Sf. Tamara, ocrotitoarea PSD

19 ianuarie 2006   TÎLC SHOW

Cariera politică are ceva din asimetria bucătăriei de artă. De-a lungul multor ore de visare şi experimente se inventează reţete fastidioase, cărnuri rare sînt puse la fezandat, ingredientele vin cu avionul din alt capăt al lumii, fierberea se face la foc mic, apar tacîmurile speciale, vesela cea rafinată şi cvartetul de coarde. Victorie! Distinsa creaţie estetico-culinară e prezentată clientului flămînd! După nici zece minute festinul se-ncheie, resturile sînt debarasate. În curte, cîinii trag fără chef de oscioare. La fel şi-n budoarele de cleştar ale politicii! După ani de acumulare chivernisită, după nesfîrşite ceasuri de contemplare a portofoliului de case, terenuri, bălţi de pescuit, zăvoaie, dinţi de aur, tablouri şi trenuleţe, totul se rezumă la un discurs înăcrit şi la cîteva rînjete ipocrite. Trudnică urcare, scurtă pogorîre! Pe 16 ianuarie 2006, PSD-ului i s-au scos perfuziile şi a fost dat afară din spital. La internare reclamase o anemie postelectorală, după alegerile interne s-a căptuşit cu un Parkinson managerial, acum e acuzat că are rîie. Urmează zile de bejenie, dar, cu siguranţă, nu de igienă! Să nu uităm că secta Martorilor lui Iliescu se procopsise anul trecut cu un pretenţios organ de disciplină! Noul lider, plăpîndul Mircea Geoană, voia să dea un semnal de fermitate, dar se pare că fiorosul consiliu de integritate morală a preferat integramele. Modelul Năstase lucea prea tare, iar ghiulurile purtate de Oprişan, Hrebenciuc, Tărău, Iacobov, Oprea şi alţii i-au orbit pe toţi. Sincer, nu cred că retragerea lui Adrian Năstase va produce mari schimbări în PSD. Fostul premier n-o fi fost uşă de biserică, dar nici cei care se bucură de căderea lui nu dispreţuiesc iubirea de arginţi. Cine să fie cinstiţii care vor trage partidul pe calea dreaptă? Mircea Geoană, acest Hagi Tudose care a trăit la Paris cu 2 franci pe zi? Voinicul Miron Mitrea, despre care ziarele scriu de mai bine de 10 ani? Deputaţii şi primarii care abia-şi mai duc zilele, dar au soţii, soacre şi cumetri cu vile şi jeep-uri rupte direct din filmele de la Hollywood? Grăitoare sînt şi cîteva vorbe scăpate neglijent pe 16 ianuarie. Momentul 1. Adrian Năstase declara că de vină sînt "serviciile" care îi fac curte lui Băsescu (ca răsplată pentru toleranţa acestuia). Pe ex-preşedintele executiv al PSD îl supăra, adică, faptul că s-ar fi folosit informaţii secrete, şi nicidecum că acestea ar fi fost false! Momentul 2. Mircea Geoană, deloc mai diplomat decît celebrul Zăroni, a comentat de o manieră aiuritoare "deficitul de imagine" care i-a căzut pe cap. În opinia sa, de vină ar fi fost chiar Năstase, dar ştiţi de ce? Pentru că "a avut iniţiativa nefericită de a face nu ştiu ce declaraţie de avere, cu mătuşa Tamara"! Cu alte cuvinte, Năstase e fraier, trebuia să tragă totul sub preş! Să meargă pe burtă! Acesta este, deci, liderul gloriosului PSD (potenţial candidat la şefia statului) - un om care crede că încălcarea legii e mai sănătoasă! Autosuspendarea liderului executiv este şi eschivă, şi joc de imagine. Invocînd-o pe mătuşa Tamara, el a făcut pasul la ofsaid doar după ce s-a asigurat că partidul îl susţine la şefia Camerei, o trambulină de unde ar putea reveni la vîrf. Căci destinul comorilor lui Aladin Năstase nu e pecetluit, s-ar putea să aflăm că totul e legal, chiar dacă mult peste gulerul de cauciuc al moralei politice. Dan Ioan Popescu joacă aceeaşi carte pentru miliardele care nu-i ies la socoteală. Gestul suspendării are cîţiva beneficiari imediaţi. Ilie Botoş a demonstrat că luptă cu trup şi suflet împotriva înaltei corupţii, pentru care nu avusese pînă acum nici lupă, nici pensetă. Iliescu crede că e răzbunat pentru ruşinoasa înfrîngere de la congres. Geoană va dori să tragă foloase, manevrînd competiţia pentru noul preşedinte executiv. Ocazie cu care vom vedea dacă Mircea este un Iliescu mai tînăr sau un Năstase mai slăbănog. Alianţa DA s-a-mpiedicat în propriile planuri, nefiind pregătită şi pentru organizarea unor alegeri anticipate fulger, care să-i dea PSD-ului cît merită - 11-12%. Dar poate că vremea nu e încă pierdută!

Mai multe