Sărbători e-fericite

Pînă acum 16 ani (nu, nu redeschid tema Revoluţiei!), în ultima parte a anului, capii de familie îşi alocau cîteva ore pentru redactarea felicitărilor de Crăciun sau Anul Nou. Îşi turnau un pahar de vin roşu, puneau mîna pe stilou (un soi de pix care scria cu cerneală - un lichid albastru care se usca greu) şi elaborau formule ceremonioase, mai mult sau mai puţin personalizate. Felicitările se cumpărau de la poştă şi erau tipărite pe un carton subţire şi lucios. Grafica nu gemea de originalitate - abundau brăduţii, crestele înzăpezite şi excesivul moşneag obez în salopetă roşie. (Pe-atunci răspundea la numele de Moş Gerilă.) Prin anii '70 înflorise iniţiativa celor de la Fondul Plastic, relativ rapid a explodat şi concurenţa studenţilor de la arte plastice, arhitectură, metalurgie şi de oriunde. Producţiile lor, vîndute semi-ilicit, în stradă, din sobre serviete-diplomat, nu evitau religia. Magii, ieslea, pruncul, icoanele sacre erau preluate, copiate, reinterpretate cu energie, iar preţurile creşteau proporţional cu originalitatea şi cantitatea de travaliu creator şi copiator. Nu era o afacere simplă. Cartonul lucios trebuia procurat din timp, pe sub mînă, de la tipografii, era nevoie de matriţe şi cerneluri speciale, dar profitul era atractiv. Cum altfel să-ţi explici că oameni serioşi, cu familie, slujbă şi chelie, mărturiseau că "au tras 2.000 de bucăţi"? În acest haos îşi făceau loc şi cîţiva nonconformişti. Prietenul Daniel Ionescu-Dion a scos la vînzare, prin '83, felicitări cu un acrobat gol-puşcă, nebărbierit şi costeliv, care se străduia să prindă, la trapez, o biată pîine, costelivă şi ea. Dedesubt, urarea: "La mulţi ani şi împlinirea tuturor dorinţelor!". Am reuşit şi eu să fiu ironic, trimiţînd felicitări din anii '60, găsite-ntr-un sertar. Un cal voinic zburda cu o sanie frumos împodobită, pe sub un arc de triumf rural pe care scria "Gospodăria Agricolă Colectivă". Urarea nu putea fi decît "Spor la muncă în noul an!". Mda. Felicitările tipărite aveau un şarm personal. Purtau semnătura expeditorului şi, uneori, chiar tiparul de ruj al pupăturilor trimise celor (insuficient de) apropiaţi! Tehnologia modernă a expediat şi acest obicei la coşul de gunoi al politeţii tradiţionale. Se pare că ăsta e rolul ei! Cartonaşele au fost înlocuite de aseptice SMS-uri şi imateriale e-mail-uri. Sînt mai ieftine şi ai garanţia că ajung la destinatar cu viteza gîndului. Ca să nu mai vorbim că pot fi trimise în grup, cu economie de eforturi mentale şi timp. (De exemplu, îţi poţi grupa cunoştinţele în celibatari, familişti şi colegi de serviciu. Din trei compoziţii i-ai rezolvat pe toţi în cîteva minute. Trebuie puţină atenţie totuşi - eu am primit un SMS, care începea cu "Draga noastră". Poate ajunsesem pe lista cu fete - sper că din greşeală!) Dincolo de melancolii dulcege, să recunoaştem că, între vastele limite ale bunului-simţ, Internetul are şi ceva avantaje. Aş fi scris eu, vreodată, cu mîna, 96 de felicitări pentru cei pe care-i iubesc şi stimez? În toată lumea? Aş fi avut bani pentru ele şi pentru expediere? Aş fi dat de 96 de ori cu limba? Aş fi reuşit să le trimit la timp ca să nu ajungă tocmai de Sf. Ion? Parcă n-aş crede! E drept, acum am fost mai harnic ca alteori. De ce - nu ştiu! Poate am văzut vreun film care m-a sensibilizat (deşi momentul anului, care pentru mine a fost "Shrek", a picat de-abia-n Ajun), poate am cedat tentaţiilor îmbuteliate, poate m-am simţit vinovat. Fapt e că m-a cuprins o suspectă dragoste pentru întreaga omenire, un amour sans fronti