„Trăim frumos, ne bucurăm, dar atît“ - dialog cu Dorin BODEA

23 decembrie 2014   TÎLC SHOW

Conduce o firmă de consultanţă, management şi vînzări. Are un doctorat în economie. În 2013, Dorin Bodea a publicat volumul Valorile angajaţilor români, în care conturează un „model cultural actual al românilor“. De la concluziile acestui studiu am pornit o discuţie despre muncă, sărbătoare şi relaţiile cu ceilalţi.

Scrieţi, în studiul dumneavoastră, că modelul cultural actual al românilor este unul puternic individualist. Cum aţi ajuns la această concluzie?

Principalele valori împărtăşite de majoritatea angajaţilor – cam 75%-80% – sînt legate de bani, de putere, de faimă, de recunoaştere din partea celorlalţi (precizez că studiul a fost efectuat pe angajaţi cu studii superioare). Sînt valori legate de sine, de individ. Dar asta nu trebuie să fie o surpriză. Şi în Occident, valorile legate de sine le domină pe toate celelalte. World Values Survey arată că, mai ales după anii ’80, toate aceste valori legate de felul în care ne exprimăm identitatea le-au luat-o mult înaintea celorlalte valori, care au legătură cu moralitatea şi cu munca. Doar că, în Occident, munca nu se află chiar pe ultimul loc, ca la noi, ci undeva mai aproape de valorile individuale. În România, munca şi moralitatea se află pe ultimele două locuri, într-un clasament de 40 de valori împărtăşite de angajaţii români. Cei mai mulţi vor mai mulţi bani, mai multă putere, dar nu prin muncă. E un tipar pe care l-am regăsit la mulţi dintre participanţii la studiu.  

Dacă nu prin muncă, prin ce?

Din păcate, succesul e văzut de foarte mulţi ca fiind legat de compromis. Dacă vrei să ai succes, trebuie să nu ţii foarte mult la anumite valori, să nu ai încredere în alţii, să nu te bizui pe alţii. În modelul nostru cultural, succesul e însoţit de o anumită doză de necinste. Pentru mulţi, a avea succes înseamnă să te abaţi de la propriile valori, să ai un pic de necinste şi o anumită suspiciune faţă de ceilalţi.

Ce înseamnă că modelul cultural este centrat pe prezent? Se spune că noi ne iubim istoria şi ne cinstim strămoşii...

Modelul nostru este centrat şi pe trecut, şi pe prezent. Din păcate, lipseşte viitorul. Sîntem cu un picior şi jumătate în trecut şi cu o jumătate de picior în prezent. Ne bazăm foarte mult pe istorie, pe tradiţii şi căutăm să trăim prezentul sub forma spontaneităţii, a înclinaţiei spre distracţie, perspectivele pe care încercăm să le dezvoltăm sînt pe termen scurt. Cînd lucram la studiu şi le spuneam unora că a face un proiect poate dura mult, de pildă un an, m-am trezit uneori cu reacţii de tipul: „Dar pînă atunci pot să mor!“ Iar dacă spuneam că un proiect valoros poate dura doi-trei ani, mi se spunea adesea „fugi, domnule, de aici, dacă nu obţin rezultate în cîteva luni, mă plictisesc“.

România pare un amalgam de culturi, în care valorile tradiţionale se îmbină cu dorinţa de a fi „occidentali“. E o contradicţie între cele două repere?

Cei mai mulţi dintre noi se descriu ca fiind occidentali şi, la modul ideal, împărtăşesc valorile occidentale, legate de onestitate, de lucrul bine făcut, de excelenţă, de încredere. Ei bine, aceiaşi oameni care se văd pe ei înşişi ca fiind occidentali, cînd vorbesc despre români în general, îi văd ca pe opusul lor, ca pe un fel de duşmani de care ar trebui să se debaraseze cît mai repede. Din punct de vedere al idealului occidental, ne vedem acolo. Cei mai mulţi dintre noi împărtăşesc în totalitate acest ideal. Cu „ceilalţi“ e o problemă. De fapt, acest model occidental este împărtăşit şi de celelalte valori, aşa-zis tradiţionale. Pentru că valori de familie înseamnă bun-simţ, modestie, înseamnă să ai nişte idealuri în viaţă, să nu-i faci rău celuilalt, să faci tot ce depinde de tine... Sigur, Occidentul e un pic mai elaborat, dar în esenţă acestea sînt valorile. Şi atunci, problema este unde ne situăm noi acum. Iar aici nu pot decît să amintesc ce spunea Horia Bernea: că nici nu sîntem o societate mai apropiată de cea ţărănească, cu valori clare, cu ţăranul îmbrăcat în cămaşă albă, curată, nici nu semănăm cu „domnul de la oraş“. Acum nu sîntem nicăieri, cei mai mulţi cred că se aseamănă cu domnul de la oraş, dar nu mai împărtăşesc nici valorile de la ţară. E doar un fel de parvenitism: întrebaţi cine sîntem, cei mai mulţi nu ştim să răspundem.

„Noi sîntem români“…

„Mîndri că sîntem români.“ Dar nu e suficient să spunem asta, pentru că a-ţi defini identitatea înseamnă să spui foarte clar ce vrei. Cîţi dintre noi ştiu ce vor şi cîţi declară asta? Să te poziţionezi faţă de alţii înseamnă să spui de la început „eu aşa sînt, vreau să fac asta, putem construi împreună un proiect“.

Există şi o diferenţă generaţională în felul cum oamenii împărtăşesc anumite valori?

Surprinzător, nu sînt diferenţe prea mari. Există diferenţe de nuanţă. Cei tineri – generaţia happy sau generaţia Y – merg mai mult într-o direcţie ceva mai narcisistă, pentru ei timpul liber e mult mai important, viaţa personală e situată la un nivel mai ridicat decît în celelalte categorii de vîrstă. O altă tendinţă este, din păcate, pentru generaţia de 30-40 de ani, legată de fatalism: membrii acestei generaţii s-au resemnat în bună măsură; în loc să construiască (pentru că sînt la maturitate), mulţi se plasează deja pe poziţii de înfrînţi. Îmi place să cred că, în bună măsură, occidentalizare înseamnă normalitate, nu ceva ieşit din comun. Înseamnă, la nivel social, un trai decent, un comportament predictibil (adică ce spui, să şi faci), să te bucuri de viaţă şi de frumos. Cei mai mulţi dintre angajaţii care au participat la studiul nostru cred că dacă au mai mulţi bani sînt mai valoroşi ca persoane, sînt mai fericiţi, sînt mai valoroşi decît ceilalţi. Banul devine o valoare în sine, ceea ce nu este în regulă.

„România este un conflict între sine şi ceilalţi“, scrieţi în concluziile studiului. E grav?

Exprimă ruptura din societate: incapacitatea de a construi ceva împreună şi lipsa de încredere. Marea majoritate se văd la un nivel foarte înalt: civilizaţi şi loiali, iar pe ceilalţi îi văd în felul opus. Sinteza ar fi „eu sînt civilizat, dar trăiesc într-o mare de mîrlani.“ Dar jocul percepţiilor e destul de pervers: şi ceilalţi ne văd pe noi tot aşa. Diferenţa mare de percepţii e trăită printr-un conflict deschis cu ceilalţi, printr-o lipsă de încredere. În acest moment, nu se poate face nimic: trebuie schimbată percepţia faţă de sine şi faţă de ceilalţi. Cînd am analizat rezultatele studiului, nu mi-am dat seama de această ruptură, pentru că şi eu sînt la fel: împărtăşeam aceleaşi percepţii. Cel care mi-a sesizat ruptura a fost un francez: „Nu este posibil ca voi să aveţi unii despre alţii părerea asta, aşa ceva nu se întîmplă la noi.“ Atunci am început să analizez mai îndeaproape lucrurile. Şase milioane de români sînt în procese civile deschise – ceea ce e semnul cel mai clar de ruptură. Arată incapacitatea de a rezolva pe altă cale conflictele, căci multe soluţii pot apărea prin negociere, prin mediere...  

Ce consecinţe are acest război în viaţa de toate zilele?

Orice economie şi orice societate funcţionează pe bază de încredere. Cred că viitorul poate fi construit nu prin raportare la trecut, ci prin îndrăzneala de a spune deschis cine sîntem şi unde vrem să ajungem. Aş da un exemplu. Am un coleg care spune mereu că „generaţia următoare este speranţa“. E o formulă deja încetăţenită. Eu nu cred că este aşa, pentru că cei care vin din urmă nu au nici o şansă să continue ceva, dacă noi nu începem, dacă nu încercăm să construim ceva valoros. Sîntem un butoi de pulbere, orientaţi mereu spre trecut. Această orientare spre trecut exprimă încercarea de a compensa nişte frustrări şi nişte nemulţumiri. Ne uităm la televizor pentru că, trăind în această atmosferă de neîncredere, televizorul funcţionează ca un fel de compensare.

De sărbători, Guvernul a dat zile libere suplimentare bugetarilor. E bine? Nu se „strică“ în continuare percepţia asupra muncii?

Eu lucrez de vreo 15 ani cu diverse companii private, multinaţionale sau româneşti, şi există mereu aceeaşi problemă. Nu sărbătorile ori zilele libere reprezintă problema, ci modalitatea în care sînt trăite. O companie privată e afectată cîteva luni pe an: toată luna decembrie, plus primele două săptămîni din ianuarie (cînd nu se face mai nimic, nici măcar planuri). Plus lunile de vară, iulie-august. Sărbătorile aduc o emoţie pozitivă. Dar cadourile de la Guvern introduc o doză de imprevizibil; de exemplu acum, pe 24 şi 31 decembrie, cînd companiile private nu pot lucra cu instituţiile statului, pentru că bugetarii au zile libere. Asta e problema: imprevizibilul, stilul în care se amestecă lucrurile. Plus gestionarea acestei emoţii de dinainte şi de după Crăciun şi Anul Nou. Trăim frumos, ne bucurăm, dar atît.  

Fragmente dintr-un interviu care poate fi urmărit integral pe live.adevarul.ro

Mai multe