Te dai cu părerea...
Cu vreo 15 ani în urmă, scriam despre locuţiunea a-şi da cu părerea, foarte răspîndită şi pe atunci în limbajul colocvial, dar asociată, tocmai din acest motiv, cu o notă de ironie, de deriziune: datul cu părerea fiind perceput ca o activitate amatoristică şi neangajantă. Timpul trece repede: astăzi, mi se pare că a-şi da cu părerea şi-a mai pierdut din nota colocvială, banalizîndu-se în destul de mare măsură. E la modă o altă variantă de construcţie, mai neobişnuită, chiar şocantă pentru cine nu a mai întîlnit-o: a se da cu părerea. Exemplele oferite de Internet sînt numeroase: „Chestii pe care nu le cunosc, lucruri despre care pot doar să mă dau cu părerea“ (piticu.ro); „Dacă vrei să mă înjuri pe principiul (…) că n-am nici un drept să mă dau cu părerea, poţi să o faci acum“ (ziuanews.ro); „E uşor să te dai cu părerea… mai ales cînd nu te pricepi“ (mamebune.ro); „Doar ascultă-l şi apoi te dai cu părerea!“ (a1.ro) etc. Expresia a fost consemnată jurnalistic şi în declaraţia unui membru al Parlamentului: „«Eu de financiar nu pot să mă dau cu părerea. Dacă spune comisia juridică că trebuie, trebuie», a declarat senatorul UNPR C.P. la Realitatea TV“ (stiripesurse.ro).
Consultarea dicţionarelor istorice pare să sugereze că a existat mai întîi expresia a-şi da părerea (poate calc după fr. donner son avis), atestată în secolul al XIX-lea, de pildă la Grigore Alexandrescu: „Tuşesc, zîmbesc, mă leagăn şi-mi dau a mea părere“). Aceasta a fost apoi modificată expresiv şi analogic, devenind construcţia a-şi da cu părerea, atestată pe la mijlocul secolului al XX-lea (la G. Călinescu: „Ce rost are – îşi dădu Felix cu părerea“) şi pe care vorbitorii au acceptat-o cu entuziasm mimetic. În construcţia cu reflexivul îşi, acesta era justificat (indicînd sursa, apartenenţa: „părerea sa“), singurul element nemotivat logic fiind prepoziţia cu (structura sintactică destul de opacă se regăseşte în şi mai glumeaţa formulă a-şi da cu presupusul).
E posibil ca trecerea de la a-şi da cu părerea la a se da cu părerea să fi avut ca punct de pornire construcţiile cu pronume de persoana I şi a II-a plural, care au aceeaşi formă de dativ şi acuzativ (ne, vă): „Nouă, românilor, ne place să comentăm tot timpul, să ne dăm cu părerea“ (ziare.com); „Vă rog, puţină decenţă, cînd vă daţi cu părerea despre economia României!“ (voxpublica.realitatea.net). Oricum, în construcţia a se da cu părerea efectul de surpriză (deconcertantă) provine din lipsa unei serii analogice: construcţia cu reflexivul se şi cu prepoziţia cu (a se da cu…) nu mai apare la alte verbe din aceeaşi sferă (a exprimării, a vorbirii, a gîndirii), ci pentru cu totul alte tipare semantice: deplasare (a se da cu sania), alianţă (a se da cu duşmanii), aplicare (a se da cu ruj) etc. Merită amintit că folosirea tiparului pentru verbe de deplasare s-a dovedit foarte productivă în limbajul colocvial actual: a se da cu bicicleta, cu paraşuta, cu caiacul etc.
De fapt, expresia a se da cu părerea – neobişnuită pentru mulţi vorbitori – nu e tocmai o noutate: era deja înregistrată în Dicţionarul limbii române (DLR), tomul VIII, Litera P, 1972, în articolul părere, cu un citat din Cezar Petrescu: „Are talent, se dădu cu părerea Ion Ozun“ (Calea Victoriei). În romanul Întunecare, construcţia apare în vorbirea unui jandarm: „Poate dumneata crezi că ai vreun drept să te amesteci, să te dai cu părerea?“
Exemplele din Internet par să indice o frecvenţă mai mare a construcţiei în texte produse de vorbitori din Republica Moldova: „Cumva tu ai studiat Istoria Moldovei scrisă de sovietici ca să te dai cu părerea?“ (moldovenii.md); „a postat un mesaj pe Facebook, unde se dă cu părerea despre Pomul de Crăciun, instalat în centrul capitalei“ (protv.md). Dacă în locul formei de prezent a verbului căutăm o formă de trecut, rezultatul este de-a dreptul spectaculos: aproape toate atestările sînt din spaţiul moldovenesc – „Jucătorii lui FC Milsami s-au dat cu părerea pe marginea cazului FC Costuleni“ (milsami.md); „Printre cei care s-au dat cu părerea au fost și șoferi care circulă sau au circulat recent cu un permis de conducere de tip vechi“ (autoexpert.md). Mai mult: utilizările par să fie nemarcate stilistic, deci acceptate într-un registru standard, poate chiar înalt: „Rînd pe rînd, liderii partidelor care au acces în Legislativ s-au dat cu părerea despre votul de astăzi“ (prime.md); „Politicienii s‑au dat cu părerea lăsînd să se înțeleagă că astfel de forme ultimative nu pot face parte dintr-un dialog constructiv“ (basarabia.md).
Dacă asociem cele două dovezi – atestarea timpurie la Cezar Petrescu, prozator născut la Cotnari, şi prezenţa masivă a construcţiei în texte actuale din Republica Moldova –, putem presupune că varianta a se da cu părerea este cel puţin preferată regional. Frecvenţa ei actuală ar ilustra nu doar fenomenul de contaminare rapidă, de răspîndire a unei abateri de la normă, ci şi posibilitatea de a interpreta o variantă regională în cheia expresivităţii colocviale.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).