Tembelism constructiv

De Ziua Copilului am auzit că s-a deschis o jumătate din podul de la Văcăreşti. Cum adică o jumătate de pod? Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop. N-am dat prea mare atenţie ştirii. Dar în urmă cu cîteva zile am trecut pe acolo şi am observat că maşinile care veneau dinspre Berceni treceau pe proaspăt inauguratul pod iar cele care mergeau invers treceau cumva cam pe sub el. Am văzut cum între timp au răsărit şi nişte picioare noi, pentru un alt pod, paralel. Brusc am înţeles totul. E exact ca în bancul cu întîlnirea săpătorilor de tuneluri. Cică la acel mare congres sau conferinţă, sau cum s-o fi numit el pe vremea comunismului, au venit constructori de tuneluri din Uniunea Sovietică, din China şi din România, care au început să-şi împărtăşească experienţele. Cînd a venit vorba de felul în care se sapă un tunel, sovieticii au spus că ei pornesc din ambele părţi, cu utilaje şi „oameni ai muncii“, că fac măsurători topografice foarte precise, cu instrumentele oferite de ştiinţa socialistă, aşa încît, la un moment dat, cele două echipe se întîlnesc exact la mijloc iar eroarea de racordare a săpăturilor nu depăşeşte doi-trei centimetri. Aplauze îndelungate. La rîndul lor, chinezii au spus că şi ei încep tunelul din ambele capete, dar că nu au nevoie de măsurători atît de exacte pentru că în fruntea echipelor de săpători din fiecare parte există cîte un muncitor care ţine în mînă cărticica roşie a lui Mao, iar cum cărticelele au proprietatea de a se atrage reciproc, cei doi se întîlnesc exact la mijloc şi tunelul iese perfect. Aplauze şi mai îndelungate. Cînd a venit rîndul românilor să explice cum fac ei tuneluri, inginerii au spus că şi ei încep săpăturile la fel ca sovieticii şi chinezii, din ambele părţi ale muntelui. „Şi cum vă întîlniţi?“ a venit întrebarea. „Noi nu înţelegem această problemă“ au răspuns românii. „Bine, dar... totuşi, cum vă întîlniţi, dacă plecaţi din ambele părţi?“ „Păi, pentru noi asta nu e o problemă. Dacă ne întîlnim, bine, dacă nu, şi mai bine, fiindcă atunci ies două tuneluri.“  

Nu m-am gîndit niciodată că treaba asta se poate aplica şi la poduri. Dar uite că, astăzi, la Văcăreşti ies două poduri. Se pare că, de data asta, constructorii nu s-au întîlnit. În consecinţă, vor fi două rînduri de stîlpi, două rînduri de suprastructuri, două rînduri de căi de rulare, două rînduri de rampe, două rînduri de şantiere şi – chiar un copil îşi dă seama de asta – două rînduri de facturi.

M-am întrebat şi ce traversează podul (mă rog, podurile) cu pricina. Ei bine, ele trec peste podul de peste Dîmboviţa. Două poduri peste un pod. Mi-am mai adus aminte şi că traficul în zonă nu se bloca neapărat pe vechiul pod, ci mai degrabă în zona de la Niţu Vasile şi la Big Berceni, unde sînt nişte semafoare în exces. Aflu că acolo se va face un pasaj, adică un tunel (sau poate două). Cît va mai dura şi acel şantier nu se mai ştie. Ce se ştie e faptul că a fost nevoie de trei ani pentru un pasaj amărît, de cîţiva metri, la Băneasa, pe care un puşcăriaş cu o unealtă de cioplit l-ar fi săpat probabil cam în acelaşi timp (ca Tim Robbins în Închisoarea Îngerilor), şi că la jumătatea de pod terminată de Ziua Copilului, lucrările au început acum mai bine de trei ani.

În sfîrşit, de pe noul pod ai priveliştea falnicului complex de blocuri Asmita Gardens, cu miriadele lui de ferestre şi balcoane. Sînt peste 750 de apartamente acolo, dintre care cele locuite se observă seara, cînd se aprind luminile. Iar numărul lor poate fi estimat la „cîteva“. Restul nu s-au mai vîndut. Deşi acolo a fost vorba de constructori privaţi, nicidecum de administraţie publică, tot prost a ieşit. Lumea n-a cumpărat acolo cu preţuri piperate, chiar dacă antreprenorii mizau probabil şi pe peisajul pe care unii îl numesc astăzi „Delta Văcăreştiului“. Asta e o altă poveste locală. O „deltă“ născută dintr-un maidan, de fapt prima „deltă“ din lume care nu face trecerea vreunui rîu către mare, ci mai degrabă trecerea către o altă mare constucţie relativ recentă, cea care a fost inclusă într-un top al celor mai urîte hoteluri din lume. Afacere privată şi aceea. În partea de sud-vest a „deltei“ cu broaşte şi specii rare de păsări, s-a aflat impunătoarea Mănăstire Văcăreşti, construită sub domnitorul Nicolae Mavrocordat în urmă cu vreo 300 de ani. Printr-o proastă inspiraţie, a fost transformată la un moment dat în puşcărie. După ce a acceptat un plan de restaurare, Ceauşescu s-a gîndit, totuşi, că-i mai bine s-o dărîme.

Ce să mai spui, pînă la urmă întreaga zonă pare a fi bine adăpostită împotriva planurilor deştepte.