Scrisoarea

12 ianuarie 2009   TÎLC SHOW

Pentru Ioana şi Florin 153! O sută cincizeci şi trei de mesaje... De unde atîţia prieteni? Mda, şi cînd le răspund tuturor? Tuturor?... Îmi arunc un ochi. Grosescu... Grosescu? Cine naiba e Grosescu? "Nu cumva e directorul firmei cu care tocmai ai reziliat contractul?" - îşi dă cu părerea un coleg. Ba da, chiar el e, cred, am rămas pe lista lui, aşa că m-a felicitat şi pe mine, la grămadă, deşi ultima dată cînd ne-am văzut m-a ameninţat foarte colorat... M.! Ce drăguţ din partea lui! Nu, nu se poate, lui trebuie să-i dau un telefon, măcar să-i aud vocea, să ne întrebăm ce mai facem, aşa, prin viu grai, aşa că îl sun, îi spun la mulţi ani, sărbători fericite, sănătate, şi el la fel, cam asta, nu mai ştim ce să ne spunem, aşa că mai spunem o dată la mulţi ani şi închidem, uşor stînjeniţi. Ce nostim, astea trei sînt identice, dar nu sînt de la aceeaşi persoană, probabil un "şablon", de altfel total bombastic, de-ţi vine să renunţi la sărbători. Au mai rămas cîteva zeci, dar mă opresc aici, mă simt ca un funcţionar la ghişeu, într-o zi de duminică. De fapt, şi eu am trimis, cred, cam tot atîtea. Sau mai multe? SMS-uri în pachete de cîte douăzeci şi mail-urile, la mail-uri e diferit, le-am grupat pe vîrste şi origini, adică pentru colegii din străinătate trebuie să scriu altfel, nu merge cu sarmalele şi cu atît mai puţin cu formulele astea de un creştinism brusc şi debordant care proliferează de sărbători pe la noi, s-ar speria, la ei trebuie să fie mai scurt şi la obiect; apoi sînt foştii studenţi - foşti, oho, de cînd! - cărora nu pot să le scriu "scurt şi la obiect", trebuie ceva mai nostim, ceva spiritual, ca să vadă că sînt încă în formă, în orice caz, ceva diferit, deci altă categorie; apoi mai sînt cîteva persoane cu mesaje mai personalizate - dar nu ar merge un mesaj generic-personalizat? Cred că da, am deja ceva în cap, să vedem, deci, vreo 4-5 pachete de mesaje şi acopăr totul - dar în orice caz nu apelez la şabloane şi felicitările alea idiot-zglobii, nu, asta e prea de tot - restul o rezolv cu lista de contacte, apăs pe "a" şi văd ce iese, apoi pe "b" şi aşa mai departe, le repartizez pe căprării şi gata, m-am păstrat in touch şi de sărbătorile astea! Adina, da, pe ea o trec la "personalizate", i-aş scrie o scrisoare lungă, am avea atîtea să ne spunem, nu ne-am mai văzut de atîta timp, dar nu am timp, uite-l şi pe Halil, he, ce om drăguţ, turcu’, nu ne-am mai văzut de cîţiva ani şi e puţin probabil să ne mai vedem vreodată, dar aşa, amintiri, nostalgii, îl pun şi pe el pe listă, o să creadă că mă gîndesc la el - asta face bine totdeauna! - şi nu mă costă nimic, ăştia sînt somităţi, e bine să rămîi activ pe mailing list-ul lor, nu se ştie niciodată, apoi unii au fost chiar drăguţi cu mine, hai să fiu şi eu drăguţ cu ei, V., mda, ea tocmai a născut, ar trebui totuşi ceva mai în ton cu evenimentul, o să fac o excepţie şi o să-i scriu un mail personal (dar seara, cînd am terminat, cred că am uitat - sau poate n-am uitat? nu ştiu, nu mai am chef să verific, asta e...). Deci aceştia sînt prietenii mei? Mda... Mai degrabă "reţeaua" mea - ca şi a lor, de altfel. Prieteni, adică o listă oricînd accesabilă - cu condiţia să nu-ţi crape hard-ul sau să ţi se fure mobilul, că atunci, inevitabil, vei schimba şi o parte dintre prieteni. Pe mulţi i-ai fi pierdut însă pe drum, nu ai mai fi păstrat nici un contact, poate i-ai fi şi uitat, dacă nu ai fi avut aceste liste, dacă memoria digitală nu ţi-ar fi înlocuit-o pe a ta; tehno-fidelitate, prieteni accesabili pentru sărbători online. În jurul mesei e linişte deplină. Nu se aude decît zgomotul frivol al tastelor butonate cu frenezie. Pe masă au fost aşezate antreurile, sarmalele fierb în cuptor, a mai rămas vreo jumătate de oră pînă la Anul Nou şi toată lumea se grăbeşte să trimită ultimele mesaje. Iau o hotărîre autoritară: "Vă rugăm ca pe tot parcursul revelionului să închideţi telefoanele mobile şi să le predaţi la garderobă! - anunţ eu cu un ton de crainic. "O secundă! Un minut!" - se aude de pretutindeni, apoi trec cu un coş în jurul mesei şi strîng toate telefoanele. În secunda următoare ne repezim care în piftie, care în caltaboşi, care unde apucă. A venit şi Anul Nou! Tîrziu, cu capul mare şi picioarele mici, ies să duc gunoiul, cu gîndul că astfel fac şi puţină mişcare. Cu colţul ochiului zăresc un colţ de hîrtie în cutia poştală. O deschid şi scot cîteva reclame şi un plic. O felicitare - mă gîndesc şi, nu ştiu de ce, zîmbesc. Ajuns în casă, o deschid: nu, nu este o felicitare, este o scrisoare! O scrisoare de felicitări, ce-i drept, dar o scrisoare adevărată: aflaţi despre noi că... şi toate cele cuvenite unei scrisori, îndeletnicirile şi gîndurile mărunte din prag de sărbători ale unor oameni care-ţi povestesc despre ei şi se gîndesc la tine. Mă aşez la masă, îmi trag ceaşca de cafea mai aproape şi o mai citesc o dată, pe îndelete, în timp ce tot restul casei doarme. Zîmbesc cu drag la imaginea expeditorilor, care se înfiripă pe pereţii din bucătărie. Trebuie să ne suim în maşină şi să dăm o fugă pînă la ei, mă decid eu, sînt sigur că ne-ar face plăcere şi unora, şi altora, deşi nu ne ştim de multă vreme, de fapt, dar simt bucurie doar cînd mă gîndesc la această întîlnire. Pînă una, alta, pun mîna pe telefon, măcar să ne auzim. Reţeaua este însă prea aglomerată, aşa că trebuie să renunţ. Poate altădată... La mulţi ani şi keep in touch!

Mai multe