Sînt un barbar?

Am primit recent o carte, cu recomandarea imperativă să o citesc " ceea ce vă recomand la rîndul meu şi dumneavoastră: Barbarii lui Alessandro Baricco. Forţează sinapsele în modul cel mai fascinant cu putinţă (adică acel amestec de încîntare şi spaimă), adică legăturile între cele mai disparate informaţii care ne trec prin cap. Căci ce legătură ar putea fi, la prima (ba chiar şi la a doua) privire între fotbal, cărţi, vinuri, Internet şi democraţie, de pildă? Ei bine, este: marea mutaţie pe care o trăim cu toţii şi căreia Baricco îi dă un nume user friendly: "invazia barbarilor". Cine sînt deci barbarii şi ce vor ei? Greu de spus. Iar Baricco nu face greşeala să-i identifice şi să-i denunţe cu mînie civilizată. Procedează prin învăluire, le caută urmele în viaţa noastră cotidiană precum un arheolog al viitorului pentru a reconstitui "animalul în mişcare". Şi iată ce rezultă, în final: În primul rînd experienţa " şi bucuriile ei: "s-a schimbat modul de a experimenta". "În sensul ei cel mai elevat şi mai izbăvitor, experienţa era legată de capacitatea cuiva de a se apropia de lucruri, unul cîte unul, şi de a matura o intimitate cu acestea în măsură a le deschide tainiţele cele mai ascunse. Adesea era o muncă de răbdare şi chiar de erudiţie, de studiu. Era, oricum, o chestiune aproape intimă între om şi o frîntură a realului: era un duel circumscris şi o călătorie în profunzime." O călătorie în profunzime, deci: adevărul, binele, frumosul, ba chiar şi utilul erau considerate ca pepite de sens ascunse în măruntaiele contingentului şi de acolo trebuia ele scoase cu trudă. O trudă care era marea plăcere şi mîndrie a "omului cu experienţă", a "minerului" spiritual care credem încă, unii dintre noi, că ne şade bine să fim şi în prezent. Un efort care îşi avea valoarea şi sensul oarecum în el însuşi (vă aduceţi aminte de etica protestantă a lui Max Weber?), căci era singura modalitate de a accede la experienţa care ne aştepta undeva, acolo, în străfundurile realităţii (sau ale cerului, dacă preferaţi). Şi acum? Vă răspund rapid şi simplu, căci n-avem timp de pierdut, barbarii ante portas: acum, experienţa e ca bicicleta, "dacă încetineşte, cade; are nevoie de o mişcare constantă pentru a avea impresia că experimentează". Experienţa este mişcare la suprafaţă (barbarul a inventat omul orizontal, ne spune Baricco), este fluiditatea rapidă ce leagă cît mai multe puncte între ele şi plăcerea surfing-ului între acestea. Şi iată că am folosit cuvîntul magic: surfing. "Vedeţi cum uşurinţa creierului stă în cumpănă peste spuma valurilor? Niciodată un nume nu a fost atît de precis. Suprafaţă în loc de adîncime, călătorii în loc de scufundări, joc în loc de suferinţă." O anumită revoluţie copernicană a cunoaşterii " spune Baricco " care face ca "densitatea Sensului să se afle acolo pe unde cunoaşterea trece, pe unde cunoaşterea e în mişcare" şi nu acolo unde aceasta zăboveşte şi se străduieşte. "Cu o înverşunare oarecum admirabilă, barbarul a încetat să mai creadă că drumul către sens trece prin efort" şi şi-a ales o traiectorie mult mai eficientă. Dar nu vreau să intrăm în profunzimile acestei idei, căci suferim deja cu toţii de vertij. Să rămînem deci la suprafaţă şi să ne întoarcem la prietenul nostru Google. Curiozitatea mea mă mînă să aflu ceva despre "esenţă", de pildă. Clichez. Oups, prima informaţie este despre Essence cosmetics! Să încercăm altceva: Buddha. De data aceasta, ajung direct la Wikipedia. Două rînduri mai jos, un articol despre budism găzduit de www.elixir.ro. Scurt, clar, la obiect. OK, m-am lămurit. În 0,38 de secunde am obţinut aproximativ 1.410.000 intrări pentru Buddha. Oare ce o fi mai încolo de primele 2-3 pagini? N-o să ştiu, probabil, niciodată, căci nu are rost să caut mai departe, Google a făcut ierarhia în locul meu; dar cîte lucruri interesante am aflat în doar cîteva minute, fără efort şi plictiseală! Şi, să fim serioşi, cîţi oameni din lumea aceea de care fug barbarii auziseră măcar de Buddha? Aţi înţeles ce vreau să spun (adică Baricco)? "Dacă singurul site în măsură a spune adevărul despre X ar fi în sanscrită, după toate probabilităţile Google nu l-ar situa între primele treizeci: probabil este că va semnala drept cel mai bun site acela care spune lucrul cel mai aproape de adevăr într-o limbă ce poate fi înţeleasă de majoritatea oamenilor." Informaţia nu mai este deci corectă dacă ea corespunde adevărului, ci dacă este cît mai accesibilă unui număr cît mai mare de oameni. Şi acum puteţi să surfaţi mai departe şi să vedeţi şi singuri cum fotbalul comercial sau vinurile columbiene, de pildă, urmează aceeaşi regulă. Ba chiar şi democraţia... Iată că ajungem însă la o altă conexiune unde mă simt direct vizat: "o splendidă expresie care se cultiva fervent pe vremea civilizaţiei era: autenticul. Adesea, era pusă în strînsă legătură cu un alt termen pe atunci preţuit de noi: originea. Aveam această idee că, în profunzime, la originea lucrurilor şi a gesturilor, s-ar afla locul iniţial al înfăţişării lor întru creaţie: acolo, unde ele începeau, se putea întrezări profilul lor autentic. Pentru civilizaţie, trecutul e unul dintre locurile privilegiate ale sensului. Iar acum? Dacă există un lucru pe care barbarii tind să-l pulverizeze, acest lucru îl constituie tocmai noţiunile de autentic şi origine." Sau, altfel spus, ceea ce le creează vertij (inutil) este profunzimea trecutului, opusă fluidităţii de suprafaţă a prezentului: pentru barbari, "trecutul, aşa cum o spune cuvîntul însuşi, e trecut; şi cu asta discuţia s-a încheiat". Spuneam că mă simt direct vizat de această constatare deoarece aici intră şi întreaga poveste a tradiţiilor, faţă de care nu m-am plictisit încă să pledez pentru dinamica, schimbarea, inventarea lor; sau " ca să-l citez pe Jean Pouillon " să militez pentru faptul că ele sînt un fel de "filiaţie inversată", în care fiii îşi creează tatăl " şi astfel pot avea mai mulţi. Nu cumva este aceasta o dovadă de "barbarism"? Trebuie să recunosc că, pentru cîteva secunde, am avut o strîngere de inimă. Dar nu este aşa. Tradiţiile sînt într-adevăr o invenţie a modernităţii, iar aceasta este într-adevăr paricidă, aruncînd regii dimpreună cu trecutul din copaia istoriei, dar o face doar pentru a se întoarce liber la trecut şi a-şi croi o istorie autonomă, după chipul şi asemănarea Omului. Mare impertinenţă, dar demnă (încă) de toată admiraţia noastră! Barbar este atunci doar refuzul de principiu faţă de ideea însăşi de origine (şi trecut), şi nu gestul reconstituirii sale critice. "Civilizaţia" are tradiţiile pe care ştie să şi le creeze, "barbarii" surfează, cu plăcute nostalgii, printre tradiţiile puse la dispoziţie, iar proştii au tradiţiile pe care le merită. Să nu încurcăm deci borcanele! Tradiţiile nu sînt o moştenire a civilizaţiei pe care să o contemplăm în spectaculozitatea sa de suprafaţă (taman asta e "barbarie"!), ci o luptă a civilizaţiei şi pentru civilizaţie, dispusă şi mîndră să facă efortul de a-şi căuta singură trecutul în profunzimile istoriei " şi a-şi conferi astfel un sens. De-abia apoi putem " şi trebuie, căci trebuie să facem prozeliţi " să le marketizăm cît poftim. Baricco nu este pesimist în ceea ce priveşte sorţii acestei bătălii. Nici eu, aş îndrăzni să spun. Dar mi-am subliniat un pasaj, "scăpat" printre rînduri: "Este o bătălie care are sens, îmi dau seama. Dar, în clipa cînd îţi dai seama că ai pierdut-o, oare mai are sens să lupţi în continuare?".