Schiurile pe iarbă
Am văzut pe Eurosport concursuri de sărituri de la trambulină cu schiurile pe iarbă. Dacă în alte ţări zăpada a fost înlocuită cu iarba, noi cu ce putem înlocui trambulinele pe care nu le avem?
Ajuns la Oslo acum 20 de ani, Ovidiu Ioaniţoaia a urcat pe trambulina care panoramează oraşul. „M-a luat cu ameţeală“, recunoaşte el. „O dată pe an, de aici sare regele“, i-a spus ghidul, unul dintre oamenii din olimpismul scandinav. Aşa a aflat un jurnalist român nu că Norvegia e monarhie, ceea ce deja învăţase la şcoală, ci că monarhia presupune un stil aparte de a te integra în viaţă, pasiunile şi slăbiciunile supuşilor săi. „Trambuline ne trebuie nouă?!“, poate exclama cineva, consumat deja după luni de discuţii în jurul spitalelor şi autostrăzilor care lipsesc. Adevărul e că trambulina de la Predeal, devenită, printr-o inversare a acelor timpului, dintr-o trambulină medie o ruină mare, nu ar folosi la mare lucru dacă s-ar reface (şi zice-se că se va reface). După aceeaşi logică şi bazinele, şi sălile de sport, toate sînt ineficiente. Nicăieri în lume ele nu sînt gîndite ca nişte companii profitabile, aşa cum pare că s-a instaurat gîndirea la noi. E de înţeles, de vreme ce România e o ţară care trăieşte sub obsesia, zilnic legitimată, a eficacităţii. De aceea, nu avem nevoie nici de trambuline şi nici de o umbră glorioasă sărind de pe ele.