Scurt interogatoriu academic

Colegul meu de la secția de Sociologie, Norișor Scamă, dezvoltase, în timp, un defect pe care unii ar fi fost tentați, probabil, să-l considere „profesional“. Supunea pe oricine, oricînd și oricum, unui detaliat interogatoriu – destinat, pesemne, stabilirii inconturnabilului adevăr. Legătura cu profesia lui Norișor se justifica în mod evident: unde altundeva, dacă nu în sociologie, au cunoscut „chestionarele“ o mai mare răspîndire? Și totuși noi, cei care-l știam pe profesorul Scamă de ani de zile, dețineam o informație crucială despre stilul său de viață, informație ce nu avea vreo legătură cu munca împricinatului și care părea totodată cauza reală a menționatului comportament – cum să-i spun? – interogativ-analitic. Pe scurt, Norișor căpătase un oarecare snobism de cînd trăise o vreme în Anglia ca bursier la Universitatea londoneză, snobism extins rapid pe parcursul deceniului din urmă. Deprinsese obiceiuri aristocratice care evoluaseră extrem de complex. Standardele sale existențiale se mulaseră, treptat, pe cele ale gentleman-ului autentic britanic pe absolut toate planurile. Adică: îmbrăcăminte, gestică, mentalitate, atitudine, locuire (atît în spațiul privat, cît și în cel public), interacțiune cu semenii etc. Să zicem că asta li se poate întîmpla multora și nu ar trebui să constituie, ultimativ, un lucru rău. Ține de occidentalizarea noastră, de mult-rîvnita „integrare“ în civilizația așa-numită „post-industrială“. Copiii celor care, acum cîteva decenii, mergeau de Anul Nou cu ursul și cu capra prin sate beau astăzi, la Revelioane, cu eleganță, cocktail-uri sofisticate în cluburi pline de rafinament monden. Progres demn de laudă sinceră.

Problema universitarului venea din obsesia lui – și aici, vă rog să-mi permiteți o calchiere cam grosolană, însă în temă, legată așadar de contextul anglofil asumat de către Norișor – de „a genuiniza“ transferul de identitate britanică în universul mioritic. Cu alte cuvinte, Scamă intenționa să fie perfect autentic. Nu era un imitator, ci un trăitor. Nu putea să mimeze aristocrația, ci să o experimenteze ad litteram. Realizînd că nu va reuși, de unul singur, această intrare efectivă în pielea unui individ dintr-o cultură diferită, în ciuda anilor petrecuți în interiorul ei, profesorul a decis să-și angajeze niște consileri, să zicem, „de imagine“ (iviți actualmente, în majoritatea zonelor de existență socială, precum ciupercile după ploaie!). Consilierii în cauză jucau un rol important, fundamental chiar, în orice acțiune derulată de domnul Scamă, de la hainele alese pentru o anumită împrejurare pînă la mobilierul din apartament pentru care opta și anturajul unde hotăra să pătrundă. Într-un asemenea decor complicat, de evenimente și manifestări, s-a produs „declicul“! Oamenii de imagine foloseau, in corpore, același tipar de operare: the Q & A system, cum obișnuiesc să spună tot anglofonii, oriunde s-ar afla ei. Întrebări și răspunsuri. Norișor era supus unor interogatorii obositoare, tulburătoare, chinuitoare. De exemplu, în momentul achiziționării unui set de cămăși, consiliera sa pe probleme de îmbrăcăminte l-a analizat astfel: „Mai întîi, domnule profesor, trebuie să definim cîteva coordonate precise, indispensabile actului comercial, dar indestructibil conectate la cel ambiental: de ce, cine, unde, cum și, mai ales, cînd?“

La nedumeririle bietului universitar, domnișoara a reacționat foarte competent: „De ce vreau să-mi cumpăr cămăși? E vorba despre o nevoie psihologică ori faptul reprezintă o necesitate de exprimare personală în anumite circumstanțe? Presupunînd că răspunsul este cel de-al doilea, trecem la nivelul următor. Cine sînt eu? Orice obiect vestimentar descrie o latură a personalității mele, prin culoare, formă și material! Apoi, unde mă situez eu ca individ? Mediile în care mă mișc cer reprezentări diferite ale eului interior. Cum am de gînd să mă comport în contextele amintite? Între intențiile mele ocazionale și cămașile îmbrăcate trebuie să existe coeziune. În fine, cînd voi purta cămășile? În ce anotimpuri, în ce intervale ale zilei ș.a.m.d.? Factorul temporal rămîne definitoriu!“ Scenariul – fix cu aceleași întrebări sau cu variații mici ale lor – s-a repetat pe toate celelalte paliere ale vieții lui Norișor. Omul a ajuns rapid compulsiv. Dacă, în prima fază, el te supunea unui interogatoriu cumva „științific“ (în genul: „Spune-mi unde și cine ești, ca să-ți zic de ce, cum și, mai ales, cînd ești“), ulterior a început să strige, pe stradă și prin amfiteatre (în fața studenților!), diverse măscări însoțite de pronume interogative. Nebunia s-a terminat în cabinetul psihiatrului, unde medicul a făcut, din start, o eroare fatală. I-a comunicat lui Scamă scurt: „Domnule profesor, să stabilim împreună unde, cum, de ce și, mai ales, cînd s-a declanșat problemuța dumneavoastră!“ Consecințele au fost dramatice. Presa le-a consemnat cu epitete precum șocant, uluitor, devastator… 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Fa­cultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.