Suveran şi sărac
● Deznodămîntul e necunoscut. Dar finalul pe care şi-l doreşte toată lumea este salvarea Greciei de la dezastru şi păstrarea spiritului european care presupune, printre altele, ideea de solidaritate. Liderii europeni se află în faţa unei misiuni imposibile. Pentru că – aşa pare – Grecia nu vrea să fie salvată. La referendumul de duminica trecută, majoritatea a decis să nu accepte un ajutor financiar indispensabil în schimbul continuării unor reforme dureroase. E ca şi cum un pacient ar refuza nişte remedii necesare din cauza reacţiilor adverse pe care le produce tratamentul. Summit-ul european de marţi e, în această logică, un fel de consiliu al medicilor: se caută soluţii alternative pentru a ajuta pacientul cu risc mare de decompensare. Diagnosticul e clar pentru toată lumea – doar terapia mai trebuie reevaluată. Totul, fireşte, cu speranţa că pacientul va fi, pînă la urmă, cooperant.
● Guvernul elen respinge măsurile de austeritate cerute de creditori cu argumenul democraţiei şi al suveranităţii: poporul e suveran, a tot repetat Tsipras, cei împricinaţi au tot dreptul să participe la o decizie cu implicaţii atît de importante precum aplicarea măsurilor de austeritate şi reformele economice. În principiu, aşa şi este. Dar cetăţenii din statele europene bogate, cele care au susţinut planurile de salvare a Greciei, cele care au plătit, în numele solidarităţii, deficitul Greciei, nu au fost consultaţi dacă vor sau nu să-şi asume riscul unor împrumuturi către un stat aflat în dificultate. Dacă s-ar fi făcut un referendum european acum cinci-şase ani, cînd a început criza datoriilor, dacă cetăţenii germani, francezi, belgieni etc. ar fi fost întrebaţi atunci dacă vor sau nu să salveze Grecia, probabil că rezultatul ar fi fost un „nu“ la fel de hotărît ca acela de la referendumul grec de duminica trecută. Şi n-am mai fi ajuns la impasul de acum. Dar şefii acestor state şi-au asumat responsabilitatea acestor decizii. Mulţi dintre ei – inclusiv Angela Merkel – plătesc deja preţul politic.
● Cum se poate ieşi din impas? Pentru Uniunea Europeană şi pentru statele euro, soluţia cea mai simplă, cel puţin teoretic, ar fi să forţeze o ieşire a Greciei, chiar cu riscul pierderii definitive a tuturor banilor împrumutaţi. Tratatele nu prevăd însă această posibilitate. Un stat membru nu poate renunţa, pur şi simplu, la moneda unică. O cale legală ar fi ieşirea din Uniune, apoi lansarea unor negocieri de aderare cu un plan care prevede exceptarea ţării de la zona euro. O altă modalitate ar fi adoptarea de către cele 28 de state membre a unei clauze de ieşire din zona euro – o procedură complicată şi de durată, cu puţine şanse de a întruni unanimitatea.
● Dinspre Grecia, lucrurile se văd altfel. Tsipras vrea în continuare să negocieze cu creditorii, deşi nu e clar, după referendum, ce-ar mai fi de negociat. Guvernul de la Atena va cere probabil noi înlesniri: amînarea unor plăţi, ştergerea unor datorii etc. Dar şi tăierea (sau anularea) datoriilor Greciei e o procedură complicată: oricare va fi deznodămîntul întrunirii Consiliului European, oricare ar fi decizia politică – dacă se va ajunge la o decizie –, formalităţile contabile vor lua timp. Însă guvernul de la Atena nu are timp să aştepte. Pe zi ce trece, se adună noi şi noi facturi. Chiar şi în cazul în care obţine o reducere substanţială a datoriilor, Grecia tot va trebui să se împrumute pentru ca statul să funcţioneze. Atunci cînd a pledat, la referendum, pentru încetarea austerităţii, Tsipras a adoptat un discurs populist despre suveranitate, despre neatîrnare, despre dreptul grecilor de a nu se supune pretenţiilor FMI-BCE-CE. Valul de bucurie de după referendum nu va dura, probabil, multă vreme. În scurt timp, oamenii îşi vor da seama că mult clamata suveranitate e o formă fără fond. Pînă una-alta, situaţia (tristă) e asta: grecii rămîn cu mîndria şi cu sărăcia.
● Tsipras ar mai putea căuta sprijin la Moscova. Vladimir Putin va fi probabil încîntat să primească în sfera sa de influenţă o (fostă) membră a Uniunii Europene. Un bun parteneriat cu Grecia, o salvare a acestui stat de la catastrofă ar servi drept model pentru alte state din zona de Sud şi de Est pe care Putin încearcă să le seducă. Miza e importantă: atragerea Greciei ar demonstra forţa de atracţie a Uniunii Eurasiatice. Dar este aceasta o alternativă credibilă la Uniunea Europeană? Dispune într-adevăr Rusia de resursele necesare, inclusiv de competenţele umane, pentru a oferi Greciei soluţiile ieşirii din criză? Merită o acţiune de PR pentru Uniunea Eurasiatică o investiţie atît de importantă? Pe de altă parte, cît de suverană mai rămîne Grecia odată ce se va apropia de Uniunea Eurasiatică?
Foto: wikimedia commons