Stan Păpuşă

23 aprilie 2014   TÎLC SHOW

Denumirea „insului oarecare“ e reprezentată în română de o serie întreagă de nume de persoană devenite emblematice şi tinzînd (prin metonimie) spre statutul de substantive comune. Cum românul mediu trebuia – statistic vorbind – să fie de extracţie rurală, candidaţii ideali pentru acest rol au fost numele cele mai răspîndite în mediile populare. Atribuite din afara comunităţii etnice (pentru a o desemna integral), dar şi din interior, cu o privire ironică (vizînd totalitatea sau doar ipostazele sale mai puţin prestigioase social), numele tipice au fost şi sînt în continuare Ion şi Gheorghe (folosite astăzi mai ales în construcţii de tipul nea Ion, nea Gheorghe); în texte mai vechi apăreau însă şi destule hipocoristice de la Ion – chir Ioniţă, Onea etc. – şi mai ales alte nume „rurale“: Bucur şi Oprea, Stan şi Bran.  

În momentul de faţă, valoarea emblematic-depreciativă e asociată destul de stabil numelui Gigel, folosit tot mai des fără iniţială majusculă. Dacă nea Gheorghe e omul simplu, de la ţară, Gigel (hipocoristic de la Gheorghe/George, în forma împrumutată Gigi, adaptată prin diminutivare) e „mitocanul“, cel mutat la oraş, cu pretenţii de ascensiune socială. Conotaţiile ironic-depreciative ale numelui sînt accentuate de statutul său de diminutiv, nu altfel decît se întîmpla, în vremea lui Caragiale, cu numele Mitică, Mache, Tache sau Lache. Cu cîteva luni în urmă, tulburătoarea potrivire de nume cu un real, deşi efemer, ministru al Culturii a trezit destule glume şi ironii în spaţiul public. Faţă de alte nume dintre cele mai sus citate, Gigel are marele avantaj de a-şi putea ataşa cu uşurinţă un articol („Îl sun pe gigelul care e pe zona mea“, zoso.ro) şi desinenţă de plural, ceea ce desăvîrşeşte antonomaza (transformarea în nume comun): „ţara Gigeilor“ (Dilema veche, nr. 515, 2013); „toţi gigeii de la guvernare“ (academiacatavencu.info). Tot din numele Gheorghe provin (pe filieră balcanică) hipocoristicele Goga şi Gogu (cf. N.A. Constantinescu, Dicţionar onomastic românesc, 1963, p. 66); sensul generic şi depreciativ al lui Gogu a fost înregistrat în teatrul lui Alecsandri, explicat de Dicţionarul Academiei („cuvînt batjocoritor pentru băieţii prostuţi şi tonţi“), comentat de Leo Spitzer şi Carlo Tagliavini. Prezent şi astăzi în dicţionare (de exemplu în DEX), s-a păstrat în uzul colocvial, cu un sens clar negativ: „Hai să numim un gog competent şef“ (zoso.ro); „m-am plictisit de toţi gogii care postează pe aici“ (garajul.ro).  

Dacă pentru Gigel nu se poate fixa o dată de naştere (descendenţa sa indirectă şi mai tîrzie din Gheorghe fiind singura certitudine), Dorel e perfect identificabil: seria de clipuri publicitare pentru coniacul Unirea, de acum cîţiva ani, l-a transformat în nume comun al muncitorului stîngaci şi ghinionist: „«Dorel» din Constanţa a lăsat jumătate de oraş fără apă, după ce a tăiat conducta magistrală. Reparaţia este estimată la 800.000 de lei“ (Gîndul, 23.10. 2013); „Un Dorel lasă fără apă un oraş din România“ (realitatea.net); „Primele amenzi pentru Doreii de pe şantierele Iaşului“ (ziarulevenimentul.ro) „Şi Franţa are Doreii săi: stîlpi de telefonie, în mijlocul drumului“ (ziaruldeiasi.ro).

Unul dintre numele emblematice mai vechi care supravieţuiesc şi azi e Stan Păpuşă: folosit de Ion Heliade Rădulescu, în Vot universal şi resvot universal – „trimiseră să cheme pe Stan Păpuşă, care fusese odată la tîrg şi de două ori la moară şi ştia de toate“ –, probabil prin preluare din snoavele vremii; reluat de Anton Bacalbaşa, în Moş Teacă („Să facem puţin psihologia lui Stan Păpuşă, vîrît în cazarmă“), dar şi de comentatorii din Internet ai zilelor noastre: „şi mie mi se pare aiurea că vine Stan Păpuşă şi îmi zice că el a descoperit Teoria Big-Bang-ului“ (crestinortodox.ro). Stan Păpuşă, în care se poate bănui, ca şi în cazul lui Stan Păţitul, dezvoltarea expresivă a numelui emblematic Stan, frecvent în expresii populare („azi Stan, mîine căpitan“, „ce mi-e Stan, ce mi-e Bran“), oscilează între un sens neutru, de desemnare a unei persoane oarecare – „Persoana Stan PĂPUŞĂ nu are calitatea de angajat al Stan PĂPUŞĂ Persoană Fizică Autorizată şi are încheiat contract de muncă pe durată nedeterminată la un alt angajator“ (pensia-facultativa.com) – şi unul depreciativ. Desigur, toate numele „insului oarecare“ tind să devină depreciative, pentru că lipsa de individualizare e un handicap („marea majoritate a numelor de pe listă sînt de genul Stan Păpuşă, total necunoscute şi insignifiante“, jurnalul.ro). În cazul dat, chiar termenul păpuşă contribuie la accentuarea conotaţiilor negative, pentru că evocă lipsa de personalitate şi de voinţă.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).

Mai multe