Tragedia proprietății private, între dl Dragnea și dna Bogdan
Imediat după 1990, văzînd comportamentul partidelor de la noi, venerabilul Alexandru Paleologu spunea că pluripartidismul în România înseamnă, de fapt, mai multe partide comuniste. O glumă gustată în epocă. Nu știu dacă admirabilul eseist intenționa să exerseze și oleacă de profetism, dar acum, după trei decenii, vorba lui nu mai pare o glumă, ci este o analiză lucidă. Gîndiți vă așa: comunismul a fost un monstru pe care unii (să zicem că noi, ca să ne simțim bine) l-au rănit de moarte la un moment dat, cînd l-au prins cu garda jos. A căzut însîngerat la pămînt și l-am făcut bucăți. După care, repejor, ni s-a spus că a murit și că nu mai are rost să stăm cu ochii pe corpul lui sfărîmat ca să vedem chiar cum își dă ultima suflare. Am început, așadar, să stăm cu ochii-n patru ca să prindem și să executăm fasciști, corupți, agenți ruși, xenofobi, plagiatori de doctorate etc. N-am băgat de seamă că monstrul comunist, lovit de moarte, nu și-a dat cu totul duhul și, ca-n filmele cu Terminatorul, s-a recompus după noile reguli ale lumii. Astfel, monstrul cu un singur chip de ieri a luat acum nenumărate chipuri în care nu mai recunoști absolut nimic din ceea ce a fost. V-ar veni să credeți că doi dintre cei mai diferiți oameni politici ai momentului, de pildă dl Liviu Dragnea și dna Oana Bogdan, pot fi chipurile aceluiași pericol? Fără chiar ca ei să știe că, de fapt, lucrează pentru același Rău. Ba mai mult, detestîndu-se sincer unul pe celălalt. E ca-n filme? Dar dacă nu-i ca-n filme?
Criteriul fundamental pe care autorul Manifestului partidului comunist îl aplica ideologiilor era programul acestora în privința proprietății private, iar schema era simplă, căci la Marx totul e simplu. De-o parte, capitaliștii țin ca la ochii din cap la sanctitatea proprietății private. Dimpotrivă, comuniștii o vor desființată și înlocuită cu proprietatea comună – de aici și numele ideologiei. Ambele variante au fost exersate istoric. Nu-i cazul să mai povestim ce-a ieșit dintr-una și din cealaltă.
Pe lumea asta, trei sînt inamicii pro-prietății private. Primul este cel mai feroce: dorința oamenilor de a-și apropria ceea ce nu-i al lor. Mai pe românește, hoția. Firește, în mii de nuanțe și forme. Nici Decalogul de la Dumnezeu și nici legile penale de la regi sau parlamente nu au putut rezolva definitiv acest inamic. Atîta-i de puternic! Al doilea inamic, cel mai parșiv, este statul. El operează împotriva proprietății private prin taxare și impozitare excesivă, prin denaturarea mecanismelor pieței libere, prin favorizarea proprietății publice în raport cu cea privată. Spune tuturor că ia din proprietate unuia pentru „binele public“. Toată lumea e de acord, iar ăla singurul, de la care se ia pentru a se da, chipurile, tuturor, tace chitic, că doar nu o să-și pună tot poporul în cap. Al treilea inamic, cel mai otrăvitor, sînt anumite ideologii. Precum cea comunistă. Ideologiile care explică oamenilor că ar fi mai fericiți dacă n-ar avea nici o proprietate și totul ar fi la comun, de pildă.
Cu îngrijorare remarc că toți cei trei inamici ai proprietății private operează vîrtos în lumea românească de azi. Exemplele de apropriere nelegitimă a unor bunuri/servicii/bani sînt exasperant de multe în România. De la marile licitații prin care se „atribuie“ insule, contracte de autostrăzi sau uriașe proiecte de informatizare și care, printr-un sofisticat sistem de corupție, duc resurse în buzunarul celor care nu sînt îndreptățiți să le obțină, pînă la micile găinării ale oricui aproape, tabloul furtului în România este spectaculos. Sîntem soldații unui asediu nemilos la adresa însăși ideii de proprietate privată. Căci ceea ce obțin hoții cu „gulere albe“ nu sînt bani de la stat, cum ni se tot spune, ci bani de la privați (cetățeni sau firme) care vor fi chemați să contribuie pe măsura furtului la bugetul de stat. Al doilea inamic, cel guvernamental, este pur și simplu dezlănțuit de ani de zile și de neoprit. La nivel mare statul, la nivel mic administrațiile locale, au dezvoltat un sistem normativ care sufocă proprietatea privată și o ia din mîinile proprietarului aproape fără ca acesta să-și dea seama. De pildă, cine a trecut vreodată prin coșmarul obținerii unei autorizații de construcție pe propriul teren știe ce vorbesc. Prerogativa fundamentală de a dispune liber de propriul teren este nu doar îngrădită, este pur și simplu suprimată de regulile moderne. Ai un teren în proprietate, ei bine, nu poți să faci cu el ce vrei. Ba mai mult, poți să faci cu el doar foarte puține lucruri, și anume acelea pe care ți le spunem noi, administrația publică. La această agresiune administrativă asupra proprietății private adăugați agresiunile fiscale al Guvernului Dăncilă și veți înțelege de ce spun că actuala administrație românească este inamicul deschis al proprietății private. Ei vor pur și simplu să ia banii din buzunarele oamenilor ca să-i ducă în visteria statului, și nu de dragul statului, ci pentru că peste visterie ei sînt stăpîni. În fine, taman de la cei pe care îi așteptam să apere proprietatea privată de hoți, prin cinstea lor, și de incompetenți, prin competența lor, vine inamicul ideologic. Exact de la cei care promit să oprească furtul și să ne dea o administrație normală și prietenoasă vine proiectul de societate „o să fiți fericiți cînd o să renunțați de bunăvoie la proprietate“. Oricine a avut un bunic sau un străbunic la țară știe ce însemna, cu vreo șase decenii în urmă, „renunțarea de bunăvoie“ la proprietate. Nu ai cum să nu te înfiori cînd auzi vorbele astea.
Pe scurt, asediată tîlhărește de pesedismul de tip Dragnea-Dăncilă azi, și cu perspectiva de desființare ideologică oferită de plusismul de tip dna O. Bogdan mîine, proprietatea privată nu se simte prea bine în România. Nici ieri nu i-a fost prea bine: vă reamintesc că în primii cinci ani de post-comunism am fost conduși de un președinte care socotea proprietatea privată „un moft“. Sigur, o să-mi spuneți că, totuși, e mare diferență între dl L. Dragnea și I. Iliescu, pe de-o parte, și dna O. Bogdan, pe de altă parte, și o să vă dau imediat dreptate. Accept observația, cu precizarea că între „moftul“ lui Iliescu și „idealul fericirii“ dnei Bogdan simt o legătură profundă, totuși.
Neîndoielnic, dl Dragnea și dna Bogdan sînt diferiți pentru că urăsc proprietatea privată din motive diferite. Primul o vrea desființată prin metodele pe care le-a deprins în colțișorul lui de lume, a doua o vrea pe toată transformată-n falanster, ceea ce i se pare că a învățat-o Occidentul.
Dar este foarte posibil ca monstrul comunismului, niciodată învins cu adevărat, să fi produs chipul neplăcut al dlui Dragnea și chipul agreabil al dnei Bogdan, deopotrivă. Pentru că e foarte posibil ca problema reală să nu fie nici dna O. Bogdan și, vai, nici măcar obsedantul domn Dragnea. Problema reală este că niciodată comunismul nu a fost învins definitiv. Și de aici, o vom mai trage încă multă vreme…
P.S. Desigur, în cazul dnei O. Bogdan există și posibilitatea folosirii cuvintelor fără să le cunoască sensul, adică să vorbească despre proprietate fără să știe ce i aia. Ceea ce, admit, ar anula întreaga mea demonstrație, ceea ce e cam neplăcut, dar și întreaga mea teamă, ceea ce chiar mi-aș dori. Pentru că a explica afacerile de tip Uber și Airbnb ca fiind porniri ale oamenilor de a-și împărți proprietatea cu alții ca să fie mai fericiți poate arăta că dna Bogdan nu știe ce-i aia proprietate. Pentru că ar fi prea de tot să nu știe ce-s alea Uber și Airbnb…