Taximetristul

Abia întors în ţară după ce lipsisem vreo săptămînă, mă aflam într-un taxi împreună cu un prieten. Taximetristul, un tip corpolent cu ochelari, de vreo 65 de ani, părea atent la tot ce discutam noi. La un moment dat a intrat în vorbă: „Aţi auzit, dom’le, ce amenzi au băgat ăştia?“ Parcă auzisem ceva, vag, dar de cîte ori nu mai auzisem zvonuri cu amenzi grozave sau propuneri legislative absolut teribile, lucruri care apoi se dovediseră neadevărate sau nu intraseră niciodată în vigoare? Totuşi, poate că, plecat din ţară, scăpasem ceva important. 

„N-am auzit, ce amenzi?“ „Păi, domnule, pentru centură îţi dă aproape 20 de milioane vechi.“ „Hai, domnule, dă-o încolo, nu pot să cred. Sînteţi sigur?“ „Da, dom’le, acuma s-a modificat legea. E de cîteva zile în vigoare. Şi dacă vorbeşti la mobil cam tot aşa te arde.“ „Domnule, păi ar trebui să se respecte nişte proporţii, să fie o legătură între amenzi şi veniturile oamenilor, că altfel iese o aiureală, creşte şi riscul de corupţie pentru poliţişti, şi multe altele“, am zis eu pe jumătate indignat, pe jumătate neîncrezător. 

„Asta cu centurile nu-i nimic, să vedeţi cum e la trecerea pe roşu.“ „Cum e?“ „200 de milioane vechi şi-ţi ia şi carnetul.“ „Păi, cine are aşa o sumă, rămîi dator la stat, te bagă la închisoare? Cum poate plăti omul de rînd aşa ceva? Sînteţi sigur că aşa sînt sumele? Poate e vreun zero în plus pe undeva.“ „Dom’le, dacă vă spui eu, scrie în lege, am văzut cu ochii mei, 200 de milioane în lei vechi, 20 de mii de roni, ce naiba nu mă credeţi…“ 

Siguranţa lui a început să-mi dea de gîndit. Mi-am zis că, totuşi, un taximetrist ar trebui să fie foarte bine pus la punct, măcar în domeniul ăsta. Şi am început să înjur în gînd Guvernul Ponta. 

„Başca, dacă îţi ia permisu’“ – a continuat şoferul – „ţi-l dă foarte greu înapoi şi te mai costă o grămadă de bani, trebuie să dai examen din nou. Ăştia-s nebuni la cap, pe cuvîntu’ meu.“ 

În maşină s-a lăsat tăcerea. 

Peste cîteva minute, în acelaşi taxi, vorbeam cu prietenul meu despre un incident dintr-un parc, în care nişte copii de 14 ani fuseseră bătuţi de alţii mai mari. Cei mai mici refuzaseră să joace fotbal cu ei şi, atunci, cei mari le-au luat pur şi simplu mingea şi i-au şi bătut. Unuia i-au spart nasul. A fost nevoie să vină Salvarea. Iar bodyguarzii din parc nu mişcaseră un deget. 

„Ăia mari erau ţigani?“, a întrebat taximetristul. „Nu ştiu.“ „Sigur erau ţigani“ – a tras el concluzia – „că ăştia fac aşa. Cînd eram puşti, mă obişnuisem să bat ţigani. Îmi plăcea să-i bat. Altfel nici n-o scoţi la capăt cu ei.“ „Şi reuşeaţi întotdeauna să-i bateţi?“ Omul de la volan a tăcut preţ de cîteva secunde, de parcă nu-i venea să răspundă. Apoi ne-a dezvăluit cu mîndrie în glas: „Am făcut lupte. Am făcut performanţă, am fost campion naţional“. „Ei, bravo“, am zis noi. Era un tip voinic, dar nu părea format tocmai din muşchi, însă, cine ştie, fusese campion demult, poate că de atunci carnea se mai muiase. Ghicindu-mi parcă gîndurile, el a continuat: „Ei, eu acuma nu mai am fizicul de altădată, dar fiul meu m-a moştenit, le are pe astea cu luptele, de toate felurile“. „Şi el bate ţigani?“, a întrebat amicul meu, fără să clipească. „Ei, nu. Cred că el n-a prea avut ocazia, a fost în Legiunea Străină. Acolo s-a bătut cu alţii. A fost prin Africa, prin tot felul de ţări. Acum nu mai e în Legiune, e într-o misiune în Irlanda. E foarte bine plătit acolo.“ „Ce face în Irlanda?“ „Nu ştiu, că el nu prea spune. L-am întrebat şi eu, dar mi-a zis că mai bine să nu ştiu. E mister. Dar mă rog la Dumnezeu să vină acasă întreg, de fapt nici nu-mi fac probleme, că el e foarte bun, e pregătit pentru absolut orice. Dar mi-ar plăcea să stea şi cu noi mai mult, că ne-a cam uitat. Măcar de sărbători să-l vedem.“ 

Odată ajuns acasă, mi-am amintit de povestea cu amenzile. Am început să caut pe Internet, ca să mă lămuresc despre ce era vorba. Şi am descoperit că într-adevăr se făcuseră nişte modificări la Codul Rutier şi amenzile crescuseră. Dar era vorba mai degrabă de nişte actualizări, nici pomeneală de grozăviile taximetristului. Şi atunci cum rămînea cu luptele lui, cu fiul din Legiunea Străină? Mi-am amintit brusc de nasul lui roşu şi borcănat. Da, chiar aşa, mi-am zis, cum să-ţi faci serviciul mai frumos? Ce să tot trăncăneşti zi de zi cu clienţii în taxi, ca să-ţi mai omori plictiseala? Gogoşi!