Steaua sus răsare?

Ca o taină mare. Care şmecherie, şi la voi să fie. Dacă aflaţi care e şmecheria. Dacă nu, enjoy de rîde. Steaua e un fel de Eddy Merckx, ultimul „canibal“ scăpat de inchiziţia dopajului. Steaua, în acest an, e de pe altă lume, o încrucişare improbabilă dintre un Alien şi un Predator. Nu ştim din ce e făcută, cert e că nimeni nu iese viu din ghearele ei. Momentul e istoric.

Asistăm la o naştere epocală, şi încă nu ştim cît de mare e fătul. Unii s-au pus deja pe visat uriaş la trofee planetare. Lumea e prea mică pentru acest puşti flămînd de favela, gata să arunce zîmbete şi grenade pentru a reuşi. Şi să alerge, la infinit. Finişul Stelei e mereu o linie de start. Reghecampf e ca ucenicul căruia i s-au revelat toate secretele universului şi acum îi joacă pe degete pe toţi muritorii. Schimbă sisteme, oameni, emoţii. L-a trimis pînă şi pe Gigi B. în exilul amorf al campaniei electorale, singura perioadă din viaţa sa zbuciumată în care patronul Stelei nu se poate promova. Numai şi pentru atît, Reghe e un vrăjitor. E Harry Potter. A cărui viaţă, e scris în cărţi, durează doar cît ţine imaginaţia unei J.K. Rowling imateriale, ale cărei toane nu le ştie nimeni.