SALT în istorie

Dacă un ochi invizibil al Universului ar privi efortul statelor de înarmare și dezarmare și apoi iar înarmare și iar dezarmare, și tot așa pînă cine știe cînd, cred că aproape s-ar amuza. Poate o și face. Noi, cei de pe Pămînt, însă, nu prea avem motive de amuzament, avînd în vedere desfășurările cele mai recente de pe scena internațională. Este loc cel mult de un pufnit ironic cînd constați că, după zeci de ani (și imense pierderi de tot felul) de încercări de soluționare a chestiunii dezarmării, se ajunge în același punct, la înarmare (și conflict).

În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor: Tratativele asupra Limitării Armamentelor Strategice, abreviate SALT în limba engleză. Menținerea echilibrului terorii între cele două mari forțe nucleare era o cursă nebună, constantă și extrem de costisitoare, așa că măcar limitarea acesteia era de bun augur.

Încă din iunie 1968, președintele american Lyndon Johnson a sugerat Uniunii Sovietice o negociere privind oprirea construirii unei rețele antirachete. La scurt timp, ministrul sovietic al Afacerilor Externe, Andrei Gromîko, a propus o negociere cu Statele Unite cu privire la limitarea sistemelor de rachete atît ofensive, cît și defensive.

Negocierile s-au inaugurat abia în 17 noiembrie 1969 la Helsinki, s-au desfășurat cu mari dificultăți, dar s-au încheiat cu un acord concret. Între 22 și 29 mai 1972, președintele american Richard Nixon a fost în vizită la Moscova, iar pe 26 mai a semnat alături de Leonid Brejnev un acord privind sistemele de rachete antibalistice și un acord provizoriu (încheiat pe cinci ani) referitor la limitarea armelor ofensive. Comunicatul comun al celor două părți este considerat de istorici o adevărată Cartă a destinderii în epocă. Drumul era însă abia la început, acordul din 1972, un acord fără precedent, cum l-a numit Henry Kissinger, trebuia transformat într-un tratat definitiv.

S-a negociat un SALT II, semnat în 1979, prin care s-a putut doar reînnoi acordul SALT I și care oricum nu a fost ratificat pe fondul invaziei sovietice din Afganistan din același an. Cursa înarmărilor continua, pentru ca în anii ’90 să fie supusă din nou tratativelor și tratatelor de dezarmare, cu un relativ succes.

Ochiul invizibil ai Universului continuă să privească. Și poate să se amuze. Noi nu.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

Foto: Richard Nixon și Leonid Brejnev (wikimedia commons)