul cercetărilor aerospaţiale la noi?
Se investeşte din ce în ce mai mult în acest domeniu, în România. Avem potenţial. Există Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale „Elie Carafoli“, care, în momentul de faţă, desfăşoară proiecte în colaborare cu instituţii din alte ţări, prin care se încearcă dezvoltarea unor sisteme care să contribuie la o calitate mai bună a zborurilor, dar în acelaşi timp să fie în concordanţă cu mediul, astfel încît să respecte o cît mai bună calitate a vieţii.
România însă nu este o „mare putere“ în domeniul ştiinţelor aerospaţiale...
Nu, dar poate deveni. Avem creativitate, sîntem în stare să dezvoltăm idei noi, unele sînt în curs de implementare. Există şi bani destui, pentru că Uniunea Europeană pune la dispoziţie fonduri, iar tinerele talente în domeniul ştiinţific sînt ajutate de mecanismele internaţionale. De exemplu, Agenţia Spaţială Europeană îi ajută pe tineri să-şi dezvolte ideile, la fel şi NASA. Am cîţiva colegi care au participat la concursuri organizate de NASA şi au luat şi premii: au realizat un roboţel care să studieze partea întunecată a Lunii. Dar în dezvoltarea ideilor şi a tinerilor se implică şi corporaţiile – de exemplu, OMV Petrom.
Aproape toţi copiii, cînd sînt solicitaţi să-şi imagineze viitorul, desenează rachete şi roboţei. Aţi desenat în copilărie?
Desenam, dar talentele mele în domeniul artistic nu erau atît de pronunţate. Aşa că citeam mult, inclusiv literatură SF. Unele lucruri despre care au scris autorii SF în trecut au devenit realitate.
La un moment dat, aţi solicitat un stagiu la CERN. Despre cercetările de acolo s-a spus – şi s-a creat un mare val în mass-media – că vor produce găuri negre, vor duce la sfîrşitul lumii... Cum priveşte un tînăr cercetător asemenea ecouri?
La un moment dat, asemenea interpretări te inspiră. Ştii că nu sînt adevărate şi vrei să demonstrezi lumii întregi că se poate mult mai mult de atît, iar zvonurile de rău augur rămîn doar zvonuri. Totul pleacă de la întrebarea „de ce?“. Cînd auzi asemenea interpretări, te întrebi de ce e aşa, de ce anume e nevoie pentru a pune în evidenţă anumite lucruri. Cum putem să dăm lumii ceva de care să se folosească, astfel încît să treacă de la un zvon negativist la o certitudine ştiinţifică?
La ce proiecte lucraţi în prezent?
De cînd m-am angajat, sînt implicată în patru proiecte, trei dintre ele internaţionale şi unul naţional. Proiectul IAGOS se ocupă de miniaturizarea unui sistem de senzori care vor fi montaţi pe o aeronavă comercială pentru a determina compoziţia gazelor din atmosferă, din troposfera înaltă şi stratosfera joasă. Apoi, CAPESA, care vine în sprijinul proiectelor europene realizate cu ajutorul sateliţilor Sentinel 4 şi Sentinel 5; se doreşte o întregire a bazei de date a măsurătorilor atmosferice realizate. Noi realizăm măsurători atmosferice de la sol şi din zbor, pentru a avea o certitudine a datelor. Un alt proiect studiază traiectoria gheţii şi modul cum se depune gheaţa pe o navă; ştim cu toţii că acest fenomen este foarte important în aviaţie, pentru că poate duce la consecinţe grave – avem exemplul accidentului de anul trecut din Apuseni. Un alt proiect la care lucrez cu drag este BECA, în cadul căruia se realizează o bază de date experimentală pentru măsurători atmosferice; scopul este realizarea unui sediu unde să se utilizeze aparatură pentru determinarea gazelor poluante din mediu, dar şi un hangar unde să fie adăpostite aeronavele de cercetare din ţară. Ingineria aerospaţială nu înseamnă doar nave cosmice, aşa cum se crede în mod obişnuit. Ea se bazează pe studiul aerului, pe studiul comportării obiectelor, în timpul zborului, şi pe studiul oamenilor, al resursei umane în ceea ce priveşte realizarea unui zbor. De exemplu, poţi să construieşti o aeronavă care să reziste la o presiune ridicată sau la un factor de sarcină ridicat, dar trebuie luat în considerare faptul că echipajul de la bord s-ar putea să nu reziste, şi atunci trebuie găsită o cale de mijloc.
Aţi făcut parte dintre Olimpicii Petrom. Ce a însemnat acest lucru în formarea dumneavoastră?
Este un program dezvoltat de OMV Petrom, destinat impulsionării tinerilor ai căror părinţi lucrează în industria petrolieră şi care au obţinut rezultate deosebite la concursuri recunoscute de Ministerul Educaţiei. Pentru mine, pe lîngă premierea care a avut loc în decembrie 2008, a mai fost şi tabăra în care am avut parte de activităţi de dezvoltare personală pe care nu le mai făcusem pînă atunci. M-am descoperit ca persoană, am învăţat să am mai multă încredere în mine, am învăţat că am ce să cer de la viaţă şi că trebuie să-mi pun în valoare ceea ce am, nu doar pentru mine, ci şi pentru cei din jurul meu. Înveţi şi la şcoală cîte ceva despre toate acestea, dar mult mai puţin. În şcoală se pun bazele cunoştinţelor ştiinţifice, dar contactul cu lumea vine ulterior. Tabăra organizată de OMV Petrom a fost un mijloc prin care am descoperit mult mai multe, am aflat că orizontul este mult mai larg şi că am foarte multe de cunoscut de la oamenii din jurul meu. Contează foarte mult conceptul pe care se bazează o astfel de tabără: cea în care am fost eu a îmbinat dezvoltarea personală cu lucrul în echipă.
Aşa s-a născut proiectul „Caravana Cunoaşterii“…
Este un proiect la care particip împreună cu alţi colegi. E destinat publicului cu vîrste cuprinse între 6 şi 24 de ani şi încearcă să pună în evidenţă legătura ştiinţei cu mediul înconjurător, dar şi cu viaţa de toate zilele a oamenilor. E împărţit în trei etape – „College“, „Advanced“ şi „Nobel“ – iar fiecare etapă e împărţită pe trei grupe de vîrstă. Copiilor şi tinerilor li se pun la dispoziţie informaţii şi sînt formaţi în spiritul cunoaşterii ştiinţifice, dar şi în spiritul implicării lor în mediu. Iniţial, au fost create ateliere, am fost în trei oraşe din România şi le-am dat copiilor informaţii din geografie, chimie şi alte domenii. În anul următor, s-a creat „Şcoala de vară de cunoaştere“; în fapt, o tabără în care se desfăşoară diverse activităţi. Încercăm să punem în evidenţă domenii de interes şi de viitor – de exemplu, holografia, găurile negre, nanoştiinţa, de ce sînt importante celulele stem. Faza „Nobel“ are şi o etapă internaţională, în cadrul căreia tinerii sînt invitaţi să viziteze centre de cercetare din alte ţări, pentru a vedea cum se lucrează acolo. Anul trecut s-a mers la Geneva, anul acesta se merge la Geneva, la CERN, şi la NASA.
E interesant lucrul cu copiii?
E foarte interesant. Noi susţinem şi sesiuni de feedback, prin intermediul cărora urmărim dezvoltarea educaţională a copilului pînă în anul următor, cînd se poate înscrie din nou, într-o altă etapă.
Atunci, de ce nu v-aţi făcut profesoară?
Nu am crezut că am vocaţie pentru asta. Întotdeauna mi-am dorit să lucrez în cercetare.
Activitatea în „Caravana cunoaşterii“ se face pe bază de voluntariat. De ce faceţi voluntariat?
Am vrut să mă dezvolt pe mai multe planuri. Prin voluntariat am devenit o fire mult mai deschisă, mult mai sociabilă, am dezvoltat relaţii mai bune cu cei din jur. Sînt din ce în ce mai mulţi tineri care vor să facă voluntariat. Contează foarte mult dorinţa de implicare civică a tinerilor: trebuie să pui pasiune în ceea ce faci. Dacă nu ai o asemenea dorinţă, nu reuşeşti să duci la bun sfîrşit ceea ce ai început. Trebuie să te dedici şi celor din jurul tău. Te poţi dezvolta tu, ajutîndu-i pe ei, pentru că te maturizezi şi vezi lucrurile din altă perspectivă. Cred că am pornit pe drumul cel bun şi sper ca, peste cîţiva ani, să se dezvolte şi la noi voluntariatul, pentru că este de bun augur pentru noi toţi.
Cum vedeţi domeniul cercetărilor aerospaţiale în România? Căci mulţi tineri care doresc să facă cercetări în domenii de vîrf pleacă în străinătate...
Sper să se dezvolte cît mai mult cercetarea ştiinţifică în România. Tinerii aleg străinătatea pentru că acolo mediul ştiinţific este mult mai dezvoltat, se investesc mai mulţi bani, aparatura este mult mai performantă. Dar şi oamenii de ştiinţă lucrează strict în profilul lor, în timp ce, în România, acest lucru nu este posibil – toţi lucrează în mai multe direcţii. În străinătate ai altă perspectivă, vezi cum ar trebui să devină lucrurile şi în România, aşa că mulţi aleg să se întoarcă, pentru că aici e ceva de construit. Sînt destui bani pe plan internaţional care pot fi atraşi pentru proiectele noastre.
De ce sînteţi aşa optimistă?
Pentru că am încredere în forţele proprii, în mediul ştiinţific românesc şi în tinerele talente. Trebuie să ne implicăm, doar atît. Restul vine de la sine.
Cînd v-aţi hotărît să urmaţi acest drum?
În liceu – deşi am urmat un liceu cu profil economic – am decis că vreau să fac ceva legat de ştiinţele exacte. Am ales ingineria aerospaţială pentru că m-a pasionat. În facultate, mi-am dorit să fac cercetare. În urma unui stagiu de practică desfăşurat la INCAS, am rămas acolo. Au fost şi momente de cumpănă, mai ales cînd am ajuns la facultate şi mă aşteptam la altceva, dar n-a fost să fie. Mă aşteptam la un alt nivel de realizare practică – să ni se arate concret anumite lucruri. Dar la noi în facultate se pune accent mai mult pe partea teoretică. Am trecut peste asta, căci am ajuns la INCAS şi mi-am dat seama că mă pot dezvolta pe lîngă oamenii de ştiinţă de acolo. Pentru studiile universitare, aş fi vrut să plec în Franţa, dar nu am avut fondurile necesare. Aş vrea să plec în străinătate pentru a vedea cum se lucrează acolo – o lună, un an. Dar nu aş vrea să rămîn acolo, vreau să rămîn aici, pentru că am multe de făcut aici.
(fragmente dintr-un interviu care poate fi urmărit integral pe live.adevarul.ro.)
Foto: E. Enea