Talk-show de noapte

Mi-am luat un summer job. Două săptămîni de talk-show, o oră pe seară. Am intrat prin efracţie în maşinăria de rating cu vorbe, şi pot să vă relatez de acolo, în direct, cîteva observaţii făcute pe viu. Nici un invitat nu a fost rănit sau făcut să sufere în cursul experimentului. Cred. În primul rînd, talk-show-ul de noapte e ca marfarul. Merge încet, numără fiecare haltă, trage de fiecare minut. Spre deosebire de ştiri, unde nu mai ştii ce să scoţi, aici n-ai idee ce să mai introduci în emisie, ca lumea să nu se plictisească. Fiecare frază complicată îţi ia o zecime de punct. Fiecare invitat un pic mai necunoscut publicului îţi mănîncă jumătate. De fiecare dată cînd încerci să te dai mare, inteligent, uşor filozof (sigur, în limitele putinţei omeneşti) eşti taxat cu un punct întreg. Publicul nu vrea morală, vrea spectacol. La talk-show nu există deosebiri între partide. Doar deosebiri între oameni: ăla vorbeşte mai bine, celălalt e lent, al treilea e complicat, al patrulea se enervează repede. Hai, cu al patrulea, e socoteala din tîrg, şi de obicei se potriveşte cu cea de acasă: cea mai importantă calitate e să fii un pic cu capsa pusă, nu destul încît să spargi camerele, dar suficient încît să sperii cetăţeanul care întinde mîna spre telecomandă. Tocmai pentru că ăştia sînt puţini, e bătaie pe ei. Programările se fac din timp, cu cîteva zile înainte, mai rău ca la Ateneu. Cum nu ai mereu de unde să ştii ce subiect e important în ziua aia, se merge pe principiul "să vină omul, că găsim noi ce vorbi". Asta şi duce la senzaţia că toată lumea se pricepe la tot: nu e vina bieţilor vorbitori, ci a competiţiei între talk-show-uri. Vii că eşti chemat şi trebuie să fii gata să răspunzi la orice întrebare. Da’ ştii mata, aşa, combativ! Altminteri, lumea n-are timp să se dumirească pe un subiect: două fraze sînt maximum admis de un moderator decis să plece acasă cu punctul de rating. Ca atare, cîştigă cei capabili de concentrare şi de exprimare vizuală. Una e să zici "guvernul nu s-a ridicat la înălţimea promisiunilor electorale în materie de salarizare a bugetarilor" şi alta "Ăştia vor să-i vedem pe profesori la ore îmbrăcaţi la second hand". A doua versiune atinge corazonul, iar corazonul e cel mai important organ, cînd omul trîndăveşte pe canapea şi vrea să găsească pe cineva care să-i dea dreptate. Asta e încă o chestie importantă: nu încerca să schimbi opinia cuiva. Dacă publicul tău îl detestă pe Băse, e contraproductiv să-i aduci argumente că poate azi a făcut o faptă bună. N-are nimeni chef la 11 noaptea să-şi schimbe părerile şi afilierea politică. Mai mult, chiar nimeni nu poate fi convins că politicienii umblă după altceva decît după ciolan. Soluţia? Ca politician, îi arăţi cu degetul pe alţii: "Ete cum fură Ridzi!". Ca moderator, treci de partea poporului: "nu faceţi nimic, să vă fie ruşine, doar vă certaţi!". Fireşte, asta duce în derizoriu orice discuţie despre lucruri pozitive. Nu discutăm despre inocenţi la miezul nopţii: tenebrele de afară trebuie să-şi găsească un corespondent în cele de pe ecran. Misiunea unui talk-show e să arate cu degetul, nu să-ţi explice de ce sînt bune democraţia şi libertatea de exprimare. Astea sînt pentru dimineaţă, la cursul scurt de la SNSPA. Şi nu-s mai mult de 30 de studenţi la el, aşa, cam prin octombrie. Cel mai bine te simţi la talk-show cînd şi cameramanii şi regia se uită. Într-o seară am fost sigur c-am căsăpit Realitatea TV, doar după acest indiciu. Mirare a doua zi: publicul fusese de altă părere. De atunci mi-am revizuit în jos estimările demografice: probabil că şi cameramanii, dacă erau acasă, se jucau, se dădeau pe net, sau pur şi simplu beau o bere cu televizorul închis. Ăsta e de fapt cel mai mare inamic. Ne batem pe 3 puncte de rating, adică trei televizoare dintr-o sută din ţara asta deschise la noi pe vorbe. Ne batem pe foarte puţină lume, şi ne întrebăm unde sînt ăilalţi. S-or fi plictisit să-i audă pe aceiaşi? S-or fi dus în vacanţă? Cred, deja, că democraţia funcţionează perfect şi acum se ocupă cu perfecţionarea tenisului în nocturnă? După două săptămîni doar, nu pot să vă spun. Doar că e greu să strîngi în fiecare seară o oră de vorbe şi să le vinzi ca fapte de arme, realizări, veşti importante pentru noi toţi. Tocmai de aceea vă rog, în numele colegilor mei vremelnici: nu trageţi în moderator! Face mai mult decît poate, şi chiar şi atunci cînd nu poate, tot încearcă. Ia să vă văd pe voi, tot aşa vă chinuiţi la serviciu?