Transferuri de patroni?

De ce foarte mulţi fotbalişti români, odată ajunşi la echipe din străinătate, nu mai dau randamentul scontat?

Pentru că în România joacă patronii, iar în străinătate se transferă fotbaliştii. Invers ar fi mult mai interesant. Vă daţi seama că în faţa lui Gigi, Marian, Adi şi Adi alde Florentino, Sandro sau Roman n-ar avea nici o şansă. Ai noştri sînt prea tari. Sînt profi pînă-n vîrful dinţilor şi-n ultima moleculă de salivă. Scor de neprezentare. Din păcate, n-am priceput deocamdată care e formula succesului. Cu bieţii Deac şi Ioniţă nu facem nici o brînză, în nici un caz de calitatea celei de Pipera. Treaba a ajuns atît de gravă, încît veştile despre transferuri sînt întîmpinate, în planul secund celui festivist, cu gînduri de sicriu de lux. „S-a dus, săracu’, fi-i-ar contu’ greu!“

Nu e foarte clar ce e în capul celor care insistă să ia români care să le frece băncile, scaunele, canapelele sau ce-or mai avea prin preajma terenului. La FC Masochismenheim e încă loc, dar din ce în ce mai puţin. Probabil că varianta ideală ar fi ca un „Gigi“ să ia o echipă din afară şi să vină cu români cu tot. De genul „Osasuna e numai una“. Ar fi altfel de fotbal. Fără învingători, dar, esenţial, şi fără perdanţi. Foarte repede şi fără fotbalişti. Ca să nu ne mai plîngem de ei.