Supravieţuirea răvaşelor

3 ianuarie 2017   TÎLC SHOW

În Literatura populară română (1883), M. Gaster descrie statutul şi modul de utilizare a răvaşelor în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: „Biletele de plăcintă, în cari se învăleşte plăcinta de anu nou, şi după mîncare se taie hîrtia aceea în biletele din cari se compune şi fiecare trage cîte un bilet, pe care se află scris un fel de oracol pentru noul an ce începe sau o caracterizare ironică ce se aplică aceluia ce trage biletul“. Textele sînt privite critic, ca produs al unui amatorism evident – „oricine ştie să rimeze sau crede că ştie să rimeze găseşte aci locul cel nimerit de publicare“. Gaster alege să-şi exemplifice aprecierea negativă prin versuri tipărite chiar în anul în care scrie, aparţinînd atît genului augural („Amice sau amică, în anul viitor / Pe capu-ţi fericirea se va opri din zbor“), cît şi celui satiric („Ai de soaţă calicia / Şi de mireasă prostia“).

În revista Furnica (din 9 ianuarie 1905) apărea un articol de comic-indignată revoltă împotriva obiceiului răvaşelor: „Cer de asemenea cu tărie suprimarea biletelor de plăcintă. Publicul amator de astfel de literatură n-are decît să citească poeziile Smarei. Plăcinta-i bună, cînd e bună, cu brînză, carne sau miere, plăcinta cu versuri este detestabilă“. Dezavantajele genului sînt în opinia autorului culinare – „Vă asigur că nu-i plăcut deloc să înghiţi cocă amestecată cu folmotoace de hîrtie“ –, dar mai ales estetice, aşa cum o dovedeşte o selecţie de versuri şchioape şi căznit umoristice: „Cînd te văd mă tresar, / Că eşti prost ca un măgar“; „Ani mulţi fericit / Iată tot ce am de zis“ etc. Textul e semnat de Gogu Delafefelei, foarte probabil un pseudonim al lui George Ranetti. În aceeaşi revistă apare adesea o rubrică „Bilete de plăcintă“, în care sînt publicate mai ales epigrame (de exemplu, în numărul din 10 ianuarie 1923).

Se poate repeta că obiceiul răvaşelor s-a cam pierdut la noi, în ultimele decenii; Internetul cuprinde însă, alături de comentarii nostalgice, şi semne ale supravieţuirii sale. Un site de reţete publică „Plăcintă cu răvaşe“: „Se servește alături de răvașele pe care le-aţi ticluit din vreme în funcţie de metehnele invitaţilor dvs.“ (m.reteteculinare.ro); diverse persoane sînt în căutare de material: „Care are un site cu mesaje pentru ravase (pentru placinta) sa fie dinalea cu rima si cu inteles“ (tpu.ro; cu păstrarea particularităţilor de scriere); „Imi dati cateva texte pentru prajitura cu ravase va rog“ (ibidem); altele oferă material: „Cu ocazia Anului Nou, în multe familii există obiceiul de a face la cuptor o plăcintă cu răvaşe. Acestea se scriu pe hîrtie obişnuită cu creion de grafit, pentru a evita substanţe chimice nesănătoase. Scrisul trebuie să fie mare şi clar, pentru a putea fi citit chiar dacă hîrtia se deteriorează. Necesită un mic efort, dar merită, fiind un bun prilej de amuzament, de discuţii şi de meditaţie. Dacă nu ştiţi ce să scrieţi pe răvaşe, Citatepedia este de mare ajutor“ (blog.citatepedia.ro). Diversele prezentări dovedesc că existau şi există în continuare numeroase variante de redactare a textului (în versuri sau în proză) şi chiar de plasare acestuia: în interiorul plăcintei, în hîrtia care o înveleşte – sau pur şi simplu alături. 

Obiceiul a fost pus în legătură cu tradiţiile larg răspîndite de a ascunde într-o prăjitură (Galette des Rois, King Cake etc.), cu ocazia unor sărbători, monede sau alte obiecte purtătoare de noroc. Asemănările cele mai puternice se găsesc totuşi în preajma noastră. Internetul ne permite să vedem cît de prezente şi astăzi sînt răvaşele în tradiţiile bulgăreşti ale începutului de an: în manualele de învăţare a limbii, pe site-urile turistice sau în studiile de antropologie şi folclor se vorbeşte de plăcinta numită baniţa, a cărei versiune pentru Anul Nou conţine bileţele augurale. Informaţiile sînt numeroase: cineva recomandă ca bileţelele să fie rulate în folie de staniol pentru a rezista mai bine la copt; în prezentările turistice se aminteşte că texte de răvaşe pentru baniţa se găsesc de cumpărat pretutindeni, în preajma revelionului; un site oferă traduceri în engleză („New year Banitsa lucky verses“). Similitudinile sînt la fel de mari în acest caz ca şi în cel al sorcovei româneşti şi al echivalentului ei din bulgară – survacka (survacika), ori al corespondenţei dintre mărţişor şi martenitsa (marteniţa). Transformările, pierderea caracterului magic, contaminările kitsch, utilizările comerciale, transformarea în embleme naţionale pot avea ritmuri diferite, mai mult sau mai puţin accelerate, în cele două ţări. Răvaşele tind să fie abandonate în spaţiul cultural românesc: poate din dorinţa de desprindere faţă de obiceiuri considerate prea populare (dar nu în sensul unei utopice purităţi folclorice) şi prea legate de spaţiul balcanic. 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

Mai multe