Tigaia, bre
De clătite, de chiftele, de legume, sub presiune cu fund nu știu de care, cu fund nu știu cum. Toate niște prostii la care am pus botul de vreo zece ani. Mi s-au vîndut cretinătăți fără mamă, fără tată. Zilele trecute am încercat să închid ușa la biblioteca-debara. N-am putut. Dă-i și dă-i. Nu se poate. Sindromul Dandanache. Nu țineam minte cîte cratițe inutile am cumpărat și pe care le-am folosit o singură dată în numele marii rețete de succes. Carnea mai bună, leguma mai gustoasă, după o folosire am uitat de tigaia-minune. Eu cu tigaia, ca Dandanache.
„Dandanache: Cu ocazia aledzerii, neicusorule, cu ocazia aledzerii; stii, m-a combătut opoziţia si colo, si dincolo, si dincolo… si rămăsesem eu… care familia mea de la patuzsopt în Cameră… rămăsesem mă-nţeledzi fără coledzi… si asa am venit pentru aledzere.
Zoe: (cu răutate) Nu trebuia să vă mai deranjaţi…
Dandanache: Ba încă ţe deranz, coniţa mea! Da’ stii, nu făţea să nu faţem măcar act de prezenţă…
Trahanache: Se-nţelege! Foarte bine, foarte bine! Trebuie, trebuie.
Dandanache: Da’ de deranz… destul! Închipuieste-ţi să vii pe drum cu birza ţinţi postii, hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca… Stii, m-a zdrunţinat!… Si clopoţeii… (gest) îmi ţiuie urechile… stii asa sunt de ameţit si de obosit… nu ţi faţi o idee, coniţa mea, (cătră Trahanache) nu-ţi faţi o idee, d-le prefect, neicusorule, (cătră Tipătescu) nu-ţi faţi o idee, d-le prezident puicusorule…
Tipătescu: Fireşte…
Zoe: Mai e vorbă…
Dandanache: Adineaori am sosit, era să trag la otel… dar birzarul… el stia de ţe viu, mi-a arătat pe d. prefect. (arată pe Trahanache.)
Zoe: (încet cătră Tipătescu, care rîde) Şi încă mai rîzi, Fănică.
Trahanache: Da, mă duceam pe la alegere să văz cum mergem… Nu-i vorba de mers, mergem strună… dar ştii, de obicei, ca un cap ce sunt al partidului, trebuie să fiu acolo…
Dandanache: (strîngîndu-i mîna) Bine că te-am găsit, neicusorule, mersi. (vorbesc amîndoi deoparte.)
Zoe: (cătră Fănică încet) Iată, Fănică, pentru cine mi-am pierdut eu liniştea… Şi spune drept dacă nu era mai bun Caţavencu! (…)
Dandanache: Cum îţi spui, să nu m-aleg, puicusorule, nu merdzea… Eu, familia mea, de la patuzsopt… luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă… si eu mă-nţeledzi tocmai acuma să remîi pe dinafară… fără coledzi! … Şi cît p-aţi, neicusorule, să nu m-aleg…“
Era o tigaie de ales. Am ales zeci. Acum nu se închide debaraua de atîtea aledzeri. Pardon, tigăi.