Scrisoare deschisă, uşoară, de vară, către Mădălina Manole
Dragă Mădă (permite-mi să fiu direct, ca-ntre colegi de generaţie, chiar dacă tu eşti, se înţelege, mult mai tînără), încep scrisorica mea mărturisindu-ţi că, uşor invidioşi, în această clipă o mare parte a cunoştinţelor, prietenilor şi rudelor mele se întreabă ce mi-o fi venit de-ţi scriu! Unii vor spune: daâ de ce n-ai scris despre Zizou Zidane? - iar eu le voi răspunde că despre acest ciumete nu pot scrie, într-atît mi se pare de penibil acel henţ cu capul (să-i spun aşa) pe care l-a făcut în coşul pieptului unui italian, tocmai pe cînd boşii de la FIFA se pregăteau să-l declare cel mai bun jucător al Mundialului. Alţii dintre cei care mă cunosc vor spune: daâ de ce n-ai scris despre ducele de Edinburgh? (tata-socrul lui Lady Di, îl ştii!), cel cu gluma cu orfanii români - iar eu le voi spune că acestui (cum să-i zic, să nu-l jignesc?) ciumeţel nu prea se face să-i dăm atenţie: omul are o vîrstă, alţii ca el ciupesc cameriste, alţii au, dimpotrivă, bun-simţ. Şi-apoi (gîndeşte-te) nu ştiu dacă toată vina aparţine lui tata-mare de la Londra sau dacă nu cumva o împarte cu unii bunicuţi din Bucureşti care, de 15 ani, cum vine vreo persoană mai VIP prin ţară, hop-ţop o plimbă prin orfelinate (întrebaţi-l pe Michael Jackson, amărîtului i-a plăcut într-atît că a vrut să repete experienţa şi-acasă la el!), şi aşa ne-a mers buhul de ţară a copiilor abandonaţi, drept care iar ne cer la Parlamentul European să reluăm adopţiile - etc., nu vreau să te plictisesc. Revin: Mădă, eu am ales să-ţi scriu ţie azi - şi eşti pe o listă f.f. selectă, pînă acum am mai scris doar dlui Văcăroiu şi Patriarhului Teoctist! - pentru a te felicita că în clasamentul celor 100 de mari români tu ai ieşit a 44-a! În glumă fie spus, i-ai bătut la fund pe Noica (al 99-lea, pricăjitul), pe Ciprian Porumbescu (al 95-lea, debusolatul!), pe Marin Preda (al 72-lea, complexatul!), pe Nicolae Bălcescu (al 69-lea, hi-hi!), pe Titu Maiorescu, pe Kogălniceanu, pe imposibilul ăla de L. Blaga (ce zile fripte ne făcea ăsta la Bac, ne-ai răzbunat!) şi, dacă te mai sforţai puţin, îl rădeai şi pe Nichita Stănescu (al 42-lea, cîte grade îi plăceau lui pe limbă)! Dar asta nu-i nimic, Mădă: dintre toate femeile care au trăit vreodată între Burebista şi Băsescu, şi să tot fie vreo 250 de milioane (zic şi eu, nu mă pricep la calcule, am terminat liceul de filologie), ei bine, tu eşti a 3-a! âŢ-imaginezi?! Puteai să-l razi şi pe Nichita, dar ai fost finuţă! Le-ai umilit pe Maria Tănase (a 91-a) şi pe Elisabeta Rizea, aia cu partizanii (a 58-a), ai băgat-o-n riduri pe Ana Aslan (a 49-a), ai măturat pe jos cu alte contemporance de-ale tale! Doar două femei ţi-au luat faţa: Nadia şi Regina Maria. Discutabil! Una, că Nadia are copil de crescut şi reclame petroliere de făcut, nu cred că te va mai concura. Cît priveşte regina, l-ai auzit şi tu pe scriitorul Agopian: tipa era cam puncte-puncte, a făcut trei copii cu amantul etc. Dacă nici o regină nu e femeie de casă, zi-i să mai ai încredere în cineva! Nu contează că scriitorul a greşit numărul copiilor, foarte probabil şi paternitatea lor sau că bîrfe de-astea mîrlăneşti nici măcar nu-s originale! Uite, îţi propun ca odată, cînd te vei întîlni cu dl Agopian, spune-i aşa, ca de-un pamplezir, că Sara aia (ştie dumnealui care) era o chelneriţă beţivă şi care mai scăpa şi pe centură - să vedem, îi place? Dragă Mădă, ştiu că nu ţi-e uşor. Unii, galbeni de crivdă, vor spune că ai trimis tu însăţi zeci de e-mail-uri şi că ţi-ai pus familia să dea sms-uri în draci. Lasă-i să fiarbă! Spune-le că ai fanclub! Dacă guru Bivolaru a ajuns al 20-lea mare român şi e mai tare decît Regele Ferdinand, Ionel Brătianu şi Decebal la un loc, îţi cam dai seama ce varză, viezure şi brînză a fost sistemul de vot! Ca să nu-ţi mai spun (daâ rămîne între noi!) că eu cred că s-a făcut o mînărie cu Ceauşescu - tocmai el, hop, s-a oprit pe 11, primul căzut sub linie? Oare tu chiar crezi că merituosul pastor Wurmbrand (despre care 99 perioadă 9 la sută dintre români acum au auzit!) are votanţi mai mulţi decît nostalgicii iepocii şi decît suporterii Stelei? Haida-de, asta să i-o spunem lui Mutu, care s-a oprit fix la mijlocul drumului (50), negînd abrupt maxima epocală pe care, într-un moment de cruntă spiritualitate, a slobozit-o moderatoarea Irina Păcurariu: "avem mai mulţi iubitori de fotbal în România decît diabetici, ceea ce e şi bine" - dînsa explicînd în felul acesta cu şuviţe blonde de ce fotbalistul Mirel Rădoi (21) e mai tare decît savantul Paulescu (31)! Dragă Mădă, dacă preţul pentru aceste revelaţii e de 600.000 de euro, înseamnă că acest coşmar hazliu din oglindă se va sfîrşi decent doar în cazul în care, în ciuda tuturor aşteptărilor, cel mai mare român ar ieşi neamţul Carol I, binecuvîntată fie-i memoria, că de 100 de ani ne tot străduim să stricăm ce-a făcut el şi încă n-am reuşit pe de-a-ntregul! Iar în ceea ce te priveşte, relax: fată dragă, nu fi tristă, ştiu că e un dat - fără tine nu se poate top adevărat!