Toleranţa faţă de străini

În echipele româneşti de fotbal au ajuns să joace destul de mulţi străini. Pare că suporterii i-au acceptat ca „de-ai noştri“ fără probleme. E la mijloc o mare toleranţă faţă de străini sau explicaţia e alta? 

În ciuda opiniei riguros şi defectuos generalizate, fotbalul românesc nu e nici xenofob şi nici rasist. Avem alte defecte de fabricaţie, dar nu pe acestea. FC Vaslui e o echipă cu 13 naţionalităţi în lot. Sînt mai multe ţări reprezentate în club decît ţări ai căror cetăţeni au vizitat judeţul celor doi Porumboiu, afaceristul şi regizorul, unul dintre cele mai sărace ale României. CFR şi Unirea Urziceni, ultimele două campioane, mustesc şi ele de fotbalişti străini. Pînă şi Compania Naţională a Lignitului, sponsor la Pandurii Tîrgu Jiu, plăteşte africani sau sud-americani pe post de fotbalişti. Şi da, suporterii i-au îndrăgit. După catastrofa aviatică de la Smolensk, fotbalistul polonez Golanski, salariat la Steaua, a fost condus de pe bancă, la încălzire, şi apoi în teren de ropotele de aplauze ale unui stadion întreg. 

„Stranierii“ sînt iubiţi pentru că sînt văzuţi drept oameni care muncesc din greu, serios şi netalentat uneori – dar ne ajunge talentul românilor! – pentru un ban cinstit. Puţin lucru, adică enorm în lumea de azi!