Stadioane noi
Chiar o să se construiască stadioane noi pînă în 2020?
Da. Şi o autostradă. Spre Lună. Vorba unuia: problema nu e că sîntem săraci, problema e că nu vrem să ne îmbogăţim. Adică vrem, dar pe persoană fizică. Ne doare undeva de comunitate. Dar nu e cool să te arăţi astfel, ideea e să păcăleşti. Să te arăţi mort de grija altora şi noaptea să umpli terasele cu preţuri ca la Paris din faţa trotuarelor cu aspect de Kabul. Cu stadioanele, e simplu, e ca în povestea cu negrii mititei. Unul a căzut. Că n-a vrut N. Badea, fostul patron, făcut stăpîn de jupîn Năstase A. pe mai toate suprafeţele de la Dinamo (proprietate publică, altfel – dar cînd „Statul sînt eu!“…). Aşa că pînă s au ciondănit, pînă a ameninţat Carmen Dan şi apoi şi-a parcat ameninţările în debara, pînă cînd au ales alt loc, pînă au refăcut planurile a venit deunăzi un ministru trist şi ne-a anunţat cu durere în suflet că nu, probabil nu, practic nu. Nu se va face. Nu la timp pentru Euro 2020. Cît despre celelalte – Arcul de Triumf, Steaua şi Rapid – cică da, dar vreţi să pariem? AMR doi ani. În ritmul în care se construieşte pe aici mi se pare o fantezie. Fiţi atenţi: co-organizarea ni s-a acordat în 2014. Sîntem în 2018 şi nu s-a dat o lopată. Din fericire, tehnologia avansează mai repede decît România. În lume se vorbeşte despre proiectarea unor meciuri virtuale pe stadioane reale. Propun ca noi să facem invers: meciuri reale pe stadioane virtuale. Că tot sîntem, ca să zic aşa, beton în IT. Dar ghiciţi ce? O să fie bine chiar şi fără să construim nimic. Fără arene de antrenament, fără metrou pînă la aeroport şi autostrăzi pentru fanii care vor veni la meciuri. Fotbalul e un mare blat. E pe bază de făcut cu ochiul. Noi ne facem că ne respectăm promisiunile, ei se fac că nu văd. Dacă nu se crapă în două Arena Naţională, totul va fi bine. Vom fi mîndri. Şi cu toţii vor fi înţeles un pic mai mult despre noi.