Too big to fail? – criza sistemului cultural din Franţa
Nu sînt multe ţări care se pot lăuda cu o infrastructură culturală mai extinsă şi mai complexă decît a Franţei. Şi nu sînt multe state capabile şi dispuse să investească în patrimoniu cultural şi în creaţie aşa cum o face Franţa. Efectele acestui angajament sînt vizibile: acolo, industriile creative produc mai mult decît industria auto. Criza financiară e o provocare pentru sistemul cultural din Franţa. Obişnuiţi cu opulenţa sau măcar cu o senzaţie de certitudine, managerii culturali sînt nevoiţi, de cîţiva ani, să se adapteze: tăierile de fonduri au provocat mici cutremure peste tot în Hexagon. Sigur, marile festivaluri ale verii, precum cel de teatru de la Avignon, cel de artă lirică de la Aix-en-Provence şi cel de fotografie de la Arles sînt la adăpost.
cum se spune în limbaj de business. Chiar dacă nu sînt scutite de tăieri bugetare, sînt la adăpost de a fi anulate: pentru ele, comunităţile locale şi statul vor găsi întotdeauna soluţii. Şi festivalurile medii şi cele cu vechime sînt în siguranţă: se mai taie pe ici, pe colo, un mic procent din subvenţie, organizatorii scriu apeluri şi protestează, dar, una peste alta, treaba merge. Cu adevărat vulnerabile sînt festivalurile şi instituţiile culturale „insularizate“, iniţiativele mici din comunităţile mici. Tocmai publicul cultural din orăşelele izolate şi sărace este privat de accesul la cultură – şi asta în ţara care a inventat şi care apără cu asiduitate excepţia culturală şi subvenţia pentru cultură. Ce se întîmplă?
Émilie Jerson, manager cultural, a realizat o cercetare despre festivalurile şi instituţiile culturale afectate de criză. E vorba, de fapt, de o hartă, de o „carto-criză“, în care autoarea face un recensămînt al tuturor evenimentelor şi instituţiilor afectate. Cele 195 de puncte care apar pe această „carto-criză“ reprezintă ediţii amînate, anulate sau suspendate ori instituţii închise de-a dreptul. Cel mai afectat domeniu e muzica; aproape o jumătate dintre festivaluri anulate. Cauza principală: evident, lipsa banilor. Colectivităţile locale au tot mai puţini bani. Şi se estimează că în perioada 2015-2017 autorităţile locale vor avea cu 11 miliarde de euro mai puţin decît pînă acum. 70% din cultura vie din Franţa se bazează pe bugetele locale, care au primit, în ultimele decenii, tot mai multe prerogative. Totodată, în ultimii ani, de cînd cu criza economică, bugetele locale sînt tot mai mici, pentru că şi încasările din taxe au scăzut. Au scăzut şi ajutoarele de stat pentru dezvoltarea colectivităţilor locale – deci şi această sursă de finanţare pentru festivaluri şi evenimente culturale e tot mai nesigură. O primă concluzie care se desprinde din cercetarea lui Émilie Jerson e că descentralizarea, adică delegarea de prerogative în ceea ce priveşte organizarea culturii către autorităţile locale, deşi a generat o dezvoltare a sistemului atunci cînd a fost introdusă, produce azi, pe fondul crizei financiare, efecte negative. Comunităţile mici nu-şi mai pot permite luxul de a întreţine cultura.
Dar nu e vorba doar de subfinanţare, de constrîngeri bugetare. Căci a finanţa sau nu un festival e, pînă la urmă, o decizie politică. Harta interactivă despre criza festivalurilor lasă impresia că se poate stabili o legătură implicită între schimbarea de orientare politică şi anularea unor evenimente. Într-adevăr, alegerile municipale din Franţa au schimbat în numeroase locuri orientarea. Şi nu poate fi o pură coincidenţă faptul că în multe oraşe în care s-a produs o alternanţă au fost anulate festivaluri. 35% din deciziile de suspendare sau anulare au avut loc în oraşe în care alegerile au fost cîştigate de partidele de dreapta sau extrema dreaptă. Factorul decisiv pentru festivaluri nu e schimbarea de orientare politică, ci schimbarea mandatului: echipe noi, de orice orientare, sînt mai (pre)dispuse să pună în aplicare planuri noi. Pe fondul scăderilor bugetare, sînt nevoite să taie de unde pot ca să poată finanţa alte proiecte. În cazul oraşelor mici, în care au fost anulate evenimente culturale de mai mică importanţă, nu trebuie omisă competiţia strînsă dintre candidaţi. Un festival mic poate deveni o miză mare în bătălia politică.
O altă explicaţie e că, cel puţin pentru o anumită parte a cetăţenilor (electoratul), subvenţia acordată culturii e considerată un răsfăţ inutil mai ales în vremuri de criză. Populiştii de stînga acuză autorităţile că fac risipă de fonduri publice pentru distracţia elitelor. Populiştii de dreapta vor un stat minimal şi cultură de masă şi de piaţă – nu subvenţii şi nici birocratizare a domeniului cultural.
, subvenţia începe să nu mai aibă presă bună! Nici măcar în Franţa.
Foto: wikimedia commons