Tot Becali conduce
Vasi (Geambazi) sau Gigi?
Aş face, aşa, o pauză lungă… Adică, dacă asta am ajuns să ne întrebăm, înseamnă că am ajuns departe. Departe de ceea ce contează. Dar, de fapt, asta contează. Hăhăiala. Despre asta e vorba. Cine comandă, bă, Gigi sau Vasi? Hă, hă, hă!… Culmea e că numitul Vasi a făcut ceva treabă bună, e cel care a scos din pămînt noua bază a FCSB-ului. Rudă a lui Gigi B, care i-a pasat în acte echipa ca să nu mai poată fi tras la răspundere în tribunalele fotbalului pentru propriile declaraţii, Vasile Geambazi e un tip, se zice, cu apetit pentru construcţii. Sigur, toată lumea spune că acestă schimbare de patron e praf în ochi, tot Becali conduce. E clar. Dar în viitor, cine ştie? Ar fi împotriva a tot ceea ce cunoaştem şi înţelegem legat de personajul în cauză, dar oamenii se mai schimbă, mai îmbătrînesc. Într-o zi, talentatul domn Vasi ar putea fi cu adevărat cel care decide acolo. Şantierul lui? Să vindece fracturile interne, să nu se bage la echipă, să reapropie acestui club un nume adevărat, nu o suită de litere care nici iniţiale nu au voie să fie. Asta ar trebui să facă într-o bună zi cel care ar vrea să repună pe şine această entitate, Vasi sau Gigi, indiferent de diminutiv. FCSB e pe punctul de a pierde titlul. Pentru al treilea an consecutiv. Investind de departe cei mai mulţi bani în jucători. Un caz despre cum să ţi dai, vorba lovitorilor în balon, cu stîngul în dreptul. În rest, se rîde. „Ne rîdem“, cum ar zice gagiii. Pînă cînd nu mai e rîsul lor.