Subtilităţi contemporane

În ultima vreme pare să se fi produs o veritabilă democratizare a subtilităţii: tot mai multe fapte, gesturi şi declaraţii sînt descrise în presă ca subtile. Nu cred, totuşi, că mulţi dintre contemporanii noştri ar caracteriza spaţiul public actual ca abundînd în rafinament, perspicacitate şi ingeniozitate. Dar s-ar putea ca tocmai mulţimea vulgarităţilor, a injuriilor, a înjurăturilor şi a ameninţărilor să favorizeze, prin contrast, acordarea generoasă a calificării de subtilitate pentru orice firavă deviere, pentru orice exprimare cît de cît indirectă.

În trecerea în revistă a folosirii actuale a adjectivului subtil trebuie să lăsăm de la început deoparte jargonul ezoteric, în care apar insistent energia subtilă, corpurile subtile, centrii subtili de forţă; în care au versiuni subtile multe entităţi globale: anatomia, realitatea, lumea etc.

Modul în care e utilizat adjectivul subtil în descrierea unor situaţii concrete contrazice în bună măsură definiţiile de dicţionar (sau, poate, indică un progres considerabil al capacităţilor intelectuale naţionale?). De exemplu, subtilitatea este delimitată în DEX prin dificultatea de recunoaştere: „care se descoperă numai printr-o cercetare atentă, amănunțită; greu de distins, de recunoscut, de sesizat“. Noua subtilitate, în schimb, e la îndemâna tuturor: „Deşi subtilă, remarca lui despre preşedintele Iohannis a fost percepută de toată lumea“ (realitateaoltului.ro). Observăm că subtilitatea este la ea acasă în lumea fotbalului, mai ales în asociere cu atacul: „Mutu iese la rampă după victoria cu Irlanda de Nord! Atac subtil la adresa lui Piţurcă“ (looktv.ro); „Răzvan Lucescu îl atacă subtil pe Hagi“ (fotbal-romania.ro); „Dragomir îl atacă subtil pe Gică Popescu și face o dezvăluire bombă“ (stiridesport.ro). Din fericire, mesajele subtile sînt în genere reproduse şi explicate de jurnalişti, aşa că putem evalua independent gradul în care corespund altor detalii ale descrierii lexicografice („care tratează cu multă finețe, cu mult spirit analitic, cu ingeniozitate probleme grele, abstracte; care, pentru a fi înțeles, cere o mare ascuțime a minții“, DEX): „Bianca Drăguşanu o atacă subtil pe Anamaria Prodan: «S-au găsit toate perfectele cu castraveţi în cap să vorbească despre mine»“ (cancan.ro).

Cum se vede şi din exemplele de mai sus, subtilitatea este adesea asociată acţiunilor violente: atac („atac subtil, dar veninos la adresa preşedintelui“, realitateaoltului.ro), ameninţare („Blaga, amenințare subtilă pentru Dragnea“ ziuanews.ro) şi chiar palmă (desigur, în sens metaforic): „Gili Boruz dă o palmă subtilă clasei politice“ (voceavalcii.ro).

În folosirea actuală a cuvîntului (vechi împrumut din franceză, de unde s-a preluat semnificaţia sa de bază) e posibil să fi intervenit şi influenţa recentă a limbii engleze, în care adjectivul subtle are sensuri mai puţin intelectuale şi mai puţin apreciative („discret“, „mărunt, dar important“). Astfel, un fapt negativ poate primi, în acelaşi text (tradus sau adaptat), calificările subtil şi imens: „O greşeală subtilă care te împiedică să slăbeşti“ – „această greşeală imensă încă te împiedică să slăbeşti“ (femeiafit.ro). Şi în caracterizarea altor fenomene este absentă trăsătura pozitivă, contînd doar caracterul indirect, disimulat: „Mafia din învăţămînt este cea mai subtilă“ (…) „Mafia şi corupţia din învăţămînt sînt mai subtile decît cele din alte domenii, precum cel economic“ (gandul.info); „A început ciparea subtilă a copiilor din Belgia“ (schimbarea.blogspot.ro). Cu valoare pozitivă, dar lipsită de atributele complicaţiei intelectuale, adjectivul subtil apare destul de des în mesaje publicitare: „frumuseţe subtilă la promoţie“ (laptopuri-ieftine-noi.eu); „verighete (…) Strălucire subtilă“ (helvetia.com.ro) etc.

În orice caz, subtil e un termen preferat de presa de scandal, asociindu-se astfel cu toate hiperbolele, majusculele şi semnele de exclamaţie ale unuia dintre cele mai rudimentare discursuri actuale. Apare, de exemplu, în prezentarea bombastică a unui gest interpretabil ca obscen: „Imaginea incredibilă! Cum a «mulţumit» Leo DiCaprio subtil Academiei pentru că i-au dat Oscarul după atîta timp! Nimeni n-a observat asta! Omul e genial! Uite ce gest a făcut pe scenă! Poza asta e COLOSALĂ! Vezi AICI“ (wowbiz.ro, 1.03.2016). Textul prelucrează, foarte probabil (şi într-o evidentă contradicţie cu aserţiunea „nimeni n-a observat asta“), articole din tabloide străine, unde adjectivul apărea cu sensul „discret“ („the subtle finger gesture“, în Mirror, 29.02.2016).

Devalorizarea actuală a adjectivului subtil este evidentă; chiar subtilitatea a devenit, în contexte cît se poate de popular-colocviale, un simplu sinonim pentru aluzie, pentru expresia indirectă: „tot băga subtilităţi să-i dau bani“ (ziarul21.ro).

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).