Tigaia cu chiloți

Stau la coadă la rîndul unic de la un supermarket, ascultînd vocea înregistrată care dirijează cumpărătorii spre casele libere. În fața mea apare dintr-odată un tip fistichiu. Pe cap are o șapcă de tip „Dezbrăcatu’”, poartă un sacou roșu, gros, de lînă, pantaloni de stofă în carouri și niște bocanci cu steagul Angliei imprimat pe bot. Are o ezitare și eu am o ezitare. Nu pare să observe privirea mea insistentă, se uită-n zare. Eu îl fixez pentru că am senzația că tocmai mi s-a băgat în față, la rîndul cel unic. Totuși, nu sînt chiar absolut sigur dacă nu cumva stătea pe acolo mai dinainte și nu l-am observat. Acest infim procent de incertitudine din mintea mea mă face să mă abțin să-i atrag atenția. Deși mă grăbesc, urăsc să mă comport ca un moralist din acela isteric sau paranoic, prefer să mai aștept cîteva momente, mai ales că individul nu are în mînă decît o singură tigaie mare, pe care vrea s-o plătească.

Ajunge la casă și, după cîteva secunde, vocea automată mă îndrumă și pe mine... la aceeași casă. Realizez că nu sînt decît vreo două sau trei deschise. Mă așez la capătul benzii, păstrez distanța, cum ar veni. Casierița, rotunjoară și jovială, vorbește deja cu fistichiul, ca și cînd l-ar cunoaște. O fi vreun nepot de-al ei sau fiul vecinei de bloc, îmi zic. Poate de aceea a și avut tupeul să intre în față.

„Am ascuns tigaia asta acum o săptămînă, să nu mi-o ia cineva”, îi spune individul femeii.

„Păi, unde ai putut s-o ascunzi?”

„Aaa... tot acolo, pe raft, în spatele celorlalte. Era ultima și asta e tigaie de tigaie, nu-mi permiteam s-o pierd. Dar săptămîna trecută n-aveam bani.”

Auzindu-l cum vorbește și uitîndu-mă bine la cum se prezintă și cum se mișcă, deja nu mai am nici o îndoială că, de fapt, a intrat în față. Lucrurile totuși trenează acolo, la casă, mai mult decît e normal. Un alt amănunt pe care nu l-am observat de la început: tigaia omului e plină ochi cu niște produse. Și e una destul de mare și adîncă, aproape un wok. Casiera tot încearcă să scaneze eticheta unei perechi de chiloți bărbătești pe care a pescuit-o din tigaie. În cele din urmă reușește, o dă deoparte și scoate o altă pereche de chiloți. Scanează și acea etichetă. Apoi scoate o a treia pereche, tot boxeri.

„Toate costă trei lei, o anunță fistichiul, care joacă nonșalant de pe un picior pe altul, schimbînd adică steagul Angliei de pe botul unui bocanc cu steagul Angliei de pe botul celuilalt bocanc.

„Da, dar sînt obligată să le verific pe toate, chiar dacă te cred și știu că e așa. Nu pot altfel, mă controlează ăștia cu camerele.”

Trei lei o pereche? Îmi spun că omul ăsta a descoperit comoara cu chiloți din supermarket. Curios e și că fiecare pereche e altfel. Diferite și foarte colorate, ca și hainele lui. Problema e că nu se mai termină. Cîte perechi pot să încapă într-o tigaie? Par a fi de-a dreptul zeci. Incredibil! Le-o fi presat cumva idiotul? Și eu pierd vremea după el. De ce l-am lăsat înainte? Chiar că  tigaia nu pare să aibă fund. Cînd cred că e ultima pereche, constat că de dedesubt mai apare una, și încă una. Mă aștept să se ivească și niște chiloți în culorile Angliei. Casiera se chinuie să netezească meticulos fiecare etichetă înainte de a o scana. La un moment dat îl întreabă: „Și pe ăștia i-ai ascuns pe acolo?”.

„Ce? Chiloții? Doamne ferește! Ăștia erau la vedere. Sînt la ofertă. Sînt fericit că i-am găsit. Am rezolvat o problemă.”

Aiurea, bombăn eu în gînd, probabil că ești cel mai mare traficant de chiloți din sud-estul Europei.

În sfîrșit, apare fundul tigăii. Aleluia! Casiera o cîntărește în mînă, așa goală, ca pe o rachetă de tenis, o întoarce pe partea cealaltă, o studiază.

„Tigaie de tigaie, zici?”

„Mîhî! Costă 50 de lei.“

„Păi, chiloții au făcut mai mult.”

„Da, dar au fost mai mulți.”

În sfîrșit, ia bonul și se îndepărtează mergînd legănat, ținîndu-și tigaia înainte, ca pe un mare trofeu.

Ajung în fața casierei și nu mă mai abțin: „A ascuns el tigaia, dar pe urmă s-a băgat și în față la coadă, n-a mai avut răbdare”.

Femeia izbucnește în rîs și exclamă cu dezinvoltură: „Păi, n-ați văzut că era nebun?”.