Să ne amintim de rege

Au trecut pe nesimțite aproape trei ani de cînd Regele Mihai nu mai e printre noi. Nu mai e, în sensul acelui „corp trecător al omului care a ocupat tronul”, dar rămîne ca „efigia eternă a regelui, nemuritor atîta vreme cît el este simbolul Suveranității Statului”, după cum atrage atenția Emil Hurezeanu în Cuvîntul înainte al cărții de interviuri acordate de Regele Mihai jurnalistului Bogdan Șerban-Iancu (Ultimele convorbiri cu Regele Mihai – Editura Corint, 2019).

Bogdan Șerban-Iancu realizează la TVR emisiunea Ora Regelui, iar interviurile din carte au fost făcute în anii 2009-2011. Niciodată nu e tardiv sau de prisos să mai aflăm cîte ceva despre personalitatea care a marcat istoria și sufletul a nenumărați români. Pentru că vorbim despre cel mai important și mai iubit personaj istoric benefic al României ultimei sute de ani (dacă facem socoteala, Mihai I s-a născut în urmă cu exact 99 de ani). O personalitate cu o structură profundă, legată de popor, simbolizînd destinul acestuia și despre care nu poți spune vreodată că știi destule. Vrei să afli cît mai multe și orice amănunt poate deveni important. Iar Bogdan Șerban-Iancu are meritul de a obține de la rege o serie de mărturisiri interesante, mai ales pe plan uman. De exemplu, la întrebarea despre secretul vitalității și puterii sale, cea care-l făcea să poată, la aproape 90 de ani, să conducă automobilul București-Sinaia și retur, astfel încît mașinile însoțitoare să se țină cu greu după el, regele răspunde în stilul său inconfundabil: „Dacă așa m-a făcut Dumnezeu, ce vrei să fac? Chestia cu mașinile... Conduc de mai mulți ani decît o grămadă de lume puși la un loc. Așa că nu e nici o problemă acolo, e a doua natură a mea. Și vitalitate, slavă Domnului, să bat în lemn... Mă mai țin curelele, cum se spune”.

Din carte aflăm și cum a apărut pasiunea regelui pentru jeep-urile americane, și cum a ajuns să piloteze avioane, cum a condus un Alfa Romeo cu 220 de kilometri pe oră în 1941 (!) sau că, de-a lungul vieții,  pînă în anul 2010, parcursese „cam 2.230.000 de kilometri”. Mai descoperim că regelui i-a plăcut în Kenya, unde a fost de cinci ori (în perioada de după ce a fost obligat să părăsească tronul), dar că, pe de altă parte, n-a fost niciodată în India sau în Japonia.

Jurnalistul îi pune chiar și întrebarea, legată de anii tinereții, „V-ați îndrăgostit ca orice tînăr?”, la care  regele răspunde: „Cîteodată, aveam întîlniri cu băieți, cu fete. Bineînțeles că flirtam cu cîte una, dar mai mult, nu”.

Regele povestește și cum era armata înainte de venirea comuniștilor, cum era aviația sau marina cu piloții și ofițerii lor de elită.

După o viață atît de complicată și plină de amar, nu puteau fi ocolite chestiunile triste, de pildă, cum și-a regăsit regele țara după mai bine de patru decenii de exil: „E trist să spun asta, dar chiar cînd m-am întors pentru cîteva ore și a trebuit să plec din nou, și după aceea... Nu vreau să fiu interpretat greșit, dar aproape aș putea spune că nu mi-am mai recunoscut țara”. S-ar putea spune că orice țară peste care a trecut comunismul devine de nerecunoscut. Iar regele a fost aproape șocat de transformarea pe care a constatat-o. Bogdan Șerban-Iancu îi pune și logica întrebare cum poate să-și iubească poporul în continuare, după tot ce a pătimit. Răspunsul e de-a dreptul regal: „Românii sînt totuși ai mei. România este țara mea. Cu toate defectele lor, tot țin la ei”. 

Jurnalistul relatează și un alt răspuns al regelui, plin de dramatism istoric, dar neînregistrat pe nici o bandă. La întrebarea „Sire, ce ați învățat de la Tatăl vostru, de la Carol al II-lea?”, regele spune simplu: „Un singur lucru, cum să nu fiu!”.

Și într-adevăr, a fost o figură istorică aproape opusă tatălui său. Totodată, a fost și un fel de ancoră a noastră peste timp, o legătură cu normalitatea trecutului, fără de care probabil că deriva noastră după atîția ani de comunism ar fi fost și mai gravă. Ca să vorbim în termenii binecunoscuți în comunism, regele a fost și „pila” noastră cea mai importantă în Occident, după ieșirea din bezna acelui regim. Noi, românii, am fost ai lui și el a fost (dacă nu cumva încă este) regele nostru.