Sîntem nişte cărpănoşi
În urmă cu cîţiva ani, cîţiva austrieci care lucrau în România observaseră că, pe măsură ce mergi mai spre est, în ţările fostului bloc comunist, te loveşti de tot mai multă răutate şi agresivitate din partea localnicilor. Slovacii, constatau ei, par ceva mai răi decît austriecii. La rîndul lor, ungurii sînt şi mai răi, dar nu chiar aşa de răi ca românii şi, în orice caz, nici unii nu se compară cu ucrainenii, cu care abia dacă vrei să mai ai de-a face – ziceau austriecii – într-un moment de sinceritate. Sigur, erau simple percepţii legate în special de comportamentul din serviciile publice, generalizări fără vreo bază serioasă. Cu toate astea, observaţiile lor erau interesante pentru noi, cărora ni s-a spus de atîtea ori că sîntem un popor de oameni deschişi şi generoşi, că sîntem primitori şi veseli. „Tradiţionala ospitalitate românească“ era, pînă nu de mult, un clişeu bine bătut în cuie. Desigur, toate aceste păreri ale noastre, naţionale, s-au mai atenuat după Revoluţie şi după ce românii au început să călătorească mai mult în străinătate. Dar chiar să auzi că sîntem mai răi decît „bestiile“ de unguri, părea prea de tot.
Un studiu recent realizat la nivel mondial de către o organizaţie de caritate britanică, Charities Aid Foundation, înfiinţată după Primul Război Mondial, a dat la iveală în premieră absolută un clasament al generozităţii pe ţări. Studiul evaluează disponibilitatea oamenilor de a oferi bani şi timp în scopuri caritabile sau de a da ajutor unei persoane străine aflate în dificultate. Din 153 de ţări studiate, România se situează tocmai pe locul 142, la egalitate cu Cambodgia, Pakistan şi Rwanda. Pe un loc mai sus în clasament (141) se află Bulgaria. Ungaria stă ceva mai bine, pe locul 121, la cîteva poziţii sub Slovacia, în vreme ce Ucraina este, la egalitate cu Serbia, pe ante-penultimul loc în lume, înainte doar de Burundi şi de ultima pe listă... Madagascar.
Nu e vorba de ospitalitate sau de bunătate, ci de generozitate şi milă, dar acum pare că austriecii cam ştiau ce vorbesc. Observaţiile lor au căpătat şi o oarecare confirmare statistică. Generozitatea noastră e valabilă doar, vorba aceea: din punct de vedere Madagascar. În acest clasament, ţările din centrul şi estul Europei stau prost, aproape toate dincolo de locul 100. Sud-estul continentului stă şi mai prost (cu Grecia pe locul 147). Studiul CAF nu se bazează doar pe datele organizaţiilor de caritate, ci şi pe sondaje la nivel de individ (realizate de Gallup) pe eşantioane reprezentative ale populaţiei. În plus, sînt luate în calcul şi orele de voluntariat pe care oamenii le-au făcut în scopuri filantropice, iar, la acest capitol, România se află şi mai aproape de coada clasamentului (doar şase ţări din lume stau mai prost). Aşadar, nu se poate contraargumenta că locuitorii ţărilor foste comuniste nu prea au încredere în instituţii şi că de aceea n-ar prea da bani unor organizaţii de caritate sau că ortodocşii preferă de obicei să dea bani, haine sau mîncare direct în mîna omului nevoiaş, nu prin intermediul Bisericii.
Dincolo de constatările că, în general, în lume, femeile sînt mai dispuse să dea bani, iar bărbaţii – să facă voluntariat (adică să ofere timp) pentru persoanele aflate în nevoie şi că, statistic, oamenii sînt cu atît mai generoşi cu cît sînt mai în vîrstă, studiul scoate în evidenţă faptul că, la scară globală, generozitatea şi caritabilitatea sînt potenţate mai degrabă de nivelul de fericire decît de cel de bogăţie. Atît oamenii bogaţi, cît mai ales cei satisfăcuţi de viaţa pe care o au (fără să fie neapărat bogaţi) sînt mai dispuşi să facă eforturi pentru semenii care au nevoie de ajutor. România face aici excepţie, fiindcă, din punct de vedere al mulţumirii faţă de nivelul de trai, locuitorii ei se află pe locul 72. Cu alte cuvinte, românii sînt mult mai fericiţi decît generoşi. Autorii studiului îşi iau precauţiile de rigoare, declarînd că locul în acest clasament nu reflectă neapărat nivelul de sănătate al societăţilor şi nici gradul de bunătate sau de răutate al locuitorilor unei ţări. Ei spun şi că tradiţiile şi modul de-a face acte caritabile diferă enorm de la o regiune la alta a globului. De asemenea, atrag atenţia că percepţia asupra carităţii e diferită, că un act ce trece drept gest de generozitate într-o ţară, poate fi considerat ceva curent şi chiar banal în alta.
Trecînd însă peste toate astea, locul 142 al României (din 153 posibile) e cît se poate de relevant. Nu mai e loc de circumstanţe atenuante. La nivel mondial, sîntem fără discuţie nişte cărpănoşi împuţiţi.