Ţepele lui Vodă Mavrogheni

12 mai 2007   TÎLC SHOW

Vă vorbeam săptămîna trecută despre "haiducii" de altădată, actori activi în vremuri tulburi, tîlhari de drumul mare, hoţi înrăiţi şi greu de îndreptat. Micul Cod Penal de la 1783 face deosebire între tîlharii de drumul mare, simpli tîlhari şi hoţi în funcţie de pedepsele aplicate. Astfel cei ce "vor face năvăliri cu arme şi de multe ori şi în drumuri" şi dacă mai sînt şi "vestiţi", se pedepsesc cu spînzurătoarea "la locul unde au tîlhărit. Tot tîlhari sînt şi cei ce "turbură" liniştea cu "năvăliri" sau cei ce poartă arme şi "năvălesc prin sate şi răpesc", dar dacă "n-au făcut de multe ori şi în drumuri" atunci se pedepsesc doar cu surghiunul. Complicii şi "gazdele tîlharilor" primesc aceleaşi pedepse ca şi tîlharii. Pedepsele, pentru a avea eficacitate, trebuie să fie cît mai crude şi cît mai vizibile, mai ales cînd "haiducul" este vestit. Se presupune că transmit un mesaj celor care privesc, vinovaţi şi nevinovaţi, primii ar trebui să se îndrepte, ceilalţi ar trebui să cugete de mai multe ori înainte de săvîrşi fapta. Urmînd această gîndire, chiar şi trupurile tîlharilor ucişi în luptele cu potera sînt folosite în acest scop. Pe vremea lui Nicolae Mavrogheni (1786-1790), satele şi tîrgurile fuseseră împînzite cu "ţapi de doi stînjeni" de care atîrnau toţi "oamenii furi şi tîlharii". Fără prea multă judecată, Vodă striga gealatului "ia-i" şi aceştia îi "înţepa" şi-i "spînzura în uliţă de o prăjină în furci". După fiecare ciocnire cu cetele de haiduci, căpitanul Solomon îi "dăruia" lui Vodă capetele tîlharilor ucişi, nu numai pentru a fi răsplătit - "drept răsplată, m-au îmbrăcat cu caftan polcomnic za Cerneţi" -, dar şi pentru că acestea constituiau o "pradă utilă" puterii. Înfipte în suliţe, capetele "haiducilor" servesc drept lecţie celorlalţi, fiind expuse la răspîntii, pe drumurile principale, în tîrguri. "Tocmai mi s-a spus că trei capete au fost expuse în suliţe, în faţa Curţii Domneşti. Printre aceste capete se află şi unul al unui preot" - notează consulul Prusiei la Iaşi la 28 august 1819. Pentru ca trei ani mai tîrziu, la Bucureşti fiind, acelaşi consul Kreuchely să scrie: "execuţiile hoţilor şi tîlharilor se succedau, şi, atît de o parte, cît şi de cealaltă şa drumului - n.n.ţ, se vedeau oameni spînzuraţi şi capete expuse în ţeapă; am văzut, chiar o dată, un om spînzurat şi capul tovarăşului său legat de spate; toţi au bătute plăcuţe pe care se află scris cauza execuţiei lor, trebuie să-i fim recunoscători Paşei, fiind singurul mijloc de a-i potoli pe tîlhari care infestează pădurile şi munţii, în bande foarte numeroase". Dar şi înainte de răzmeriţa lui Tudor, marii "haiduci" aveau parte de acelaşi tratament. Cînd la 1815, Solomon îi dăruieşte lui Vodă Caragea, pe lîngă trei capete, trei "haiduci", acesta porunceşte să-i spînzure astfel: "pe unul Stănică în Dealul Radovanului, pe unul la Poşta Cioroiului şi pe unul la Calafat. De observat că nu sînt toţi spînzuraţi în acelaşi loc, ci în locuri diferite pentru a atrage privirile a cît mai mulţi locuitori. Plăcuţele informează asupra faptelor reprobate, iar Mavrogheni, pentru a fi cît mai explicit, notase fapta şi pedeapsa. Bineînţeles că puţini dintre cei care priveau ştiau scrie şi citi, dar se aflau alţii în preajmă "traducători" ai mesajului, mai ales că ţeapa cea mare sau spînzurătoarea sînt ridicate în locuri publice. Celebrul haiduc Ştefan Bujor este spînzurat, de pildă, la Iaşi (1811) pe cîmpia unde se ţinea iarmarocul de la Frumoasa. Nici boierii ce s-au haiducit nu sînt iertaţi, dar datorită rangului se bucură de privilegiul de a fi decapitaţi. Astfel, boierii Canta şi Catargi, cunoscuţi pentru atacul asupra caravanelor de călători, sînt decapitaţi la Copou la 1810. Cîţi dintre privitori s-au şi "sensibilizat" nu prea ştim. Dionisie Elisiarhul mărturiseşte că ţepele lui Mavrogheni au speriat pe mulţi, iar tînărul Vîrnav se arată impresionat de imaginea oferită de Bucureştii anului 1812: "cea întîiu mirare ce m-au cuprins cînd am ajuns în marginea Bucureştilor, au fost aceasta: doi oameni puşi de vii în ţapă, şi altul asemenea spînzurat de grumaz". Oare mai avem nevoie de ţepe? Sau trăim încă în vremea tîlharilor de drumul mare ce şi-au schimbat doar caii?

Mai multe