Sănătatea din bucate?

Trăim în plin asalt al recomandărilor despre ce e bine şi ce e rău să mîncăm. Fenomenul a început să se manifeste la puţin timp după căderea comunismului. Printre primele asemenea sfaturi auzite de pe la prieteni a fost cel cu salata verde: s-o rupi cu mîna, să n-o tai cu cuţitul, fiindcă atunci cînd treci cu metalul prin ea apar nu ştiu ce fel de procese de oxidare nesănătoase. Ruperea ei cu mîna a devenit un fel de ritual pentru mulţi dintre noi. Mi-amintesc şi momentul cînd am băut prima oară suc de kiwi, fascinant de verde, înainte să ştiu cum arată fructul. Cînd a apărut şi fructul, s-a spus că ar fi unul dintre cele mai sănătoase, plin de vitamina C şi de alte substanţe extraordinare pentru corpul omenesc. N-am motive să mă îndoiesc. Ulterior, am aflat însă că sucul acela verde, alături de toate sucurile de acelaşi gen, era ceva dacă nu toxic, în orice caz nerecomandabil.

În jurul nostru, în ultimii 26 de ani, alimentele s-au schimbat, gusturile sînt altele, ritmul vieţii şi nevoile noastre sînt diferite. Kiwi a fost urmat de broccoli, învăluit la rîndul lui într-o întreagă aură de beneficii pe care nimeni nu s-a gîndit vreodată să le caute la conopidă. La fel s-a întîmplat şi cu zucchini, fratele mai occidental al dovlecelului. Avocado ne-a uimit cu numele straniu. Ne-am aşteptat să apară şi procurado. Cînd au apărut rodiile, celebrele fructe pe care generaţia mea le ştia doar din poveştile orientale, a fost lansată şi ideea că, atunci cînd te confrunţi cu vreo slăbiciune fizică, ele sînt, neîndoielnic, remediul cel mai rapid.

Au urmat alte minuni, fructe, legume şi condimente în număr nesfîrşit. De unele auzisem din cărţi, numele îmi erau cunoscute: fructul pasiunii (etichetă pe care de-a lungul timpului am văzut-o prin magazine aplicată la fructe total diferite), papaya, mango, ghimbir, enibahar, turmeric, şofran. De altele n-auzisem niciodată: fenicul, carciofi, goji, chia, quinoa, graviola, tonka. De altfel, în ultimele decenii, diversificarea asta s-a petrecut în mai toate ţările din Europa.

Una din cele mai recente mode e cea a seminţelor de chia şi de quinoa. Sînt de-a dreptul fade, dar se spune că au nişte calităţi incredibile. Sînt pe primele locuri în topurile superfoods. Quinoa, se spune, era ceva de-a dreptul venerat de-a lungul secolelor, de către băştinaşii din America de Sud. Noi am aflat ceva mai de curînd. În fine, e minunat să trăieşti într-o lume în care se pot găsi toate astea, dar e şi cam ciudat să afli, la fiecare nouă apariţie, că nu e doar un simplu aliment, ci şi un leac extraordinar care vindecă o mulţime de boli, chiar şi cancerul.

Dar nici cu informaţiile despre legume foarte cunoscute nu ne mai descurcăm prea uşor. Am auzit acum cîţiva ani că noul „soi“ de roşii apărut pe piaţă, „cu moţ“, nu e bun, fiindcă ţuguiul acela e semn că le-a fost stimulată creşterea cu nişte chimicale în exces, ceea ce nu e tocmai sănătos. Ei bine, anul trecut un amic a cultivat el însuşi nişte roşii. Nu le-a stimulat cu nimic şi nu le-a stropit cu nimic, lăsîndu-le expuse tuturor bolilor şi dăunătorilor. Am fost martor la modul lor de creştere, nu bio, nu eco, ci de-a dreptul sălbatic. Ei bine, deşi pînă la vremea culesului n-au scăpat întregi decît cîteva, am descoperit împreună uimiţi că aveau un mic moţ. Ce să mai crezi?

În sfîrşit, se pare că nici unele din vechile vorbe nu mai sînt valabile. Cînd eram copil se spunea „Un măr înainte de culcare, un doctor pe zi“. Părea logic. Acum, ideea de a mînca fructe seara e dezavuată tot mai tare. Fructele fermentează în burtă în timpul somnului, ceea ce nu e în regulă, se spune. Şi iarăşi, pare logic. Dar cică nici după masă nu e bine să mănînci fructe. Potrivit preceptelor populare în medii selecte, ele ar fi bine să fie mîncate dimineaţa, pe burta goală. Tot aşa, nici salatele nu se mai mănîncă alături de friptură la felul al doilea, ca odinioară, ci înainte, ca aperitiv. Ba, mai nou, am auzit şi drăcia că pînă şi dulcele ar trebui mîncat înainte de felurile principale. În orice caz, dulcele, săratul şi grăsimile în exces continuă să fie dăunătoare, aşa cum spune şi reclama. Asta nu s-a schimbat. Nu s-a schimbat, cred, nici străvechea idee: „Ouă dimineaţa pentru tine, la prînz pentru prieteni şi seara pentru duşmani“.

Dar tot mai multe teorii de pe vremea bunicilor intră în contradicţie cu cele de astăzi. În unele cazuri, lucrurile sînt de-a dreptul răsturnate. Despre ceaiul negru se spunea odată că nu provoacă insomnie nici chiar băut seara, pentru că efectul teinei e anihilat de o altă substanţă pe care ceaiul o conţine. Apoi, bazat cică pe cercetări ştiinţifice, s-a revenit la ideea că, totuşi, ceaiul negru te agită. Ulterior însă, un alt studiu a demonstrat că nici vorbă şi că poţi să-l bei şi înainte de culcare. Nu mai ştii ce e valabil. Dar, apropo de ceai, unii zic că, decît să-i pui zahăr, mai bine îl îndulceşti cu o linguriţă de miere. Alţii atrag însă atenţia că mierea încălzită la peste 40 de grade îşi pierde din proprietăţi (ba chiar devine toxică?). Soluţia ar fi atunci să pui mierea după ce s-a răcit ceaiul, să te străduieşti s-o amesteci la rece şi apoi să bei ceaiul rece. Dar lumea devine prea complicată aşa.

Nu mă pricep absolut deloc la nutriţie sau chimie alimentară. Am însă o oarecare memorie în ceea ce priveşte percepţia publică a unor mesaje şi idei din domeniu. Şi mă tem că istoria trăită a ideilor privind alimentaţia e diferită de ştiinţele amintite. Asta e probabil şi marea noastră problemă. Oricum, în general, aş constata că un fel de lege a lui Murphy (sau a „porcăriei universale“) ar putea spune că mîncărurile sînt cu atît mai nesănătoase cu cît sînt mai gustoase şi viceversa. Nu sînt absolut sigur. Dacă vreţi ceva absolut sigur, vă pot spune vorba aceea potrivit căreia viaţa dăunează grav sănătăţii şi în cele din urmă duce la deces.