Tranca-fleanca

5 iulie 2009   TÎLC SHOW

A fi disc jockey înainte de 1989 însemna de cele mai multe ori a fi un intermediar către lumea liberă, către muzica "decadentă" a "putredului" Occident. Cei care selectau şi transmiteau la radio sau în discoteci muzică rock, disco sau pop nu puteau să nu fie ei înşişi contaminaţi de spiritul liber al acestor genuri, să nu poarte plete sau tricouri cu inscripţii deloc conforme cu ideologia vremii. Mai mult sau mai puţin conştient, ei să îmbrăcau şi încercau să se poarte asemeni celor a căror muzică o promovau. Deschideau astfel publicului (şi în special tinerilor) din spatele Cortinei de Fier o fereastră către stilul dezinhibat şi nonconformist al artiştilor apuseni. Ofereau o idee asupra a ceea ce înseamnă libertate de expresie chiar şi în muzică. În ţară, cei care se ocupau cu asta dansau de multe ori pe sîrmă şi doar ei ştiau la ce compromisuri erau siliţi, pentru a putea practica o astfel de activitate. Unii aveau relaţii cu persoane suspuse, pentru că şi o bună parte, mai rafinată, a nomenclaturii începuse să asculte muzică străină şi dorea să afle ce trupe au mai apărut. Alţii erau bine controlaţi şi-şi desfăşurau jobul "cu voie de la poliţie" " cum se spune. Muzica străină nu era interzisă, dar radioul şi televiziunea de stat rareori includeau asemenea piese şi numai după o foarte atentă selecţie. Cîţiva DJ fugiseră din ţară şi transmiteau pe unde scurte, de la Radio "Europa liberă", piesele la zi din topurile englezeşti şi americane. Chiar şi pentru ei existau ceva riscuri. Cornel Chiriac avea (şi încă are) fani precum un star rock, iar Andrei Voiculescu şi Radu Teodoru sînt nume bine cunoscute şi astăzi celor trecuţi de o vîrstă. Pe mulţi ascultători nu-i interesau defel ştirile sau emisiunile de actualitate politică ale postului (care ţinea loc de opoziţie în România), dar nu scăpau niciodată emisiunea Metronom. Din cîte ştiu, aceasta era şi cea mai importantă critică adusă înfiinţării unui asemenea program muzical la "Europa liberă". Cu toate acestea, muzica a adus probabil un plus de audienţă postului american, iar cei care îl ascultau doar pentru muzică învăţau într-un mod organic, chiar prin intermediul muzicii, cîte ceva despre democraţie şi libertate. Au existat şi cazuri de tineri arestaţi înainte de 1989 pentru vina de a fi corespondat cu autorii acestor emisiuni de la München, semn că regimul ştia bine din ce parte poate veni pericolul. E adevărat însă că disc jockeys precum cei anterior pomeniţi ştiau să strecoare printre două piese şi informaţii esenţiale, pe înţelesul tuturor, care subminau propaganda regimului comunist şi aduceau o rază de lumină în minţile ascultătorilor. În spatele profesiei pure de DJ era vorba şi de o vocaţie educativă. A venit şi libertatea pentru care mulţi tineri (dintre aceia care iubeau muzica venită din Occident) s-au sacrificat. Încă din primele zile de după căderea regimului comunist, televiziunea publică a început să difuzeze video-clipuri "cu muzică pe placul tinerilor noştri aceştia minunaţi", aşa cum ţin minte că spunea un prezentator. Circulaţia liberă a informaţiei şi apoi Internetul au scăzut importanţa profesiei de DJ, dar practicanţii acestei activităţi s-au înmulţit precum radiourile private. Prin maşină în special ai mereu ocazia să auzi cîte o voce între două melodii. La fel ca precursorii lor faimoşi, cei mai mulţi posesori ai acestor voci nu se limitează la a vorbi despre muzică. Creează antren, cum s-ar spune. Şi totodată au devenit un izvor nesecat de platitudini şi stupide îndemnuri sau dulcegării. Unii par de-a dreptul mistici, iar între un Enrique Iglesias şi un Rod Stewart, cineva comenta experimentul ştiinţific de la Geneva spunînd că, după părerea sa, acesta îl va mînia pe Dumnezeu. Alţii sînt ecologişti sau pacifişti pînă la anularea gîndirii: "haideţi să oprim cu toţii maşinile în acest moment, acolo unde sîntem, şi să ne continuăm drumul pînă la serviciu pe jos". Cînd ajung la politică, citează declaraţii ale politicienilor, auzite cu o ureche, şi spun ce cred ei că e bine sau rău (împart după mintea lor toate veştile în bune şi rele), forţîndu-se în acelaşi timp să nici nu supere pe careva. Trăncănitori fără pereche şi fără vreo şcoală de specialitate, spontani ca jetul apei la robinet şi fără pic de spumă, înşirînd vorbele pe aţă ca maşina de cusut, prea mulţi dintre ei par născuţi abia ieri.

Mai multe