S'il vous plaît, monsieur

E criză şi, natural, lumea încearcă să facă bani din piatră seacă. Cerşetorii şi-au diversificat metodele de lucru. Te abordează şi îţi vorbesc, stilat, despre inevitabile cataclisme colective sau individuale, pe care le-ai putea stopa, desigur, cu „o neînsemnată contribuţie financiară personală“. Deunăzi, mă apelează un număr necunoscut. Fiind eu un fraier cu simţ de răspundere, deschid imediat. „Domnul decan – mă abordează o voce serioasă –, vă mai aflaţi prin Universitate? Sînt profesorul A. şi am ajuns acum în faţa biroului dumneavoastră.“ „Îmi pare rău, nu mai sînt“, zic eu puţin stingherit. „Atunci, ştiţi ce, nu mă puteţi suna dumneavoastră, pentru că nu prea am minute naţionale?“ „Ba da“, replic eu impacientat şi convins de urgenţa situaţiunii. Întorc apelul şi ascult un lung şi incoerent discurs despre ONG-uri interesate să preia aparatură casabilă din instituţii, preluare intermediată de personajul nostru. „Totuşi – continuă omul –, nu acesta e principalul motiv al convorbirii noastre.“ „Dar care este?“ întreb de-a dreptul îngrijorat. „Sînt programat pentru transplant de ficat la doctorul Irinel Popescu, la Fundeni, şi aş vrea să vă rog să mă ajutaţi cu o donaţie financiară. Am contactat şi alţi decani: pe dl profesor Z, pe dl profesor X, pe dl profesor Y. Mi-au dat sumele următoare: o mie, o mie două sute şi, respectiv, opt sute de RON.“ „Auziţi“, încerc eu timid cartea stupid people, „sînt decanul unei facultăţi sărace.“ „Ei“, răspunde uşor iritat individul, „mă refeream la dumneavoastră ca persoană fizică.“ „A“, fac eu străluminat de înţelegere, „atunci aţi greşit numărul. Aici răspund doar ca decan. Ca persoană fizică, mă găsiţi pe celălalt telefon.“ Am închis iute, răsuflînd uşurat. „Celălalt“ telefon nu există, bien sûr.

Diverşi băieţandri şi fetişcane mă caută – din „partea unor mari companii“ – pentru a-mi oferi produsele paradisiace ale capitalismului glorios. Mă eschivez politicos. Nu vor să accepte refuzul. „Vom reveni, dacă acum sînteţi ocupat.“ Le cam învăţ numerele (majoritatea cu 03...) şi las celularul să zbîrnîie zglobiu. De aceea, urmează stăruitor sms-urile. „Vă rugăm să ne răspundeţi. E imperios necesar să vă prezentăm avantajele de care aţi beneficia cumpărînd produsul Q.“ Cu timpul, izbiţi constant de un impenetrabil zid al tăcerii, devin furibunzi, intrînd într-un fel de delir declarativ: „Vă informăm că numărul dumneavoastră de telefon – 07... – a cîştigat suma de zece mii de euro. În cîteva secunde, veţi fi sunat de oamenii noştri, pentru a afla cum puteţi intra în posesia premiului.“ Tac mîlc. Nici o problemă. „Oamenii lor“ se întorc: „Veţi regreta. Vă puneţi într-o situaţie inacceptabilă. Vă rugăm să răspundeţi!“. Cumva, aceste mesaje disperate încep să semene cu e-mail-urile escrocilor internaţionali proveniţi din tagma infractorilor electronici. Ştiţi şi dumneavoastră reţeta: se piratează un cont real, iar apoi toate contactele posesorului primesc un mesaj în engleză, unde „amicul“/„amica“ parazitat(ă) se plînge că a fost jefuit(ă), prin zone sordide sau selecte din lume, şi are nevoie urgentisimă de bani. Tu eşti rugat să transmiţi o sumă bănească prin mandat poştal. Şi acest tipar clasic s-a schimbat însă recent. S-a „îmbunătăţit“. Observînd, probabil, transmiţătorii de „SOS“-uri electronice că un mesaj în limba engleză nu are cum să fie credibil în ţări nevorbitoare de engleză, au hotărît să le „traducă“ în graiul celor ce ar urma să fie înşelaţi. Aşa se face că, săptămîna trecută, am recepţionat un e-mail fabulos „de la“ o distinsă doamnă profesoară (de limba română), dintr-un prestigios colegiu din Iaşi. „Am recepţionat“, vorba vine. Contul doamnei în cauză fusese piratat şi toţi cei care eram în agenda profesoarei am ajuns să citim un absolut neverosimil text.

Redau aici întocmai această mostră de debilitate – cum să-i zic – jecmănitoare: „Cum te faci? Vă scriu pentru a vă anunţa călătoria mea la Londra a fost un dezastru. Am avut o mare de timp, dar nu pînă aseară, cînd am fost jefuit şi a pierdut tot numerar, card de credit şi cellphone. I a fost lovit la spate a capului meu şi a avut vînătăi pe meu braţul drept. A fost o experienţă teribilă, dar oricum! Sînt încă în viaţă şi asta e ce este important. Vă rugăm, sînt financiar STRAPPED şi vreau să-mi împrumute 1300 lire sterline, promit să plătească înapoi săptămîna viitoare. Dacă puteţi să-mi împrumutaţi bani, te rog să mi le trimiteţi prin intermediul Western Union şi lasă-mă să MTCN privind primirea de transfer pentru a primi banii. Aici este meu meciului Western Union: Receptoare nume – N.N., Location – Nr. 2 Downing Street, London, England SW 12 AA. Incident mea are într-adevăr mi-a făcut bolnav şi obosit. Rog, lasă-mă să te aud în curînd. Salutări, N.N.“. Mă întreb şi eu nătîng: oare cum cred împricinaţii că astfel vor fi mai convingători? Doamna N.N. este una dintre cele mai bune profesoare şi doctorande ieşene în filologie. Nici dacă ar fi fost „lovită la spate a capului său“ cu adevărat şi tot n-ar fi putut să scrie într-o asemenea limbă română. Şi chiar dacă ne-ar fi „lăsat să ne audă curînd“, şi tot n-ar fi putut fi vecină cu prim-ministrul Marii Britanii. Pînă la urmă, piraţii Internetului şi omologii lor autohtoni trăiesc o dramă a reprezentării. Ei presupun că noi am fi o adunătură delabrată de manipulabili. Personal, refuz să mă înregimentez şi voi rezista cu stoicism tuturor acestor asalturi. Recunosc, îmi asum un risc, analizîndu-le. La un moment dat, e posbil să mă trezesc cu echimoze. Nu pe „meu braţul drept“, ci direct pe scoarţa creieraşului.

Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009.