Supraîncălzirea informațională

10 aprilie 2020   TÎLC SHOW

Ni s-a tot spus în ultima vreme că planeta se încălzește nepermis de mult. E o idee care a circulat din fierbintele deșert etiopian Danakil pînă în ținuturile înghețate din Siberia sau Alaska. Oamenii din sud află acum despre problemele pinguinilor din nord. Oamenii din nord află despre lipsa de apă din sud. Europenii și americanii continuă să afle că în Africa încă mai mor copiii de foame, de Ebola sau de SIDA. Locuitorii din emisfera nordică sînt îngroziți de incendiile din Australia. Australienii află că Europa e asaltată de migranți. Vestea unor atentate teroriste din țări importante – adică acolo se petrec de obicei – ajunge imediat pînă în ultimul atol locuit din Pacific.

Cu toții sîntem încunoștințați aproape instantaneu despre relele care li se întîmplă altora, aflați în cu totul altă parte a lumii și despre care, altfel, poate nici n-am fi știut că există. Orice veste e o veste proastă, spune o vorbă englezească, tot așa cum lipsa veștilor înseamnă vești bune. Circulația informațiilor a devenit, cum știm, planetară, într-o rețea ramificată pînă în cele mai izolate cătune și gospodării. O circulație care, evident, poate aduce beneficii enorme și pe care nici n-aș avea loc să le enumăr aici.

Odată cu informația, circulă însă și emoția. Devenim pe loc empatici cu australienii afectați de incendii sau ne îngrozim și începem să urîm categorii întregi de indivizi necunoscuți, deîndată ce auzim că unii dintre ei au comis pe undeva atentate teroriste. Foarte mulți oameni receptează asemenea vești în mod emoțional.

Mass-media nu mai are aceeași putere de a tria și a explica informațiile pe înțelesul și specificul publicului din fiecare zonă. Ea funcționează tot mai rar în interes public și tot mai des în propriul interes comercial sau politic. Și e evident că e mai profitabil să faci comerț cu emoții decît cu informații seci. La fel, dacă vrei rezultate politice, e mai eficient să apelezi la sentimentele publicului. Dincolo de asta, Internetul și rețelele sociale funcționează oarecum automat. Pe rețelele sociale predomină tot partea emoțională a mesajelor. Se adaugă, bineînțeles, și manipulări, fake-news-uri și nenumărate interpretări stranii. Într-un foarte mic număr de ani, comunicarea, informarea și racordarea la emoțiile altora, cu ajutorul diverselor mijloace electronice, par să fi devenit unele dintre cele mai importante preocupări ale omenirii.

Democratizarea accesului la informații și a dreptului la opinie în spațiul public s-au făcut într-un timp foarte scurt și au prins mulți oameni complet nepregătiți. Nepregătiți să înțeleagă corect unele informații, nepregătiți să selecteze și să exprime idei, nepregătiți să se ferească de emoții venite de departe. Trăim sub un tot mai intens bombardament informațional care rareori e cu adevărat relevant. Ni se vînd informații sau povești emoționante de care nu avem neapărată nevoie. Oferta e uriașă. Discernămîntul ne e supus la grele încercări. Omul obișnuit nu are altceva de înțeles decît că „a înnebunit lumea”, că trăim într-o adevărată babilonie globală. În același timp însă, o babilonie care îl atrage, căreia îi e greu să se sustragă, la care contribuie…

Dar babilonia nu e cel mai rău lucru. Miliarde de voci (pe rețelele de socializare, de exemplu), fiecare cu veștile, emoțiile, interpretările și ideile ei, pot crea un fel de balamuc simpatic, un tablou fascinant. Grădina Domnului e mare. Cînd se formează grupuri, cînd apar hater-ii sau hoardele de indignați care funcționează, vorba cuiva, ca sovietele de pe vremuri, lucrurile devin mai îngrijorătoare. Dar cu adevărat înfricoșător e un moment cînd aproape toate vocile astea se polarizează într-un singur sens. Cînd toate emoțiile și informațiile capătă aceeași orientare. Mă tem că o astfel de situație trăim în prezent. Aș îndrăzni să zic că parcă o și așteptam. Pe lîngă teribilele probleme sanitare, coronavirusul pare a fi cauzat și polarizarea pe o singură temă a întregii rețele informaționale de pe glob. E greu să mai deschizi televizorul sau Facebook-ul fără să te sperii. A fost ca un bulgăre de zăpadă care a tot crescut, adunînd toată zăpada din cale. E un fenomen care acum se autoalimentează, care nu se poate opri ușor. Chiar și articolul de față face parte, într-un fel, din acest carusel.

Avem probleme cu coronavirusul, evident, dar avem probleme și cu panica, poate chiar și cu dependența de veștile proaste. Nici nu putea fi altfel. E de așteptat și ca, după o vreme în care a predominat ideea de stat acasă, nerăbdarea, așteptarea sau plictiseala să-i facă pe oameni să caute și să răspîndească argumente împotriva acestei idei.

Dar, în condițiile informatizării de azi, ne putem imagina și alte motive care ar putea declanșa panici similare sau cine știe ce psihoze. Ce vreau să spun e că de pandemia actuală vom scăpa în cele din urmă. Pericolul panicilor și al psihozelor de tot felul, propagate global, va mai dura însă. Pentru că maladia acută de care suferă azi planeta și care poartă numele COVID-19 a venit pe fondul unei alte probleme, cronice de astă dată, care s-ar putea numi supraîncălzirea informațională a planetei.

Mai multe