Seminarul lui Bibilică

27 septembrie 2017   TÎLC SHOW

La sfîrșitul anului academic trecut a avut loc, în Universitate, un eveniment straniu, ale cărui explicații subterane au ieșit abia acum la iveală. O studentă de la Filozofie a sărit pe geam, de la etajul I al clădirii noastre principale, cu intenții clare de sinucidere, în timpul unui seminar de Ontologie ținut de profesorul Neștian Bibilică. S-a vorbit despre un dezechilibru psihic acut. Recent însă, am auzit că vina pentru incident fusese transferată dinspre studentă către profesor care, iată, devenea subiect de anchetă. Întîmplarea a făcut să-l întîlnesc pe Neștian deunăzi prin campus. L-am întrebat ce se întîmplase cu adevărat. „Totul a pornit de la un televizor nou“, a răspuns el trist, „pe care mi-l cumpărasem prin luna mai. Era din generația nouă, apt adică să funcționeze cu televiziune digitală, integrată, printr un device special, direct în aparat, ce făcea inutil vechiul mediabox. Nu sînt un tip priceput la tehnică, dar am studiat atent ofertele, atît pe cele ale fabricantului plasmei, cît și pe cele ale furnizorului de televiziune. Am vrut să mă asigur de compatibilitatea microcircuitului cu tehnologia stației căreia îi aparțin. Toate sursele m-au asigurat că așa era. Am achiziționat, prin urmare, televizorul și am solicitat device-ul de la centrul de cablu. Acasă – surpriză! Nu funcționa. Am sunat la recepție, solicitînd o echipă de intervenție. Au venit băieții și au meșterit o vreme, după care mi-au arătat un beculeț aprins în vîrful unei baghete metalice bizare. „Uitați, merge“, a spus vesel șeful grupului. Am crezut că-și bate joc de mine. Ecranul avea purici de sus pînă jos. „Cum merge?“, am întrebat mirat. „Merge“, a continuat tipul netulburat „Conform instrumentelor mele de verificare, există semnal și nu sînt defecțiuni.“ „Bine, dar nu se vede nimic“, am insistat. „Aveți și dumneavoastră dreptate“, mi a replicat omul conciliant, „însă priviți aici, la beculețul aprins! Și eu am dreptate. Beculețul nu minte. Totul s-a rezolvat din punctul nostru de vedere.“ „Păi, cum s-a rezolvat, dacă eu nu am acces la programe?“ Domnule profesor, a concluzionat el, în viață, lucrurile este relative, n-ai ce să faci. Asta ne învață istoria.“

„Îți spun sincer“, a strigat Bibilică după un scurt moment epifanic, pe parcursul căruia ochii i s-au dilatat monstruos, „că remarca individului – în viață lucrurile este relative – m-a lovit precum un trăsnet. Petrecusem decenii în interiorul subtilităților ontologice și nu realizasem încă acest adevăr elementar, exprimat atît de frust de un om simplu! Din clipa respectivă mi-am revizuit brutal materiile didactice și le-am impregnat ad-hoc cu spirit relativist. Pentru numele lui Dumnezeu, da, da, da: pretutindeni, în orice zonă ideologică ori existențială, dar, cu precădere, în filozofie, toată lumea are dreptate. Cum de nu-mi dădusem seama de-a lungul anilor lungi de studiu?… La cursul și seminarul de Ontologie, o aveam – de aproape un semestru – pe studenta asta care s-a aruncat de la fereastră. Gicuța Contra a Facultății. O cunoștea corpul profesoral ca pe un cal breaz. Una-două, ea se contrazicea, la ore, cu cine se nimerea. Cadre didactice sau studenți, nu conta. Fata avea păreri. Se înțelege, diferite. Nu spun că nu ar fi fost citită. Știa carte, însă nu sedimentase bine ideile și conceptele. Trăgea lucrurile de păr numai ca să enerveze și mai era, s-a văzut prea bine, și temperamentală. Mă obișnuisem cu bruiajul ei. La fel și colegii. Polemizam un timp, apoi i-o retezam scurt, zicînd că trebuie să mergem mai departe. La seminarul respectiv, primul, repet, după revelație, individa mi-a sărit iar în cap, strigînd ceva despre esența lucrurilor la Parmenide și Aristotel. Sesizase o disjuncție între ce menționasem eu, citîndu-i pe Toma de Aquino și pe Leibniz, și ce conspectase ea de la antici. I-am precizat, clar, că toți, absolut toți, aveau dreptate. Adevărul, copii, am adăugat, rămîne o chestiune de situare, nu una de stipulare. Cum, s-a răstit ea atunci speriată, pînă și eu am dreptate? Da, am răspuns, și dumneavoastră aveți dreptate. Asta a decompensat o subit. Odată o văd, cu mină schimonosită, sărind peste bănci direct la geam și, pînă să ne dezmeticim, țuști, a și zburat afară. Jur că, în cădere, am auzit-o urlînd – Mă-ta are dreptate, nu eu! Totuși, ceilalți studenți neagă amănuntul.“

„Bun“, îl întreb pe Bibilică, „și de ce ești anchetat?“ „Ah, ancheta!“, a răspuns Neștian dumirit. „E pentru ce s-a întîmplat după. Există și un epilog, din păcate…“ Profesorul s-a oprit o secundă, tulburat. A continuat, după o clipă de reflecție, suspinînd: „M-a mîncat undeva, admit, să mă duc după ea în ambulanță și să-i comunic marea concluzie: Vedeți dumneavoastră, domnișoară, în viață, lucrurile este relative! Pacienta a început să zbiere ca o apucată, și-a smuls acele cu perfuzii și i le-a înfipt asistentei de la Urgențe în frunte. Ca atare, în prezent, sînt investigat pentru abuz psihic, cu circumstanțe agravante.“ 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.

Foto: wikimedia commons

Mai multe