Să nu ne mai judece judecătorii!

Judecătorii români sînt, cu toţii, incompetenţi. Citeam deunăzi la gazetă de abuzurile unui judecător de nu ştiu de pe unde, din provincie, care a refuzat să restituie bunuri confiscate de regimul comunist, invocînd tot felul de chichiţe procedurale. Cică cererea nu ar fi fost corect timbrată, ca şi cum sancţionarea abuzurilor comunismului s-ar putea împiedica de nişte timbre… Securistu’ şi comunistu’ naibii!... Sau de un altul care, pus în faţa unor dovezi imbatabile (le-am văzut cu ochii mei în facsimil în ziar, v-o jur!), s-a autodenunţat necompetent (sau incompetent, nu ştiu exact cum e diagnosticul precis). Ori de un judecător de la instanţa supremă care, utilizînd nu’ş ce dictoane dintr-o limbă moartă, a interpretat un articol de lege într-o manieră care i-a uimit pe toţi membrii comitetului redacţional de la cel mai vîndut cotidian din Capitală!

Judecătorii români sînt, cu toţii, leneşi şi plîngăcioşi. Ei se tot plîng că au prea multe dosare de soluţionat, că sistemul însuşi e vinovat de durata proceselor, că, în general, condiţiile de lucru sînt neprielnice. Aiurea!...Vinovaţii sînt ei şi asta o spune şi o ştie toată gura presei. Cît despre condiţii, să umble puţin prin ţară să vadă în ce medii muncesc oamenii muncii, şi după aia să se plîngă, pentru că dacă e egalitate, egalitate să fie! Şi ce dacă nu au aer condiţionat în birouri, ce, ei s-au născut în maternităţi dotate cu climatronic?!... Şi ce dacă dosarele-s pline de praf şi bacterii?... Să facă bine să se spele pe mîini, că de la mîinile lor nespălate se transmit bacteriile în fond, apoi în apel şi pe urmă în recurs! N-au toţi computere şi acces la Internet?... OK, da’ ce, se cred pe Sillicon Valley?!...

În plus, judecătorii români sînt, cu toţii, corupţi. Tocmai ei, oamenii autoproclamaţi „ai legii“... Bine că l-au arestat şi încătuşat pe ăla de la Curtea Supremă şi că i s-a demonstrat vinovăţia în direct şi-n flagrant, da’ pe ăilalţi cînd?, stau şi mă-ntreb… Am citit de-atîtea şi-atîtea cazuri în care era evident pentru orice om cu minim bun-simţ de partea cui era dreptatea. Şi totuşi, soluţia judiciară a venit taman pe dos. Explicaţia?... O ştiţi şi-o ştim cu toţii prea bine, că doar trăim în România...

Judecătorii români sînt, cu toţii, nesimţiţi. După ce că au salarii mai mari ca alţi oameni ai muncii, şi-au acordat tot felul de sporuri şi pensii nesimţite. Cînd am văzut în ziare ce de sporuri şi-au inventat, am rămas şocat… Ei tot pretind că munca lor e stresantă, că sporurile sînt acordate prin lege, că hotărîrile judecătoreşti care confirmă aceste sporuri sînt obligatorii şi executorii, şi aşa mai departe… Aiurea, lucrurile-s clare: cine-mparte parte-şi face, iar nesimţirea unui judecător de a da dreptate unui alt judecător e impardonabilă. În sensul ăsta, am ca probe o grămadă de editoriale de presă.

Pentru toate aceste motive, propunerea mea e ca, în numele principiilor egalităţii, libertăţii presei, protecţiei sociale şi dreptăţii, să nu ne mai adresăm judecătorilor, pentru că dreptatea pe care ei o împart e strîmbă. Să instituim faţă de ei un soi de silenzio stampa, poate s-or trezi la realitate… Şi, în caz că avem de rezolvat vreo dilemă cu iz juridic, să sunăm seara la vreun talk-show pentru că avem şansa să ni se răspundă în direct, instantaneu şi competent.

Florentin Ţucă este managing partner la casa de avocatură Ţucă, Sbîrcea & Asociaţii.