Şmecherie cu fotografie
Instalarea radarelor pe şoselele României de către nişte firme private care încasează şi cea mai mare parte din amenzi (60%) este o nouă afacere din categoria capitalismului românesc sălbatic. Adică, şoferii care depăşesc viteza legală şi, teoretic, îşi pun în pericol concetăţenii pe drumurile publice sînt amendaţi în mod practic de nişte societăţi private. Poliţia nu face decît oficiul de a întocmi procesele-verbale şi nu încasează nici un ban. Prima oară cînd am auzit de această afacere am crezut că e o glumă. Circula, sub formă de zvon, ideea că banii de amenzi ar fi încasaţi de Irinel Columbeanu. Părea absolut neverosimil şi semăna cu gogoaşa lansată la începutul anilor ’90, cînd se spunea că Petre Roman ar fi proprietarul primului magazin mai răsărit de produse electronice: Bucureşti-Berlin. În acest caz însă, presa a descoperit că e vorba într-adevăr de două firme private din Cluj (Codec şi Benefic) care încasează partea leului din amenzile date pe baza măsurătorilor făcute de aceste aparate înmulţite peste noapte ca ciupercile. Restul de 30-40% revine bugetelor locale ale primăriilor din localităţile în care sistemele de supraveghere sînt instalate. Un radar nu costă cine ştie cît, mai ales în comparaţie cu sumele care se strîng din amenzi. Cu toate astea, firmele care au montat aparatele declară că nici nu şi-au recuperat investiţia. Or avea, probabil, mari cheltuieli colaterale... România liberă a scris pe larg despre această afacere şi chestiunea a fost dezbătută şi la Realitatea TV. Uimitor în toată povestea este că statul îşi abandonează atribuţiile în favoarea unor particulari. Contractele dintre instalatorii de radare şi primării nu pot fi legale " după cum spun specialiştii ", tot aşa cum nu poate fi legală nici asocierea Poliţiei în contracte de comodat cu respectivele firme. Poliţiştii, fie ei şi de la circulaţie, ar fi trebuit să se opună primii unor asemenea înţelegeri dubioase. Ei s-au bucurat însă, iar atitudinea invitatului în uniformă albastră de la Realitatea TV era absolut tipică. Spunea că Poliţia nu poate fi decît fericită pentru că, fără să investească nici un ban, a reuşit să reducă numărul accidentelor rutiere. Aducea drept argument şi faptul că Ministerul de Interne nu are nici un interes financiar în această chestiune pentru că amenzile nu merg la bugetul de stat. Misiunea Poliţiei " explica el " este aceea de a asigura o cît mai bună respectare a regulilor de circulaţie şi scăderea numărului accidentelor, ceea ce s-a întîmplat în zonele în care au fost montate asemenea radare. O dorinţă dezinteresată de a face bine din partea unei poliţii rutiere care, nu de mult, a lansat pe şoselele ţării vreo 15 mii de bombe pe patru roţi prin eliberarea, pe bani, a tot atîtea permise de conducere unor persoane care nu dăduseră examen. Justificarea pentru asocierea cu firme particulare, exprimată de şeful instituţiei, a fost că, fiind bugetară, Poliţia nu are bani pentru achiziţionarea de radare. În urmă cu cîteva luni, cînd aceeaşi poliţie era interesată să achiziţioneze Logan-uri cu cîte 70 de mii de euro bucata, nu se punea problema fondurilor. De altfel, nu mi se pare că vreodată în istoria ei, poliţia noastră rutieră a dat măcar senzaţia că şi-ar lua în serios rolul de a preveni accidentele. Nu e vorba neapărat de agenţii de pe stradă (dintre care unii muncesc de se spetesc la dirijat), ci mai cu seamă de managementul instituţiei (ne amintim şi de celebrul fost şef al acesteia acuzat de relaţii cu traficanţi de maşini furate şi care, după ce a fost schimbat, a devenit avocatul unor indivizi acuzaţi de... furturi de maşini). Poliţia vorbeşte de black-spot-uri, zone periculoase în care sînt montate aceste radare. În realitate, multe dintre ele au fost instalate în aşa-numitele capcane, locuri în care şoferii sînt tentaţi să accelereze. Aparatele, nesemnalizate, mai sînt uneori corelate şi cu restricţii nejustificate de viteză. Povestea seamănă cu aceea de acum cîteva ierni în care nişte băieţi de cartier din Bucureşti turnau apă într-un loc mai în pantă, pe o alee dintre blocuri. Apa îngheţa iar maşinile patinau şi nu mai puteau înainta. Atunci, apăreau băieţii, plini de bunăvoinţă, gata să ajute la împins, contra unei sume de bani...