Scheme și schime (I)

Copil fiind (şi mai apoi), la noi în casă, era în uz o enigmatică expresie, anume „şcaţ de pe cutia de ceai“. Eu, unul, nu-mi aduc aminte să fi văzut, după război, o astfel de cutie misterioasă, dar intuiam că era vorba de, îndeobşte, prostul gust al feluritelor fotoportrete („bust în c... pe scaun“, în picioare, de grup, de nuntă, de familie, ş.a.m.d.) E ceea ce, azi, se cheamă poze kitsch. – Cuplurile nupţiale, mai cu seamă, aveau un aer ţeapăn şi stupid care stîrnea ilaritatea cea mai francă, precum acest dublu portret-robot care, nupţial fiind, principialmente, poate fi, nu mai puţin, funebru! Desenul, evident, nu e de mine, provenind din fondul de fonturi ale PC-urilor noastre, anume MS Outlook. În marea-i generozitate, ordinatorul este un depozit de, ştie-se, tot felul de „confecţii“. Restrîngîndu-ne la vastul domeniu fizionomic, el ne oferă ochi, urechi, guri ş.a. de gata.Avîndu-le, ne este foarte lesne să le îmbinăm (dîndu-le nuanţa convenabilă, desigur) într-o mulţime cvasiinfinită de portrete; portrete, bineînţeles, robot (aidoma, pesemne, cu acelea de pe cutiile de ceai, – şi similare, într-un fel, schematicelor masle ale cartomanţiei). Altminteri, idealul de frumuseţe însuşi al fiecăruia în parte, „genul“ propriu de femeie sau bărbat (de unde şi expresia, cam desuetă astăzi, „X e şsau nu eţ genul meu)“, aduce a portret-robot.