Tăcerea – teme şi variaţiuni

22 ianuarie 2019   TÎLC SHOW

Intensitatea tăcerii este variat şi pitoresc exprimată în registrul popular şi colocvial al limbii române. Unul dintre mijloacele de intensificare e recursul la adverbe care se asociază cu un număr limitat de verbe (tiparul a îngheţa bocnă, a se îmbăta cui, a dormi tun, a răci cobză, a bate măr etc.): se tace mîlc, chitic sau (mai rar) molcom. Extremele tăcerii sînt indicate şi de negarea oricărei rostiri sau a oricărui sunet – a nu spune nici pîs, a nu zice nici cîrc, a nu se auzi nici musca –, iar îndemnurile la tăcere sînt întărite pleonastic: taci din gură. Cele mai multe şi mai inventive forme de intensificare sînt însă comparaţiile: cineva tace ca peştele, ca pămîntul, ca porcul în păpuşoi etc.

Expresia a tăcea mîlc, una dintre construcţiile cel mai frecvent folosite din lista de mai sus, e interesantă prin asocierea dintre două cuvinte foarte apropiate ca sens, dar de origini diferite: verbul a tăcea, moştenit din latină, e complinit de mîlc, derivat regresiv al verbului a mîlci, sinonim provenit din slavă şi ieşit din uzul general. Dicţionarele noastre înregistrează totuşi circulaţia regională (prin Muntenia şi Oltenia) a verbului, în construcţia a o mîlci, cu sensul „a amuţi, a încremeni“. Din aceeaşi familie lexicală cu mîlc (care are variantele mulc şi molc) face parte adverbul molcom, pe care îl găsim folosit ca intensificator al tăcerii şi în româna de azi – „Inclusiv UEFA este implicată și tace molcom“ (gsp.ro) –, cu destule atestări în texte din Republica Moldova: „Chişinăul tace molcom“ (evzmd.md), „preşedintele T. tace molcom“ (vox.publika.md).

Comparaţiile tăcerii se întind de la cele previzibile, probabil universale (a tăcea ca peştele) sau care recurg la un reper extrem (a tăcea ca mutul), la unele mai sumbre şi oarecum poetice (ca pămîntul, ca mormîntul) sau la dezvoltări amuzante prin particularizare, în care tăcerea e asociată ascunderii în păpuşoi (porumb sau cucuruz). Expresiile pot avea multe variaţii în limba actuală: „Societatea civila tace ca mortu-n păpuşoi“ (gds.ro); „Subprefectul (…) tace ca porcu-n cucuruz“ (ebihoreanul.ro); „R. tace ca mutul în păpuşoi, chestie care ne enervează peste măsură“ (arenavalceana.ro); „ăia care ar trebui să se ocupe de siguranța noastră alimentară tăceau ca porcul în porumb“ (agroinfo.ro) etc. În tiparul comparaţiei localizate poate intra şi peştele, fie cu o precizare cam inutilă („Conducerea spitalului tace ca peştele în apă“, infobraila.ro), fie printr o descriere a situaţiei agravate: „iedul cel cuminte tăcea molcum în horn, cum tace peștele în borș la foc“ (I. Creangă, Capra cu trei iezi). Toate aceste expresii pot produce şi contaminări mai mult sau mai puţin absurde, de pildă cu o comparaţie pentru agitaţia haotică, fără rost sau pentru prezenţa nepotrivită (a se învîrti sau a fi ca cimbru-n borş): „tace ca cimbru-n borş“ (emiltito.2014). Acum cîţiva ani, o declaraţie jignitoare rostită de un politician la adresa unui adversar folosea comparaţia ca surda în horă (reper pentru inadecvare, de obicei construit cu verbe ca a se repezi, a se arunca, a se băga, a o ţine etc.), care a fost rezumată în presă într-un mod destul de neobişnuit, ca reper al tăcerii: „P. spune despre I. că tace ca «surda în hor㻓 (ziarelive.ro). De fapt, comparaţiile intensificatoare trec uşor de la o situaţie la alta, fără ca vorbitorii să le mai lege de o posibilă explicaţie, de un scenariu prototipic.

Evident, foarte multe lucruri din lume pot fi repere ale comparaţiei tăcerii: toate obiectele şi o bună parte dintre vieţuitoare. De obicei, ceea ce e atras în sfera tăcerii provine de la reprezentări prototipice înrudite, evocînd de exemplu mişcarea lentă şi lipsită de zgomot sau retragerea, ascunderea. Aşa s-ar putea explica apariţia melcului în comparaţia intensificatoare – „şi dacă tăcea ca un melc, tot la puşcărie ajungea“ (realitatea.net). Transferul de la o expresie la alta poate fi destul de neglijent cu detaliile: „B. şi T. tăceau ca struţul în nisip“ (gsp.ro). Dacă tăcerea se asociază cu slăbiciunea, supunerea şi intimidarea, reperul poate deveni oaia sau mielul, prin contaminare între a tăcea şi a sta ca mieluşelul la tăiere: „Ceilalţi lideri ai grupului tac ca mieluşeii“ (gsp.ro). În registrul colocvial actual, unul dintre reperele glumeţe ale lipsei de reacţie, luat din experienţa vieţii cotidiene citadine, e ficusul, ca prototip al plantei decorative din spaţii oficiale; de la nemişcare se trece uşor spre muţenie: „tăcea ca un ficus“ (viata-libera.ro). Inventivitatea glumeaţă a vorbitorilor poate produce numeroase variaţii ale tiparului. Într-un Dicţionar de proverbe româneşti (Litera, 2011) apare, de exemplu, expresia a tăcea ca balena-n iarbă, uşor de legat de tiparul ca peştele în borş („animal acvatic mort, aflat într-un spaţiu neprielnic“). 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

Mai multe